Lista numerelor

Există 4 numere în „Brazdă” al căror subiect este Speranță → și lupta ascetică.

Este foarte comod să spui „sunt inutil”, „fac – facem – totul pe dos”. – În afară de faptul că nu este adevărat, acest pesimism ascunde o mare lene… Sunt lucruri pe care le faci bine şi sunt lucruri pe care le faci prost. Primele să te umple de bucurie şi de speranţă; iar pe celelalte înfruntăle fără să te descurajezi, ca să le corectezi: şi atunci vor ieși bine.

Harul lui Dumnezeu nu îţi lipseşte, în consecinţă, dacă îi răspunzi, trebuie să fii sigur de tine.

Succesul nu depinde decât de tine: forţa ta şi buna ta dispoziţie – unite cu acest har – vor fi un motiv mai mult decât suficient pentru a-ţi da optimismul celui care este sigur de victorie.

Nu ştii ce a pus stăpânire pe tine, dacă este o oboseală fizică sau un fel de oboseală interioară, sau amândouă deodată…: lupți fără să lupţi, fără dorinţa unei schimbări pozitive autentice, pentru a transmite sufletelor bucuria şi dragostea lui Cristos.

Îţi voi aminti cuvintele clare ale Duhului Sfânt: va fi încununat doar acela care a luptat «legitime» – cu adevărat, în pofida tuturor îndoielilor.

Luptă împotriva asperităţilor caracterului tău, împotriva egoismelor tale, împotriva delăsării tale, împotriva antipatiilor tale… În afară de faptul că trebuie să fim co-răscumpărători, premiul pe care îl vei primi – gândeşte-te bine – va fi în relație directă cu ce ai semănat.

Referințe la Sfânta Scriptură