VERACITATE

Îţi făceai rugăciunea înaintea unui Crucifix şi ai luat următoarea hotărâre: mai bine să sufăr eu pentru adevăr, decât ca adevărul să sufere din cauza mea.

Foarte adesea adevărul este atât de neverosimil!… Mai ales pentru că întotdeauna presupune să fie trăit coerent.

Dacă te deranjează să ţi se spună adevărul, atunci… de ce mai întrebi? – Poate ai pretenția să ţi se răspundă cu „adevărul” tău, pentru a-ţi justifica rătăcirile?

Ai mult respect pentru adevăr, dai tu asigurări… Oare, de aceea, te situezi întotdeauna la o distanţă atât de „respectuoasă” față de el?

Nu te purta ca un prost: nu înseamnă niciodată fanatism să vrei în fiecare zi să cunoşti mai mult, să iubeşti mai mult şi să aperi cu o mai mare siguranţă adevărul pe care trebuie să-l cunoşti, să-l iubeşti şi să-l aperi.

În schimb – şi o spun fără teamă – cad în sectarism cei care se opun acestui comportament logic, în numele unei false libertăți.

Este la fel de ușor acum ca și pe vremea lui Isus Cristos să spui nu: să negi sau să interzici un adevăr de credință. – Tu, care te declari catolic, trebuie să pleci de la „da”.

– Apoi, prin studiu, vei fi capabil să expui motivele certitudinii tale: că nu există contradicție – nu poate să existe – între Adevăr și știință, între Adevăr și viață.

Nu-ţi abandona sarcina, nu te îndepărta de drum, chiar dacă trebuie să trăieşti alături de persoane pline de prejudecăţi, ca şi când baza raţionamentelor sau semnificația termenilor ar fi definite de comportamentul sau de afirmaţiile lor.

– Străduiește-te să îi faci să te înțeleagă… dar, dacă nu reușești, mergi mai departe.

Vei întâlni oameni pe care, din cauza încăpățânării lor obtuze, îţi va fi greu să-i convingi… Dar, în afară de aceste cazuri, merită efortul de a clarifica discrepanțele, şi de a le clarifica cu toată răbdarea de care va fi nevoie.

Unii nu aud – nu vor să audă – altceva decât cuvintele pe care le au în cap.

Pentru mulţi, înțelegerea pe care o cer de la alţii înseamnă ca toţi să treacă de partea lor.

Nu pot crede în veracitatea ta, dacă nu simţi o nelinişte – iar neliniștea supără! – faţă de cea mai mică și mai inofensivă minciună, care este departe de a fi mică sau inofensivă, pentru că este o ofensă adusă lui Dumnezeu!

De ce privești, asculți, citeşti și vorbeşti cu intenții josnice, și cauţi să culegi numai „răul”, care se află nu în intenția celorlalți, ci doar în sufletul tău?

Când acela care citeşte nu are intenţia bună, îi este greu s-o descopere la cel care scrie.

Sectarul nu vede decât sectarism în toate activităţile celorlalţi. Îşi măsoară semenul cu măsura meschină a inimii lui.

Mi-a provocat milă acel om din conducere. Intuia existența unor probleme, normale, de altfel, în viață… Dar i s-a făcut frică, a fost contrariat când acestea i-au fost comunicate. Prefera să le ignore, să trăiască în lumina slabă sau în penumbra viziunii sale, pentru a rămâne liniştit.

L-am sfătuit să înfrunte problemele deschis și clar, tocmai pentru ca ele să înceteze să existe; şi l-am asigurat că atunci va cunoaşte adevărata pace.

Tu să nu rezolvi problemele, ale tale şi ale altuia, ignorându-le: ar fi comoditate, lene, ar însemna să deschizi uşa acţiunii diavolului.

Ţi-ai făcut datoria?... Intenţia ta a fost dreaptă?... Da? – Atunci nu te îngrijora dacă sunt oameni anormali, care văd răul care nu există decât în privirea lor.

