Lista numerelor

Există 5 numere în „Brazdă” al căror subiect este Înțelegere → intransigenţă sfântă .

În apostolatul prieteniei şi al încrederii, primul pas este înţelegerea, slujirea… şi sfânta intransigenţă în privinţa doctrinei.

Te supără să rănești, să creezi diviziuni, să arăți intoleranţă…, și faci compromisuri în privința unor poziții și puncte – fără importanță, mă asiguri tu – care atrag consecințe nefaste pentru atâția.

Iartă-mi sinceritatea: cu acest mod de a acționa, cazi în intoleranța – care te supără atât de mult – cea mai stupidă și cea mai dăunătoare: aceea de a împiedica să fie proclamat adevărul.

Nu confunda sfânta intransigenţă cu încăpăţânarea mărginită.

„Mă rup, dar nu mă aplec”, spui tu, mândru şi întrucâtva arogant.

– Ascultă-mă bine: un instrument rupt devine inutilizabil, și lasă teren deschis celor care, cu o aparentă îngăduință, impun apoi o intransigenţă nefastă.

Veghează ca intenţia ta bună să fie totdeauna însoțită de umilinţă. Pentru că, adeseori, intenţiile bune sunt însoțite de severitate în judecată, de o incapacitate, aproape totală, de a ceda şi de un anumit orgoliu personal, naţional sau de grup.

Trebuie să rămâi tăcut şi inactiv?… Faţă de un atac nedrept împotriva unei legi drepte, ei, bine, nu!