VOINȚĂ

Pentru a înainta în viaţa interioară şi în apostolat, nu evlavia sensibilă este necesară, ci o disponibilitate hotărâtă și generoasă a voinței de a răspunde la cerințele divine.

Fără Domnul nu vei putea face niciun singur pas ferm. – Această certitudine că ai nevoie de ajutorul Lui te va face să te unești mai mult cu El, cu încredere puternică, perseverentă, plină de bucurie şi de pace, chiar dacă drumul devine greu.

Iată care este marea diferenţă dintre modul natural de a lucra şi cel supranatural. Primul începe bine, dar slăbeşte pe parcurs. Al doilea începe la fel de bine…, dar apoi se străduiește să continue și mai bine.

Nu este rău să te comporţi bine pentru motive omeneşti nobile. – Dar… ce diferenţă, când te conduc motivele supranaturale!

Văzând bucuria de a face o muncă atât de grea, un prieten a întrebat: dar toate aceste sarcini le îndepliniţi din entuziasm? – Și i s-a răspuns, cu bucurie şi cu seninătate: „din entuziasm?”… „Nicidecum!” «per Dominum Nostrum Iesum Christum!» – Prin Domnul Nostru Isus Cristos, care ne aşteaptă mereu.

Lumea are nevoie să-i trezim pe somnoroşi, să-i încurajăm pe cei timizi, să-i conducem pe cei dezorientaţi; într-un cuvânt, să-i înrolăm în rândurile lui Cristos, ca să nu se irosească atâta energie.

Poate că și pe tine te-ar ajuta această reamintire a lucrurilor supranaturale care arată sensibilitatea dragostei plină de disponibilitate. Un suflet foarte dăruit Domnului repeta atunci când se confrunta cu ceea ce i se cerea: „acum este timpul să te hotărăşti cu adevărat să faci ceva ce merită”.

Ce perfecţiune creştină vrei să atingi, dacă urmezi întotdeauna capriciul tău, „ceea ce-ţi place”…? Dacă nu le combaţi, toate aceste defecte ale tale vor da rodul logic al lucrărilor proaste. Iar voința ta – care nu va fi călită într-o luptă perseverentă – nu-ți va sluji la nimic când va veni o situație dificilă.

Faţada nu este decât energie şi soliditate. – Dar ce slăbiciune şi ce lipsă de voinţă în interior! – Menține fermă decizia ca virtuțile să nu se transforme într-o mască, ci în obiceiuri care îți definesc caracterul.

„Cunosc pe unii şi pe unele care nu au forța nici măcar de a cere ajutor”, îmi spuneai tu, plin de dezgust şi de durere. – Nu trece pe lângă ei; voinţa ta de a te salva şi de a-i salva poate servi ca punct de plecare pentru convertirea lor. Mai mult, dacă te gândeşti bine, vei băga de seamă că şi ţie ţi s-a întins o mână.

Molaticii, cei care se plâng de o mie şi una de nimicuri, sunt cei care nu ştiu să se sacrifice pentru Isus în aceste sâcâieli ridicole ale vieţii cotidiene… şi cu atât mai puţin pentru alţii.

Ce rușine dacă în comportamentul tău – atât de dur, atât de exigent cu alții! –arăți aceeași moliciune în treburile de zi cu zi!

Suferi mult pentru că vezi că nu eşti la înălţime. Ai vrea să faci mai mult şi cu mai multă eficiență dar, adesea, acționezi neglijent sau nu îndrăzneşti.

«Contra spem, in spem!» – trăiește din speranță sigură, împotriva oricărei speranțe. Reazemă-te de această stâncă tare, care te va salva şi te va împinge înainte. Este o virtute teologală minunată care te va încuraja să mergi înainte, fără teamă că mergi prea departe, și te va împiedica să te opreşti!

– Nu te uita aşa la mine! Da. A cultiva speranţa înseamnă a-ți întări voința.

Când voinţa ta slăbeşte în faţa muncii obişnuite, amintește-ți această consideraţie: „studiul, munca sunt o parte esenţială a drumului meu. Discreditarea profesională – consecinţă a lenei – ar anula sau ar face imposibilă munca mea de creştin. Am nevoie – așa vrea Dumnezeu – de ascendenţa pe care o dă prestigiul profesional, pentru a-i atrage și a-i ajuta pe ceilalți”.

