DISCIPLINĂ

Ascultă docil. – Dar cu inteligenţă, cu dragoste şi cu simţul răspunderii, care n-au nimic de-a face cu a-i judeca pe cei care guvernează.

În apostolat, ascultă fără să ții seama de calitățile omenești ale celui care comandă, nici de modul în care comandă. Contrariul nu este o virtute.

Cruci sunt multe: de briliante, de perle, de smaralde, din email, din fildeş… şi cruci de lemn, ca aceea a Domnului Nostru. Toate merită o veneraţie egală, întrucât Crucea ne vorbeşte de sacrificiul lui Dumnezeu făcut Om. – Pune această consideraţie în obediența ta, fără să uiţi că El a îmbrăţişat acest Lemn cu dragoste, fără ezitare, și că prin aceasta a câştigat Mântuirea noastră.

Doar după ce ai ascultat, ceea ce este un semn al corectitudinii intenției, fă corecția fraternă, cu condițiile necesare, și vei întări unitatea prin îndeplinirea acestei datorii.

Se ascultă cu buzele, cu inima şi cu mintea. – Asculţi nu de un om, ci de Dumnezeu.

Nu iubeşti ascultarea dacă nu iubeşti cu adevărat ordinul care ţi se dă, dacă nu iubeşti cu adevărat ceea ce ţi s-a comandat.

Multe probleme se rezolvă imediat. Altele, nu atât de repede. Dar toate se vor rezolva, dacă suntem fideli: dacă ascultăm, dacă facem ceea ce ni s-a cerut

Domnul vrea de la tine un apostolat precis, ca pescuitul celor 153 de peşti mari – și nu alții –, prinşi în partea dreaptă a bărcii.

Şi tu mă întrebi: cum se face că, ştiindu-mă pescar de oameni, venind în contact cu mulţi colegi, și fiind capabil să înțeleg spre cine trebuie să se îndrepte apostolatul meu specific, nu pescuiesc nimic? – Oare, îmi lipseşte Dragostea?... Oare, îmi lipseşte viaţa interioară? Ascultă răspunsul de pe buzele lui Petru, în timpul celuilalt pescuit miraculos: „Învăţătorule, toată noaptea am trudit şi nu am prins nimic; totuşi, la cuvântul Tău, o să arunc mrejele”.

În numele lui Isus Cristos, reîncepe. – Și, întărit, scapă de această lene.

Ascultă fără atâtea amărăciuni inutile… A manifesta tristeţe sau rea-voință faţă de ordin este o greşeală foarte mare. Dar a le simți, și nimic mai mult, nu doar că nu este o greşeală, ci poate fi ocazia unei mari victorii, încununarea unui act de virtute eroică.

Nu eu am inventat aceasta. Îţi aminteşti? Evanghelia spune că un tată de familie a dat aceeaşi sarcină celor doi fii ai săi… Și Isus se bucură de cel care, deși s-a împotrivit, a îndeplinit sarcina! Se bucură pentru că disciplina este rodul Dragostei.

Cele mai multe acte de nesupunere provin din faptul că nu se știe să se „asculte” ordinul; ceea ce, în fond, este lipsă de umilință sau de interes în a sluji.

Vrei ca ascultarea ta să fie o ascultare deplină?... Atunci ascultă bine, pentru a înțelege amploarea şi spiritul a ceea ce îţi este indicat; şi, dacă nu înţelegi ceva, pune întrebări.

Să vedem când o să te convingi că trebuie să asculţi!… Şi eşti neascultător dacă, în loc să-ţi îndeplineşti planul de viaţă, îţi pierzi timpul. Toate clipele tale trebuie să fie pline: muncă, studiu, prozelitism, viaţă interioară.

În același mod în care Biserica, prin grija pe care o are pentru Liturghie, ne face să intuim frumuseţea misterelor religiei şi ne face să le iubim mai bine, și noi trebuie să trăim – fără să ne dăm în spectacol – cu o anumită atitudine politicoasă, care poate părea lumească, de profund respect – chiar şi exterior – faţă de Director, care ne comunică, prin gura lui, Voinţa lui Dumnezeu.

Când guvernezi, după ce te gândeşti la binele comun, trebuie să ții seama de faptul că – în domeniul spiritual și în cel civil – este greu ca o normă să fie pe placul tuturor.

– Niciodată nu plouă după gustul tuturor!, spune înţelepciunea populară. Dar acesta, să nu te îndoiești, nu este un defect al legii, ci revolta nejustificată a orgoliului sau a egoismului unora puțini la număr.

