Lista numerelor

Există 8 numere în «Brazdă», al căror subiect Speranță.

«Aure audietis, et non intelligetis; et videntes videbitis, et non perspicietis». Cât sunt de limpezi aceste vorbe ale Duhului Sfânt: ei aud cu propriile lor urechi şi nu înţeleg; văd cu ochii lor şi nu observă.

De ce te îngrijorezi dacă unii, deşi „văd” apostolatul tău şi îi știu măreţia, nu se dăruiesc? Roagă-te în linişte şi perseverează pe drumul tău: dacă aceia nu se hotărăsc, vor veni alţii.

În unele momente un început de descurajare te apasă, care omoară entuziasmul în tine; de-abia poţi să o învingi cu acte de speranţă.

– Nu e nimic: este o ocazie bună pentru a-i cere mai mult har lui Dumnezeu, și Înainte! Reînnoieşte bucuria de a lupta, chiar dacă pierzi o bătălie măruntă.

În fața tabloului oferit de oamenii fără credinţă, fără speranţă; în fața creierelor care se agită, aproape disperate, căutând un motiv pentru a fi în viață, tu ai găsit un ţel: El!

Şi această descoperire va introduce permanent în existenţa ta o bucurie nouă: ea te va transforma şi te va face să descoperi în fiecare zi o mulţime de lucruri frumoase, care ţi-au fost necunoscute până atunci şi care sunt semnul amplorii bucuriei pe care o oferă drumul foarte larg care te duce la Dumnezeu.

A spera nu înseamnă a începe să vezi lumina, ci a fi sigur, cu ochii închişi, că Domnul o are din plin şi trăieşte în această strălucire. El este lumina.

„Este un timp de speranţă şi trăiesc din această comoară. Nu este o frază, Părinte– îmi spui tu–, este o realitate”.

Atunci…, lumea întreagă, toate valorile omeneşti care te atrag cu o forţă enormă – prietenia, arta, ştiinţa, filosofia, teologia, sportul, natura, cultura, sufletele… –, depozitează-le pe toate în speranţă: în speranţa în Cristos.

Nu te descuraja în fața greșelilor tale: reacţionează! – Sterilitatea nu este atât consecinţa greşelilor – mai ales dacă te căieşti –, cât a mândriei.

Dacă ai căzut, ridică-te cu mai multă speranţă… Doar amorul propriu nu înţelege că greşeala, când este corectată, ne ajută să ne cunoaștem mai bine și să ne umilim.

Suferi mult pentru că vezi că nu eşti la înălţime. Ai vrea să faci mai mult şi cu mai multă eficiență dar, adesea, acționezi neglijent sau nu îndrăzneşti.

«Contra spem, in spem!» – trăiește din speranță sigură, împotriva oricărei speranțe. Reazemă-te de această stâncă tare, care te va salva şi te va împinge înainte. Este o virtute teologală minunată care te va încuraja să mergi înainte, fără teamă că mergi prea departe, și te va împiedica să te opreşti!

– Nu te uita aşa la mine! Da. A cultiva speranţa înseamnă a-ți întări voința.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură