RESPONSABILITATE

Dacă noi, creştinii, am trăi, într-adevăr, conform credinţei noastre, s-ar produce cea mai mare revoluţie din toate timpurile… Eficiența co-răscumpărării depinde şi de fiecare dintre noi! – Meditează la acest lucru!

Vei percepe întreaga ta responsabilitate atunci când vei înţelege că, în faţa lui Dumnezeu, nu ai decât îndatoriri. – Drepturile, El se însărcinează să ţi le acorde.

Fie ca tu să te obișnuiești să te ocupi zilnic de ceilalți, cu atâta dăruire încât să uiţi de tine!

Un gând care te va ajuta în momentele grele: cu cât va fi mai mare fidelitatea mea, cu atât voi contribui mai mult la a-i face pe alţii să crească în această virtute. – Este atât de plăcut să ne simțim susținuți unii de alții!

Nu fi un „teoretician”: trebuie să fie vieţile noastre, în fiecare zi, cele care transformă aceste idealuri măreţe într-o realitate cotidiană, eroică şi fecundă.

Într-adevăr, ceea ce este vechi merită respect şi recunoştinţă. Să învăţăm, da. Să ţinem cont de aceste experienţe, de asemenea. Dar să nu exagerăm: fiecare lucru la timpul său. Oare, ne-am îmbrăca în pantaloni bufanţi şi cu o haină până la genunchi, și ne-am acoperi capetele cu o perucă pudrată?

Nu te supăra: foarte adesea un comportament iresponsabil denotă o lipsă de inteligenţă sau de formare, mai mult chiar decât de suflet.

Va trebui să cerem învățătorilor, directorilor, să umple aceste lacune, prin îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor lor.

– Şi va trebui să-ţi faci examenul de conştiinţă… dacă tu eşti acela care ocupă un asemenea post.

Ești expus riscului de a te mulţumi să trăieşti – sau să te gândești că trebuie să trăieşti – ca „un copil cuminte”, care locuieşte într-o casă bine orânduită, fără probleme, şi care nu cunoaşte decât fericirea.

Aceasta este o caricatură a căminului din Nazaret: Cristos, pentru că aducea fericire şi ordine, a plecat să răspândească aceste comori printre bărbaţii şi femeile din toate timpurile.

Mi se pare foarte logică năzuința ta ca întreaga omenire să-L cunoască pe Cristos. Dar începe cu responsabilitatea de a salva sufletul celor care trăiesc alături de tine, de a-l sfinţi pe fiecare dintre tovarăşii tăi de muncă sau de studiu… – Aceasta este principala misiune pe care ți-a încredințat-o Domnul.

Poartă-te ca şi cum ambianţa locului în care lucrezi ar depinde de tine şi numai de tine: o ambianţă de muncă, de bucurie, de prezenţă a lui Dumnezeu şi de viziune supranaturală.

– Nu înțeleg apatia ta. Dacă dai peste un grup de camarazi ceva mai dificili – care, poate, au devenit dificili din pricina neglijenţei tale – te dezinteresezi de ei, te sustragi şi gândeşti că sunt lipsiţi de merit, o greutate care frânează proiectele tale apostolice, că nu te vor înţelege…

– Cum vrei să te asculte, dacă tu te mulţumeşti să-i iubeşti şi să-i serveşti prin rugăciunea şi mortificarea ta, şi nu le vorbeşti?...

– Câte surprize vei avea în ziua în care te vei hotărî să-l abordezi pe unul dintre ei, apoi, pe un altul şi, apoi, pe încă unul. În plus, dacă nu te schimbi, vor putea, pe bună dreptate, să strige, arătându-te cu degetul: «hominem non habeo» – nu am pe nimeni care să mă ajute!

Ascultă-mă bine: lucrurile sfinte, când le vezi în mod sfânt, când le trăieşti zilnic într-un mod sfânt…, nu se transformă în „lucruri de fiecare zi”. Toată activitatea lui Isus Cristos pe acest pământ a fost omenească, şi divină!