Ordine, autoritate, disciplină… – Ei ascultă, dacă ascultă, şi surâd cu cinism, pretextând – și femei, și bărbați – că îşi apără libertatea.

Sunt aceiaşi care, apoi, pretind să le respectăm rătăcirile sau să ne obişnuim cu ele. Ei nu înţeleg – şi cât de vulgare sunt protestele lor – ca apucăturile lor să nu fie – nu pot fi! – acceptate de autentica libertate a celorlalţi.

Cei ce călăuzesc activităţile spirituale trebuie să se intereseze de tot ce este omenesc, pentru a-l ridica la ordinul supranaturalului şi pentru a-l diviniza.

Ceea ce nu poate fi divinizat, să nu te amăgești, nu este uman, ci este „animalic”, impropriu unei creaturi raţionale.

Autoritate. – Ea nu constă din aceea că rangul superior „ţipă” la cel inferior, iar acesta la cel și mai jos.

Cu acest criteriu – o caricatură a autorităţii –, pe lângă evidenta lipsă a carității și a politeții umane, nu se obține decât faptul că acela care conduce se îndepărtează de cei guvernați, pentru că nu îi slujește: mai mult, îi folosește

Nu fi dintre cei care, neştiind să-şi conducă propria casă, încearcă să se amestece în conducerea caselor celorlalți.

Dar… crezi cu adevărat că ştii totul pentru că ai fost învestit cu autoritate?

– Ascultă-mă bine: guvernantul bun „ştie” că poate, că trebuie!, să înveţe de la ceilalţi.

Libertate de conştiinţă: nu! – Câte rele a adus popoarelor şi oamenilor această jalnică eroare, care permite să se acţioneze împotriva propriilor obligații intime.

Libertate „a conştiinţelor”, da: ea înseamnă datoria de a urma acest imperativ interior…, dar după ce s-a primit o pregătire serioasă.

A guverna nu înseamnă a mortifica.

Tu, care ocupi un post de guvernământ, meditează profund la aceasta: instrumentele cele mai puternice şi cele mai eficace, dacă sunt prost mânuite, se știrbesc, se uzează şi devin inutilizabile.

Hotărârile de guvern, luate cu uşurinţă de către o singură persoană, se nasc întotdeauna, sau aproape întotdeauna, influențate de o viziune unilaterală asupra problemelor.

– Oricât de bune ar fi pregătirea şi talentul tău, trebuie să-i asculţi pe cei care împart cu tine această sarcină de conducere.

Nu asculta niciodată denunţul anonim; este procedeul ticăloșilor.

Un criteriu pentru buna guvernare: materialul uman trebuie să fie luat aşa cum este şi să fie ajutat pentru a deveni mai bun, fără a fi, însă, niciodată dispreţuit.

Cred că este foarte bine ca, în fiecare zi, să încerci să mărești această profundă preocupare pentru cei care sunt sub tine: pentru că a te simți înconjurat și protejat de înțelegerea afectuoasă a superiorului poate să fie remediul eficace de care au nevoie persoanele pe care trebuie să le slujești cu guvernul tău.

Cât de trist este să-i vezi pe unii, învestiți cu autoritate, emițând judecăți și vorbind cu ușurință, fără să studieze chestiunea, cu afirmații tăioase, despre persoane sau teme pe care nu le cunosc, și… chiar cu „prejudecăţi”, care sunt rodul neloialității!

Dacă autoritatea se transformă într-un autoritarism dictatorial şi această situaţie se prelungeşte în timp, se pierde continuitatea istorică, persoanele care guvernează mor sau îmbătrânesc, ajung la maturitate oameni fără experienţă în conducere, iar tineretul – neexperimentat şi iritat – o să vrea să ia frâiele: câte rele! şi câte jigniri aduse lui Dumnezeu – proprii şi ale altora – se întorc asupra celui care foloseşte atât de prost autoritatea!

Când cel care comandă este negativ şi neîncrezător, el cade cu ușurință în tiranie.

Încearcă să fii drept şi obiectiv în munca ta de guvernare. Evită această înclinare a celor care au tendinţa de a vedea mai degrabă – şi câteodată, doar – ceea ce nu merge, greşelile.

– Umple-te de bucurie, sigur că Domnul a acordat tuturor capacitatea de a se face sfinţi, tocmai luptând împotriva defectelor lor personale.

Dorinţa de noutate poate duce la proastă conducere.

– Este nevoie de regulamente noi, spui tu… – Crezi că trupul omenesc ar fi mai bun cu un alt sistem nervos sau arterial?

Cât se străduiesc unii ca să transforme oamenii într-o masă! Transformă unitatea în uniformitate amorfă, sufocând libertatea.

