LIMBA

Darul limbilor, a şti să transmiţi ştiinţa lui Dumnezeu: o calitate indispensabilă celui care trebuie să fie apostol. – De aceea, Îi cer în fiecare zi lui Dumnezeu, Domnul Nostru, să îl dea fiecărui copil al său.

Învaţă să spui nu, fără să răneşti în mod inutil, fără să recurgi la un refuz tăios, care distruge caritatea.

– Aminteşte-ţi că te afli întotdeauna în faţa lui Dumnezeu.

Te deranjează că insist, în acelaşi fel, asupra aceloraşi lucruri esenţiale? Că nu ţin seama de curentele la modă? – Ascultă: de-a lungul secolelor, linia dreaptă a fost definită întotdeauna în acelaşi mod, pentru că este cel mai clar și mai scurt. O altă definiţie ar fi mai confuză și mai complicată.

Obișnuiește-te să vorbeşti cu bunăvoință despre tot și despre toți; mai ales, despre toţi aceia care lucrează în serviciul lui Dumnezeu.

Şi când acest lucru nu este posibil, taci! – căci și comentariile tăioase sau degajate pot fi la limita bârfei sau a defăimării.

Un tânăr care tocmai se dăruise mai profund lui Dumnezeu, spunea: „acum, ce-mi trebuie este să vorbesc mai puţin, să vizitez bolnavii şi să dorm pe jos”.

– E valabil şi pentru tine!

Să nu vorbeşti despre preoţii lui Cristos decât pentru a-i lăuda. – Doresc din toată inima ca fraţii mei şi eu însumi să ţinem seama de acest precept, în comportamentul nostru de zi cu zi.

Minciuna are mai multe feţe: reticență, intrigă, calomnie… – Dar este totdeauna arma laşilor.

Greșești dacă te laşi impresionat de prima sau de ultima conversaţie avută! Ascultă cu respect, cu interes; ai încredere în oameni… dar trece judecata ta prin sita prezenţei lui Dumnezeu.

Ei bârfesc. Şi, apoi, au grijă chiar ei să vină imediat cineva ca să îți spună „ce se mai zice”… Ticăloșie? – Fără îndoială. Dar nu-ţi pierde liniştea, pentru că limbile lor nu-ţi vor putea face niciun rău, dacă lucrezi cu dreptate… – Gândeşte-te, mai degrabă: ce proşti sunt, ce lipsiţi sunt de delicateţe omenească, ce lipsă de loialitate faţă de fraţii lor… şi, mai ales, faţă de Dumnezeu.

Şi tu, să nu cazi, la rândul tău, în acest păcat, în numele unui drept la replică greşit înţeles. Dacă trebuie să vorbeşti, recurge la corectarea frăţească, aşa cum te sfătuieşte Evanghelia.

Să nu te îngrijoreze aceste contradicţii, aceste clevetiri: desigur, noi lucrăm într-o întreprindere divină, dar suntem oameni… Şi este firesc ca, mergând, să ridicăm praful drumului.

Ceea ce te deranjează, ce te rănește…, poate fi de folos pentru a te purifica şi, dacă este necesar, pentru a te corecta.

A bârfi este omenesc, spun ei! – Am răspuns: noi trebuie să trăim întrun mod divin.

Cuvintele răuvoitoare sau uşuratice ale unui singur om pot sfârşi prin a crea un curent de opinie, și chiar prin a lansa moda de a vorbi de rău pe cineva... Apoi, această clevetire se ridică de jos, câştigă în înălţime şi se poate condensa în nori negri.

– Dar dacă acela care este hărţuit este un suflet al lui Dumnezeu, norii se transformă într-o ploaie roditoare, orice s-ar întâmpla; şi Dumnezeu se însărcinează să-l slăvească tocmai acolo unde se încerca să fie umilit sau defăimat.

Nu ai vrut să crezi, dar a trebuit să admiţi evidența, în detrimentul tău: aceste afirmaţii, pe care le-ai făcut cu toată simplitatea şi cu un sens catolic solid au fost răstălmăcite cu răutate de către duşmanii credinţei.

Este adevărat, „trebuie să fim nevinovaţi precum porumbeii… şi prudenţi precum şerpii.” Nu vorbi în momentul și în locul nepotrivit.

