CUTEZANŢĂ

Nu fiţi suflete cu ochelari de cal, bărbaţi sau femei infantili, cu vedere îngustă, incapabili să cuprindă orizontul nostru supranatural creştin de fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu și cutezanţă!

Cutezanţa nu este nici imprudenţă, nici îndrăzneală nesăbuită, nici obrăznicie.

Cutezanţa este forţă, virtute cardinală, necesară pentru viața sufletului nostru.

Te-ai hotărât mai mult din chibzuinţă decât din înflăcărare şi entuziasm. Deși ai fi vrut să îl ai, nu a fost loc pentru sentiment: te-ai dăruit, după ce te-ai convins că Dumnezeu o voia.

Şi, din acea clipă, nu ai mai „simţit” nicio îndoială serioasă; ci, dimpotrivă, o bucurie liniştită, senină, care câteodată devine năvalnică. Astfel răsplăteşte Dumnezeu cutezanţele Iubirii.

Am citit un proverb foarte popular în unele ţări: „Lumea este a lui Dumnezeu, dar Dumnezeu o împrumută celor curajoşi” – iată ce mi-a dat de gândit.

– Ce mai aştepţi?

Nu sunt apostolul care ar trebui să fiu… Sunt un timid.

– Nu cumva eşti timorat pentru că dragostea ta este puțină? – Reacţionează!

Greutăţile te-au făcut neîncrezător şi ai devenit „prudent, moderat şi obiectiv”.

– Aminteşte-ţi că ai dispreţuit întotdeauna aceste cuvinte, atunci când sunt sinonimul laşităţii, nevolniciei şi comodității.

A-ţi fi frică? – este atributul celor care ştiu că fac rău. Ţie, niciodată.

Atât de mulți creştini ar fi apostoli, dacă nu le-ar fi frică.

Sunt aceiaşi care se plâng apoi pentru că – spun ei – Dumnezeu îi părăseşte: dar ce fac ei cu Dumnezeu?

Suntem mulți: cu ajutorul lui Dumnezeu, putem ajunge peste tot, comentează ei plini de entuziasm.

– De ce te descurajezi atunci? Cu harul divin poţi să devii sfânt, şi asta este cel mai important.

Când remuşcarea ne macină conştiinţa pentru că nu am făcut un lucru bun, atunci este semnul că Domnul voia să nu îl trecem cu vederea.

– Într-adevăr. Mai mult, fii sigur că l-ai fi „putut” face, cu harul lui Dumnezeu.

Să nu uităm: pentru a îndeplini voinţa divină, trecem peste obstacole…, pe sub ele…, le ocolim. Dar le depășim!

Când lucrezi pentru extinderea unei acțiuni apostolice, un „nu” nu trebuie niciodată să fie considerat un răspuns definitiv: insistă!

Eşti prea „prevăzător” sau prea puţin „supranatural”, de aceea vrei să fii foarte abil: nu inventa tu însuţi „obiecţii” şi nu încerca să le „înlături” pe toate.

– Poate că acela care te ascultă este mai puţin „abil” sau mai „generos” decât tine şi, întrucât se încrede în Dumnezeu, nu îţi va opune atâţia „dar”.

Sunt feluri de comportament atât de circumspecte, încât, într-un cuvânt, ele echivalează cu laşitatea.

Să fii convins: Când se lucrează pentru Dumnezeu, nu există dificultăți care nu pot fi depășite, nici descurajare care să te facă să-ți abandonezi îndatorirea, nici eșecuri demne de acest nume, oricât de infructuoase ar părea rezultatele.

Credinţa ta este destul de puţin eficientă: s-ar crede că este mai degrabă cea a unui bigot decât cea a unui om care luptă pentru a fi sfânt.

Seninătate, cutezanţă! Cu aceste virtuţi vei pune în derută coloana a cincea a celor slabi, a fricoșilor, a trădătorilor.

M-ai asigurat că vrei să lupţi neîncetat. Şi acum mi te întorci abătut.

Vezi, chiar din punct de vedere omenesc nu este bine să primeşti lucrurile gata făcute, fără piedici. Trebuie neapărat să pui și tu ceva – mult! – de la tine. Dacă nu, cum vei deveni oare sfânt?

Nu te hotărăşti să lucrezi la această operă supranaturală, pentru că, pretinzi tu, ţi-e teamă că nu te vei pricepe, că vei eşua într-un demers. Dacă te vei gândi mai mult la Dumnezeu, aceste false motivaţii vor dispărea.

Uneori cred că acei puțini dușmani ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii Sale nu trăiesc decât datorită fricii pe care o simt mulţi oameni buni, și mi se face rușine.

Când am vorbit, mi-a spus că prefera să nu iasă niciodată din baraca în care trăia, pentru că îi plăcea mai mult să numere grinzile „staulului” său decât stelele de pe cer.

– Mulţi oameni sunt aşa: incapabili să depășească lucrurile lor mărunte ca să ridice ochii către cer; este timpul ca ei să capete o viziune mai înaltă!

Înţeleg bucuria supranaturală şi omenească a cuiva care a avut norocul să se găsească în primele rânduri ale semănatului divin.

„Este minunat să te simți unic, să răscolești un oraș și împrejurimile lui”, repeta el, plin de convingere.

– Nu aştepta până când ai mai multe mijloace sau până când vin și alții: sufletele au nevoie de tine astăzi, acum.

Fii cutezător în rugăciunea ta, şi Domnul Nostru te va transforma din pesimist în optimist, din timid în îndrăzneţ, din om cu un spirit timorat în om de credinţă, în apostol.

Problemele care odinioară te îngrijorau – care îţi apăreau ca nişte lanţuri înalte de munţi – au dispărut complet; s-au spulberat într-un mod divin, aşa cum Domnul a comandat vântului şi mării să se liniştească.

– Și când mă gândesc că te îndoiai încă!

„Nu-L ajuta atâta pe Duhul Sfânt”, îmi spunea un prieten în glumă, dar plin de frică.

– I-am răspuns: cred că-L „ajutăm” prea puţin.

Când văd atâta laşitate, atâta falsă prudenţă … la ei și la ele, ard de dorinţa de a-i întreba: atunci, credinţa şi încrederea sunt bune numai pentru a fi propovăduite şi nu pentru a fi practicate?

Te afli într-o situaţie care îţi pare destul de bizară: inhibat, pe de o parte, când priveşti în tine însuţi şi, pe de altă parte, sigur şi plin de curaj, când priveşti spre cer.

– Nu te îngrijora: este semn că eşti pe cale de a te cunoaşte mai bine şi – asta contează cel mai mult – că eşti pe cale de a-L cunoaşte mai bine pe El.

Vezi? Cu El, ai reuşit! De ce te miri? Fii convins, nu este nimic surprinzător în asta. Cu încredere în Dumnezeu – o încredere adevărată! – lucrurile devin uşoare. Şi, mai mult, se depăşeşte întotdeauna limita pe care țio imaginaseşi.

Vrei să trăieşti sfânta cutezanţă, pentru ca Dumnezeu să lucreze prin tine? – Cere ajutorul Mariei şi Ea te va întovărăşi pe drumul umilinţei, astfel încât, în fața a ceea ce este imposibil pentru mintea omenească, să poți să răspunzi cu «fiat!» – aşa să fie, care unește Pământul cu Cerul.