Par să ignore impresionanta unitate a trupului omenesc, cu o atât de divină diversitate a membrelor care – fiecare cu funcţia sa – contribuie la sănătatea generală.

– Dumnezeu nu a vrut ca toţi să fie egali, nici ca toţi să mergem în acelaşi fel, pe un drum unic.

Trebuie ca oamenii să fie învăţaţi să muncească – fără să exagerăm pregătirea: „a face” înseamnă şi a se forma –, şi să accepte dinainte imperfecţiunile inevitabile. Mai binele este duşmanul binelui.

Să nu ai niciodată încredere doar în organizare.

Bunul păstor nu are nevoie să-şi sperie oiţele: un asemenea comportament este propriu guvernanţilor răi. De aceea, nimeni nu se miră că ei termină singuri şi urâţi.

A guverna, de multe ori, constă în a ști „să tragi” de oameni, cu răbdare şi afecţiune.

Buna guvernare nu ignoră flexibilitatea necesară, fără să cadă în lipsa de exigenţă.

„Atâta timp cât nu mă fac să păcătuiesc!” – Puternic comentariu al acelei biete creaturi, aproape doborâtă, în viaţa ei personală şi în aspiraţiile ei de om şi de creştin, de inamici puternici.

– Meditează şi învaţă: atâta timp cât nu mă fac să păcătuiesc!

Nu toţi cetăţenii fac parte din armata regulată. Dar în timp de război, toţi participă… Şi Domnul a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci războiul!”

„Eram un luptător de gherilă – îmi scrie el – şi mergeam pe munte, trăgând oricând voiam. Dar am vrut să mă înrolez ca soldat, pentru că am înţeles că războaiele sunt câştigate mai ușor de armatele organizate şi disciplinate. Un biet luptător de gherilă izolat nu poate să cucerească oraşe întregi, nici să ocupe lumea. Mi-am pus pușca în cui – era atât de învechită! – şi acum sunt mai bine înarmat. În acelaşi timp, ştiu că nu mă mai pot întinde pe jos, în munte, la umbra unui copac şi să visez că eu singur voi câştiga războiul”.

– Binecuvântată să fie disciplina şi unitatea Maicii noastre, Sfânta Biserică!

Atâtor catolici rebeli le-aș spune că nu-şi fac datoria aceia care, în loc să respecte disciplina şi ascultarea faţă de autoritatea legitimă, se transformă în partid; în mici facţiuni; în semințe de discordie; în conspiratori și bârfitori; în promotori ai unor stupide lupte personale; în urzitori ai unor plase de gelozie şi de crize.

O adiere nu este un uragan. Oricine rezistă la prima: este o joacă de copil, parodia luptei.

– Mici contrarietăţi, lipsuri, mici greutăţi… Le îndurai bucuros şi trăiai fericirea interioară de a gândi: acum chiar că lucrez pentru Dumnezeu, pentru că avem Crucea…

Dar, bietul meu copil: a venit uraganul şi simţi zdruncinături, şocuri care ar putea scoate din rădăcini arbori seculari. Şi asta… în interior, ca şi în exterior. Ai încredere! Nu va putea să dezrădăcineze Credinţa şi Dragostea ta; nici să te facă să te abaţi de pe drumul tău… dacă îndepărtarea nu vine din „cap”, dacă simți unitatea.

Cu câtă uşurinţă nu îți îndeplinești planul de viaţă, sau faci lucrurile atât de rău încât mai bine nu le-ai face deloc… – Așa vrei să te îndrăgosteşti tot mai mult de drumul tău, ca să le transmiți apoi și altora această dragoste?

Să nu râvneşti decât la un singur drept: acela de a-ţi îndeplini datoria.

Povara ta este grea? – Nu, de o mie de ori, nu! Aceste obligaţii pe care le-ai acceptat liber sunt aripi care te ridică deasupra noroiului josnic al pasiunilor.

Oare, păsările simt greutatea aripilor lor? Taie-le, pune-le pe talerul unei balanţe: sunt grele! Poate, totuşi, pasărea să zboare dacă îi sunt rupte? Ea are nevoie de aceste aripi așa cum sunt; şi nu-şi dă seama de greutatea lor, pentru că ele o ridică deasupra nivelului celorlalte creaturi.

Şi „aripile” tale sunt grele! Dar, dacă ți-ar lipsi, ai cădea în mocirla cea mai murdară.

„Maria păstra toate acestea în inima ei…”.

Când trăieşti o dragoste curată şi sinceră, disciplina nu pare grea, chiar dacă te costă, pentru că ea te uneşte cu Cel Iubit.