O adiere nu este un uragan. Oricine rezistă la prima: este o joacă de copil, parodia luptei.

– Mici contrarietăţi, lipsuri, mici greutăţi… Le îndurai bucuros şi trăiai fericirea interioară de a gândi: acum chiar că lucrez pentru Dumnezeu, pentru că avem Crucea…

Dar, bietul meu copil: a venit uraganul şi simţi zdruncinături, şocuri care ar putea scoate din rădăcini arbori seculari. Şi asta… în interior, ca şi în exterior. Ai încredere! Nu va putea să dezrădăcineze Credinţa şi Dragostea ta; nici să te facă să te abaţi de pe drumul tău… dacă îndepărtarea nu vine din „cap”, dacă simți unitatea.