Cu un ton inchizitorial, te-au întrebat dacă socoteşti bună sau proastă o hotărârea ta,care lor le era indiferentă.

Şi, cu conştiinţa împăcată, le-ai răspuns: „ştiu numai două lucruri: că intenţia mea este curată şi că… socotesc bine cât mă costă”. Şi ai adăugat: Dumnezeu este raţiunea şi scopul vieţii mele, de aceea sunt sigur că nimic nu este indiferent.

I-ai explicat idealurile şi comportamentul tău, sigur, ferm, de catolic, şi se părea că a acceptat și că a înțeles această cale. – Dar, apoi, te-a cuprins o îndoială: dacă înţelegerea lui va fi sufocată de obiceiurile lui nu foarte ordonate…

– Caută-l din nou şi explică-i că adevărul îl accepţi pentru a-l trăi sau pentru a încerca să-l trăieşti.

Cine sunt ei, pentru a mă pune la încercare?... De ce trebuie să fie neîncrezători? comentezi tu. – Ascultă: răspunde-le, din partea mea, să pună la îndoială propria lor mizerie… şi continuă să mergi liniştit pe drumul tău.

Îţi provoacă milă… – Fără pic de noblețe, aruncă cu piatra, iar apoi îşi ascund mâna.

Ascultă ce spune Duhul Sfânt despre ei: „încurcaţi şi ruşinaţi vor rămâne toţi cei care îndeamnă la erori; vor fi toţi acoperiţi de ruşine”. Sentință care se va îndeplini inexorabil.

Mulţi defăimează această lucrare apostolică; nu o vorbesc decât de rău?... – Ei bine, în momentul în care tu vei proclama adevărul, va fi cel puțin unul care nu o va critica.

În lanul cu cel mai frumos grâu şi cel mai promiţător, poţi culege roabe de maci şi pir.

– Despre cele mai integre, cele mai responsabile persoane – şi aceasta de-a lungul întregii istorii – se găseşte cu ce să se poată umple pagini negre… Gândeşte-te și la tot ce s-a spus şi s-a scris împotriva Domnului Nostru, Isus Cristos.

– Ca în cazul lanului de grâu, te sfătuiesc să culegi spicele albe și pline de grăunțe: adevărul adevărat.

Pentru tine, care m-ai asigurat că vrei să ai o conştiinţă dreaptă: nu uita că a prelua o calomnie, fără a o combate, înseamnă a te transforma într-un colector de gunoaie.

Această înclinație a ta – deschidere, o numești – de a admite cu ușurință orice afirmație făcută împotriva unei persoane, fără a o asculta pe aceasta, nu este tocmai dreptate…, și cu atât mai puțin caritate.

Calomnia le face uneori rău celor care sunt victimele ei… Dar, de fapt, ea îi dezonorează pe cei care o lansează şi o răspândesc… iar apoi cară această greutate în adâncul sufletului.

Te întrebi plin de durere: de ce atâţia bârfitori? – Unii sunt așa din greşeală, din fanatism sau din răutate. – Dar cei mai mulți repetă minciuna din inerţie, din superficialitate, din ignoranţă.

De aceea, insist din nou: când nu vei putea aduce laude şi când nu va fi nevoie să vorbeşti, taci!

Când victima calomniată suferă în tăcere, „călăii” săi se înverşunează asupra ei, puternici în curajoasa lor laşitate! Fii neîncrezător faţă de afirmaţiile categorice, când aceia care le propagă nu au încercat sau nu au vrut să stea de vorbă cu cel interesat.

Sunt multe feluri de a face o anchetă. Cu puţină răutate, dând ascultare clevetirilor, se adună zeci de tomuri în-cvarto, împotriva oricărei persoane nobile sau a oricărei entități demne. – Și mai mult, dacă această persoană sau entitate lucrează cu eficiență. – Şi încă mai mult, dacă această eficiență este apostolică.

Tristă îndeletnicire aceea a organizatorilor, dar încă și mai tristă este postura celor care slujesc drept megafoane pentru aceste afirmații nedrepte și superficiale.