– Să nu te îndoieşti: dacă-ţi abandonezi însărcinarea, te îndepărtezi de planurile divine – şi îi îndepărtezi şi pe alţii, odată cu tine!

Te-a speriat calea copiilor lui Dumnezeu: Deoarece în numele Domnului Nostru te zoreau să-ţi faci datoria, să te negi pe tine însuţi, să ieşi din turnul tău de fildeş. Te-ai scuzat… şi îți mărturisesc că nu mă miră această greutate care te apasă: un ansamblu de complexe şi de complicaţii, de inhibiții şi de scrupule, care te face nefolositor.

Nu te supăra dacă îţi spun că te-ai purtat cu mai puţin curaj decât ticăloșii, aceşti îndrăzneţi propovăduitori ai răului, ca şi când ai fi mai rău decât ei sau inferior.

«Surge et ambula!» – scoală-te şi umblă; hotărăşte-te: poţi încă să te eliberezi de această greutate nefastă dacă, ajutat de harul lui Dumnezeu, mai poţi încă asculta ceea ce El îţi cere şi, mai ales, dacă Îl urmezi pe deplin şi de bunăvoie!

Este bine că nerăbdarea îți devorează sufletul. – Dar nu te grăbi! Dumnezeu vrea ca tu să te hotărăști să te pregătești în mod serios, de-a lungul anilor sau lunilor, cât va fi nevoie, și contează pe aceasta. – Nu greşea împăratul care spunea: „împotriva duşmanilor mei, timpul este aliatul meu”.

Astfel rezuma un om drept gelozia sau invidia: „câtă rea-voinţă trebuie să aibă unii oameni, pentru a tulbura o apă atât de limpede”.

Trebuie să rămâi tăcut şi inactiv?… Faţă de un atac nedrept împotriva unei legi drepte, ei, bine, nu!

În fiecare zi „nebunia” ta crește… –Se observă din siguranţa şi îndrăzneala formidabile, pe care ți le dau faptul că știi că lucrezi pentru Cristos.

– Sfânta Scriptură a spus-o: «vir fidelis, multum laudabitur» – omul credincios merită laudele tuturor.

Niciodată nu te-ai simţit mai liber ca acum, când libertatea ta este ţesută din dragoste şi din detaşare, din siguranță şi din incertitudine: este așa pentru că nu te mai încrezi deloc în tine și te încrezi pe deplin în Dumnezeu.

Ai văzut cum se păstrează apa în rezervoare, ca măsură de prevedere pentru vremuri de secetă?… Tot aşa, pentru a dobândi o dispoziţie echilibrată permanentă, de care ai nevoie în vremurile grele, trebuie să păstrezi bucuria, raționamentele limpezi şi lumina pe care Domnul ţi le trimite.

Când văpăile primului entuziasm se sting, devine greu să înaintezi prin întuneric. – Dar acest progres, care te costă atâta, este cel mai solid. Şi după un timp, în momentul în care te vei aştepta mai puţin, întunericul va dispărea, iar entuziasmul și focul vor reveni. Aşadar, perseverează!

Dumnezeu vrea ca noi, copiii Lui, să fim ca nişte trupe de asalt. – Nu putem rămâne în expectativă; noi trebuie să luptăm, acolo unde ne aflăm, ca soldații la primirea ordinului de luptă.

Nu e vorba să-ţi îndeplineşti îndatoririle în grabă, ci să le duci la bun sfârşit, fără oprire, în ritmul lui Dumnezeu.

Apropierea ta este plăcută, conversaţia este inteligentă… Dar eşti şi atât de apatic! – „Din moment ce nu vin să mă caute…”, este pretextul tău.

– Dacă nu te schimbi – precizez – dacă nu mergi în întâmpinarea celor care te aşteaptă, niciodată nu vei putea deveni un apostol eficient.

Trei puncte extrem de importante pentru a atrage sufletele către Domnul: să te uiţi pe tine însuţi şi să nu te gândeşti decât la gloria lui Dumnezeu Tatăl; să îți supui, filial, voinţa ta Voinţei Cerului, aşa cum ne-a învăţat Isus Cristos; să urmezi cu supunere luminile Duhului Sfânt.

Trei zile şi trei nopţi L-a căutat Maria pe Fiul ei care s-a rătăcit. Fie ca tu şi eu să putem, de asemenea, să spunem că voinţa noastră de a-L găsi pe Isus nu are odihnă!