Pentru că nu ştii – sau nu vrei – să imiţi comportamentul nobil al acestui om, invidia ta ascunsă te împinge să-l ridiculizezi.

Bârfeala este fiica invidiei; şi invidia, refugiul oamenilor sterpi.

De aceea, în caz de sterilitate, examinează-ţi intenţiile; dacă munceşti şi dacă nu eşti contrariat că şi alţii lucrează şi obţin roade, această sterilitate este doar aparentă: vei culege recolta la timpul potrivit.

Sunt unii care, când nu aduc un prejudiciu celorlalți sau nu îi umilesc, cred că nu își fac treaba.

Câteodată, mă gândesc că bârfitorii sunt ca nişte mici posedaţi… – Pentru că diavolul se insinuează mereu, cu spiritul lui rău de a-L critica pe Dumnezeu, sau pe cei care-L urmează pe Dumnezeu.

„Prostii”, comentezi tu, cu dispreţ.

– Ştii despre ce este vorba? Nu? – Atunci, de ce vorbeşti despre ceea ce nu știi?

Răspunde bârfitorului: îi voi povesti sau îi voi spune celui în cauză.

Un autor contemporan a scris: „bârfa este întotdeauna inumană; ea dovedeşte o valoare personală mediocră; este semnul lipsei de educație; demonstrează lipsa distincției, este nedemnă de un creştin”.

Evită întotdeauna plângerile, criticile, bârfele... Evită, cu grijă, tot ce poate aduce discordia între fraţi.

Tu, care eşti învestit cu o foarte mare autoritate, ai fi imprudent dacă ai interpreta tăcerea celor care te ascultă ca un semn de aprobare: gândeşte-te, mai degrabă, că nu-i laşi să-şi expună sugestiile lor şi că te simţ ofensat dacă reușesc să ţi le comunice. – Trebuie să te corectezi.

Aceasta trebuie să fie atitudinea ta când te confrunți cu defăimarea: mai întâi, iartă-i pe toți, din primul moment şi din toată inima. – Apoi, iubeşte: să nu-ţi scape nici un singur cuvânt lipsit de milostenie; răspunde totdeauna cu dragoste!

– Dar dacă este atacată Mama ta, Biserica, apăr-o curajos. Calm, dar ferm şi plin de o determinare puternică, împiedicându-i să murdărească sau să încurce drumul pe care trebuie să-l urmeze sufletele care vor să ierte şi să răspundă cu milă, atunci când îndură injurii personale.

Cel mai mic sat – comenta cineva pe care bârfelile îl oboseau – ar trebui să fie precum capitala.

– Nu ştia, sărmanul, că este acelaşi lucru.

– Tu, datorită dragostei de Dumnezeu şi de aproapele, să nu cazi într-o greşeală atât de „provincială”… şi aşa de puţin creştinească. – Despre primele persoane care L-au urmat pe Cristos se spunea: uitaţi-vă cât de mult se iubesc! Se poate spune acelaşi lucru despre tine, despre mine, în orice moment?

Criticile împotriva operelor apostolatului sunt, de obicei, de două feluri: unii prezintă această muncă drept o structură foarte complicată…; alţii o califică drept comodă şi uşoară.

În fond, această „obiectivitate” se reduce la o vedere îngustă, amestecată cu o doză bună de trândăvie şi de vorbărie. – Întreabă-i, fără să te superi: şi voi, ce faceţi?

Pentru cerințele credinței tale, probabil nu poți să ceri simpatie, dar trebuie să pretinzi respect.

Cei care ţi l-au vorbit de rău pe acest prieten atât de loial faţă de Dumnezeu sunt aceiaşi care te vor vorbi de rău pe tine, când te vei hotărî să te porţi mai bine.

Anumite comentarii nu pot răni decât pe cei care se simt vizaţi. De aceea, când se merge – cu mintea şi cu sufletul – pe urmele Domnului, criticile sunt primite ca o purificare şi servesc drept stimulent pentru a grăbi pasul.

Preasfânta Treime a încoronat-o pe Mama noastră.

– Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt ne vor cere socoteală pentru orice vorbă fără rost. Un alt motiv pentru a-i spune Sfintei Maria să ne înveţe cum să vorbim totdeauna în prezenţa Domnului.