Aceștia – spunea plin de mâhnire – nu au inteligenţa lui Cristos, ci masca lui Cristos… De aceea le lipsește orice criteriu creştin, ei nu ajung la adevăr şi nu dau roade.

Noi, copiii lui Dumnezeu, nu putem uita că Învăţătorul a proclamat: „acela care vă ascultă, pe Mine mă ascultă”. – De aceea,… trebuie să încercăm să fim Cristos, niciodată caricatura Lui.

În acest caz, ca în multe altele, oamenii se agită: – toţi cred că au dreptate –…, și Dumnezeu îi călăuzește; adică, dincolo de rațiunile lor particulare, va sfârși prin a triumfa inescrutabila și iubitoarea Providență Divină.

Lasă-te, prin urmare, „călăuzit” de Domnul, fără a te opune planurilor Sale, deși contrazic „rațiunile tale fundamentale”.

E o experiență dureroasă să observi că unii, mai puțin preocupați să învețe, să afle cuceririle prețioase ale științei, se consacră construirii acesteia după gustul lor, cu metode mai mult sau mai puțin arbitrare.

Dar această constatare trebuie să te conducă pe tine să îți dublezi eforturile pentru aprofundarea adevărului.

Mai ușor decât să cercetezi este să scrii împotriva celor care fac cercetări, sau împotriva celor care fac noi descoperiri în ştiinţă şi în tehnică. – Dar nu trebuie să tolerăm ca, în plus, acești „critici” să pretindă să se erijeze în stăpâni absoluţi ai cunoașterii şi ai opiniei ignoranților.

„Nu este clar, nu este clar”, riposta el la afirmaţia plină de siguranță a celorlalţi… Ce era limpede, era ignoranţa lui.

Te supără să rănești, să creezi diviziuni, să arăți intoleranţă…, și faci compromisuri în privința unor poziții și puncte – fără importanță, mă asiguri tu – care atrag consecințe nefaste pentru atâția.

Iartă-mi sinceritatea: cu acest mod de a acționa, cazi în intoleranța – care te supără atât de mult – cea mai stupidă și cea mai dăunătoare: aceea de a împiedica să fie proclamat adevărul.

Dumnezeu, în dreptatea şi în îndurarea Sa – infinite şi perfecte –, tratează cu aceeași dragoste, și în mod inegal, pe copiii Săi inegali.

De aceea, egalitatea nu înseamnă a-i măsura pe toți cu aceeași măsură.

Spui o jumătate de adevăr, cu atâtea interpretări posibile încât poate fi calificată drept… minciună.

Îndoiala – în domeniul ştiinţei,al reputaţiei altuia – este o plantă care se seamănă uşor, dar care se smulge cu mare greutate.

Îmi aminteşti de Pilat: «quod scripsi, scripsi» – ceea ce am scris, nu va fi schimbat…, după ce a îngăduit cea mai oribilă crimă –. Eşti neclintit, dar ar fi trebuit să îți asumi înainte această atitudine…, nu după aceea!

Este o virtute să rămâi coerent cu propriile tale hotărâri. Dar dacă, cu timpul, datele se schimbă, atunci coerenţa obligă, de asemenea, să rectifici modul de a pune problema și soluția ei.

Nu confunda sfânta intransigenţă cu încăpăţânarea mărginită.

„Mă rup, dar nu mă aplec”, spui tu, mândru şi întrucâtva arogant.

– Ascultă-mă bine: un instrument rupt devine inutilizabil, și lasă teren deschis celor care, cu o aparentă îngăduință, impun apoi o intransigenţă nefastă.

«Sancta Maria, Sedes Sapientiae» – Sfântă Maria, Scaunul Înţelepciunii. Invocă des pe Doamna Noastră, în acest mod; pentru ca Ea să îi umple pe copiii săi, în studiul lor, în munca lor, în viaţa lor cu ceilalţi, cu Adevărul pe care Cristos ni l-a adus.