După câte spui, nu te poţi mulţumi să trăieşti ca alții, cu credinţa de duzină. – Într-adevăr, tu trebuie să ai o credinţă personală, cu simțul responsabilității.

Preasfânta Treime ţi-a dat harul Său și aşteaptă ca tu să profiţi de el cu responsabilitate: în fața unui beneficiu atât de mare, nu se cade să te comporți cu comoditate, încet, cu lene…, pentru că, pe lângă altele, sufletele te aşteaptă.

Pentru tine, care ai această mare problemă: –Dacă problema este pusă aşa cum trebuie, altfel spus, cu viziune supranaturală, senină şi responsabilă, se găseşte întotdeauna o soluţie.

Când îşi iau în braţe copiii, mamele – mamele bune – au grijă să nu aibă ace care i-ar răni pe micuţi… În raporturile noastre cu sufletele, trebuie să punem toată blândețea… şi toată energia necesară.

«Custos, quid de nocte!» – Santinelă, veghează! Fie ca și tu să te obișnuiești să ai, în timpul săptămânii, câte o zi de veghe: pentru a te dărui mai profund, pentru a trăi cu o atenție mai plină de dragoste fiecare detaliu, pentru a te ruga şi a te mortifica mai mult.

Înțelege că Sfânta Biserică este ca o mare armată, desfășurată în ordine de bătălie. Şi tu, în cadrul acestei armate, aperi un „flanc”, unde sunt atacuri, şi lupte, şi contra-atacuri. Înţelegi tu, oare? Această stare de spirit, în timp ce te apropie mai mult de Dumnezeu, te va împinge să îți transformi zilele, una după alta, în zile de veghe.

Ca revers al unei vocaţii „pierdute” sau al unui răspuns negativ la chemările constante ale harului, trebuie văzută voința îngăduitoare a lui Dumnezeu. – Desigur: dar, dacă suntem sinceri, noi ştim bine că aceasta nu constituie o circumstanţă atenuantă sau o scuză, pentru că vedem, în avers,un eșec personal în îndeplinirea Voinței divine, care ne-a chemat pentru Sine și nu a găsit răspuns.

Dacă îţi iubeşti cu adevărat patria – şi sunt sigur că o iubeşti –, nu ai ezita să te înrolezi voluntar pentru a o apăra împotriva unui pericol iminent. În caz de urgență, ți-am scris, toți pot să fie utili: bărbaţi şi femei, bătrâni, maturi, tineri, şi chiar adolescenţi. Rămân deoparte doar invalizii și copiii.

Zilnic se face o convocare, nu o recrutare de voluntari – ceea ce ar fi puţin –, ci o mobilizare generală a sufletelor, pentru apărarea Împărăţiei lui Cristos. Şi Împăratul însuşi, Isus, te-a chemat în mod special pe nume. Îţi cere să lupți în bătăliile lui Dumnezeu, să pui în slujba Sa ceea ce este mai nobil în sufletul tău: inima ta, voinţa ta, înţelegerea ta, toată fiinţa ta.

– Ascultă-mă: datorită curăţiei vieţii tale și, mai ales, protecţiei Sfintei Fecioare, trupul nu este o problemă. – Vei fi tu atât de laş încât să te sustragi de la această chemare, sub pretext că inima îţi este bolnavă, sau voinţa, sau judecata?... Vrei să te scuzi şi să rămâi în serviciul auxiliar? – Domnul vrea să facă din tine un instrument de avangardă – ceea ce eşti deja – şi, dacă întorci spatele, eşti de plâns, ești trădător!

Dacă timpul nu ar fi decât aur… poate l-ai putea irosi. – Dar timpul este viaţă, şi nu ştii cât îți mai rămâne.

