Lista numerelor

Există 5 numere în „Brazdă” al căror subiect este Ispite → a lupta, a nu dialoga.

Nu dialoga cu tentaţia. Lasă-mă să ţi-o repet: ai curajul de a fugi, ai tăria de a nu te juca cu slăbiciunea ta, gândindu-te până unde vei putea să mergi. Retează, fără concesii.

«Beatus vir qui suffert tentationem…» – fericit omul care îndură ispita căci, după ce a fost pus la încercare, va primi coroana Vieţii.

Nu te umpli de bucurie când îți dai seama că acest sport interior este un izvor de pace care nu seacă niciodată?

Este, oare, posibil, ai întrebat tu, după ce ai respins această ispită, este posibil, Doamne, că eu aș fi putut să fiu… acel celălalt?

Sfânta curăţie: umilinţa cărnii! Doamne – Îi cereai –, dă-mi şapte lacăte pentru inima mea. Şi te-am sfătuit să-I ceri, împreună cu cele şapte lacăte pentru inima ta, optzeci de ani de seriozitate, pentru tinereţea ta…

Mai mult, fii vigilent…, pentru că se stinge mai uşor o scânteie, decât un incendiu; fugi…, pentru că în acest domeniu este o laşitate josnică să fii „viteaz”; nu umbla cu ochii larg deschişi…,pentru că acesta nu este semnul unui spirit viu, ci mai degrabă o cursă a satanei.

Dar tot acest zel omenesc, cu mortificare, ciliciu, disciplină şi post, cât de puţin valorează fără Tine, Dumnezeul meu!

De îndată ce admiţi, voit, un dialog, tentaţia îndepărtează liniștea din suflet, la fel cum consimțământul la necurăție distruge harul.

Referințe la Sfânta Scriptură