Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Sinceritate.

Îmi scrii că te-ai dus, în sfârşit, la confesional şi că ai simţit umilinţa de a trebui să deschizi canalul de murdării al vieţii tale – așa spui – în faţa unui „om”.

– Când oare vei extirpa această stimă deşartă pe care o simţi pentru tine însuţi? Atunci, te vei duce la spovedanie bucuros de a te arăta aşa cum eşti, în faţa „unui om” care,fiind uns, este un alt Cristos – Cristos însuşi! – și îţi dă iertarea păcatelor, iertarea lui Dumnezeu.

«Auxilium christianorum» – Ajutorul creştinilor, se spune cu încredere în Litania Lauretană. Ai încercat să repeţi această rugăciune jaculatorie în momentele grele? Dacă o faci plin de credinţă şi cu dragostea unei fiice sau a unui fiu, vei vedea eficiența mijlocirii Mamei tale, Sfânta Maria, care te va duce la izbândă.

Naturaleţe, sinceritate, veselie: iată condiţii indispensabile, pentru un apostol, ca să atragă oamenii.

Acela care ascunde o tentaţie Îndrumătorului său spiritual împarte un secret cu diavolul. – A devenit prietenul duşmanului.

Pulberea şi orbirea unei căderi nasc în tine supărare și gânduri care-ţi răpesc liniştea.

– Ai căutat consolare în lacrimi lângă Domnul şi în conversaţia plină de încredere cu unul dintre fraţii tăi?

Sinceritate: faţă de Dumnezeu, faţă de Directorul tău, față de fraţii tăi, oamenii. – Așa sunt sigur de perseverenţa ta.

Un mijloc de a fi deschis şi cinstit?… Ascultă şi meditează la aceste cuvinte ale lui Petru: «Domine, Tu omnia nosti…» – Doamne, Tu ştii toate.

Ce să îţi spun?, mă întrebi atunci când începi să-ţi deschizi sufletul. Şi, cu toată sinceritatea, îţi răspund: în primul rând, ceea ce ai vrea să nu se ştie…

Defectele pe care le vezi la alţii sunt poate ale tale. «Si oculus tuus fuerit simplex…» – dacă ochiul tău este onest, tot trupul tău va fii luminat; iar dacă este răutate în ochiul tău, întregul tău trup va fi întunecat.

Mai mult încă: „De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău şi nu ţii seama de bârna care este în al tău?”

– Examinează-te.

Toţi trebuie să preîntâmpinăm lipsa de obiectivitate, de câte ori este vorba de a judeca propriul nostru comportament… – Şi tu.

Dacă ai avea o inimă mai mare și puţin mai multă sinceritate, nu te-ai apuca să mortifici pe alții, nici nu te-ai simți mortificat…, pentru fleacuri.

Dacă cuvântul Dragoste iese prea des din gura cuiva, fără a fi susținut de mici sacrificii, acesta sfârşeşte prin a obosi.

Referințe la Sfânta Scriptură