Domnul l-a convertit pe Petru – care L-a renegat de trei ori – fără să-i adreseze nici măcar un reproş: o cu privire plină de Dragoste.

– Cu aceiași ochi ne privește Isus după căderile noastre. Fie să putem să Îi spunem, la fel ca Petru: „Doamne, Tu ştii totul; Tu ştii că Te iubesc!”, şi să ne schimbăm viaţa.

Se argumentează ca, din caritate, să se dea dovadă de delicatețe și înțelegere față de opresori.

– Îl rog pe Dumnezeu ca această delicateţe şi această înţelegere să nu fie camuflajul… respectului omenesc, al comodităţii, în timp ce se îngăduie să se facă rău. Căci în acest caz… delicateţea şi înţelegerea nu ar fi decât complicitate la ofensa adusă lui Dumnezeu.

Nu poţi ajuta la convertirea unui suflet cu riscul de a face posibilă pervertirea multor altora.

Dacă vreo persoană ar accepta să crească lupi printre oi…, se poate uşor imagina soarta oilor sale.

Oamenii mediocri, mediocri ca inteligenţă și ca spirit creştin, când sunt învestiţi cu o autoritate, se înconjoară cu proşti: vanitatea îi face să-şi închipuie, greşit, că astfel nu vor pierde niciodată puterea.

Înţelepţii, în schimb, se înconjoară de persoane competente – care adaugă științei curăția vieții –, şi fac din ei oameni ai guvernării. Umilinţa lor nu-i înşală, căci – ridicându-i pe ceilalţi – se înalţă pe ei înşişi.

Nu este prudent să promovezi oameni neîncercați, ca să vezi ce o să iasă. – Ca şi când binele comun ar putea să depindă de o surpriză!

Tu, care eşti învestit cu o autoritate, acţionezi în funcţie de ce se va spune? Bietul de tine! – În primul rând, trebuie să te intereseze ce va spune Dumnezeu; apoi, – mult după aceea, și uneori niciodată – va trebui să cântăreşti ceea ce ar putea gândi ceilalţi. „Acela care Mă va recunoaşte, în faţa oamenilor şi eu îl voi recunoaşte în faţa Tatălui Meu, care este în Ceruri. Dar acela care Mă va nega în faţa oamenilor şi Eu îl voi nega în faţa Tatălui Meu, care este în Ceruri”.

Tu, care ocupi o funcție de răspundere, aminteşte-ţi, când îţi îndeplinești îndatorirea: realizările personale dispar odată cu persoana care s-a făcut indispensabilă.

O regulă fundamentală a bunei guvernări: diviziunea responsabilităţilor, fără ca aceasta să însemne a căuta comoditate sau anonimatul. Insist: a împărţi responsabilităţile, cerând fiecăruia să dea socoteală de sarcina sa, pentru a putea „da socoteală” lui Dumnezeu, și sufletelor, dacă este necesar.

Când rezolvi probleme, încearcă să nu exagerezi niciodată cu dreptatea până la a uita caritatea.

Rezistenţa unui lanţ se măsoară după veriga cea mai slabă.

Nu spune niciodată despre vreunul dintre subalternii tăi că este un incapabil. – Incapabilul eşti tu, pentru că nu ştii să-l pui acolo unde poate fi de folos.

Respinge ambiţia de a ajunge la onoruri; în schimb, gândește-te la instrumente, la îndatoriri, la eficiență. – Astfel, nu vei umbla cu stăruinţe după funcţii şi, dacă le vei căpăta, le vei aprecia la justa lor măsură: însărcinări în serviciul sufletelor.

Când vine batjocura Crucii, Sfânta Fecioară se află acolo, lângă Fiul ei, hotărâtă să-I împărtășească soarta.

– Să aruncăm teama de a ne comporta ca nişte creştini responsabili, atunci când se dovedește că acest lucru nu este uşor în mediul în care evoluăm: Ea ne va ajuta!