Lista numerelor

Există 4 numere în „Brazdă” al căror subiect este Îndrumare spirituală  → felul de a o primi.

Ţi-ai deschis, cu sinceritate, inima Directorului tău, i-ai vorbit în prezenţa lui Dumnezeu… şi ce minunat a fost să vezi că ai găsit singur răspunsul potrivit la intențiile tale de evaziune.

Să iubim direcția spirituală!

Câteodată îţi inventezi „probleme” pentru că nu mergi la rădăcina comportamentului tău.

– Singurul lucru de care ai nevoie este să schimbi cu hotărâre modul de atac: să îți îndeplineşti cu loialitate datoria şi să urmezi cu fidelitate indicaţiile care ţi-au fost date în îndrumarea spirituală.

Recurge la direcţia spirituală întotdeauna cu mai multă umilinţă. Şi fii punctual, ceea ce este de asemenea umilinţă.

Gândeşte-te că tu – nu te înșeli, pentru că acolo îţi vorbeşte Dumnezeu – ești ca un copil mic, sincer, care este învăţat încetul cu încetul să vorbească, să citească, să cunoască florile şi păsările, să trăiască bucuriile şi durerile, să fie atent la pământul pe care pășește.

Pulberea şi orbirea unei căderi nasc în tine supărare și gânduri care-ţi răpesc liniştea.

– Ai căutat consolare în lacrimi lângă Domnul şi în conversaţia plină de încredere cu unul dintre fraţii tăi?