LOAIALITATE

Loialitatea are drept consecinţe siguranța de a merge pe un drum drept, fără instabilități sau perturbări, și cea de a te întări în această certitudine: că există bun simț și fericire.

– Vezi dacă aceasta se îndeplinește în fiecare clipă din viaţa ta.

Mi-ai mărturisit că uneori Dumnezeu te umple de lumină, dar alteori, nu.

Ți-am amintit, cu fermitate, că Domnul este întotdeauna infinit de bun. De aceea, pentru a merge înainte, aceste momente de lumină îţi sunt de ajuns; deşi îţi sunt de folos şi celelalte, pentru a te face mai credincios.

Sarea pământului. – Domnul nostru a spus că discipolii săi – tu și eu de asemenea – sunt sarea pământului: pentru a imuniza, pentru a evita corupţia, pentru a da gust lumii.

– Dar a adăugat, de asemenea, «quod si sal evanuerit…» – dacă sarea îşi pierde gustul, va fi aruncată şi călcată în picioare…

– Acum, confruntați cu o mulţime de evenimente pe care le deplângem, începi tu, oare, să-ţi explici ceea ce nu-ţi explicai?

Mă face să mă cutremur pasajul din A doua Epistolă către Timotei în care Apostolul se plânge că Dima a fugit din Salonic, atras de farmecele acestei lumi… Pentru un lucru de nimic şi de teama persecuţiilor, un om pe care Sfântul Paul, în alte scrisori, îl menţionează printre sfinţi a trădat întreprinderea divină.

Mă face să mă cutremur, cunoscându-mi micimea, și mă face să cer de la mine fidelitate față de Domnul chiar şi în evenimente care pot părea fără importanţă, pentru că, dacă nu îmi slujesc ca să mă unesc mai mult cu El, nu le vreau!

Pentru multe momente din istorie, pe care diavolul se însărcinează să le reînnoiască, mi se pare o cugetare foarte potrivită aceea pe care mi-ai scris-o despre loialitate: „toată ziua am în inimă, în cap şi pe buze o rugăciune jaculatorie – Roma!”

O mare descoperire! Ceva ce nu înţelegeai decât pe jumătate ţi-a apărut în toată limpezimea, când a trebuit să le explici altora.

A trebuit să vorbeşti foarte blând cu cineva care era descurajat pentru că se simţea inutil şi nu voia să fie o povară pentru nimeni… Atunci ai înţeles mai bine ca oricând de ce îţi spun mereu să fim măgăruşii care învârtesc roata de apă: credincioși și cu apărători de ochi foarte mari pentru a nu privi şi nici a savura personal rezultatele – florile, fructele, răcoarea unei grădini îmbelșugate –, absolut siguri de eficacitatea fidelităţii noastre.

Loaialitatea cere sete de formare pentru că – mișcat de o dragoste profundă – nu doreşti să riști să răspândești sau să aperi, din ignoranță, principii şi atitudini care sunt foarte departe de a concorda cu adevărul.

„Aş vrea – îmi scrii tu – ca loaialitatea şi perseverenţa mea să fie atât de solide şi de eterne, iar slujirea mea atât de vigilentă și plină de dragoste, încât dumneavoastră să vă puteți bucura de mine, iar eu să pot să vă ofer un prilej de odihnă”.

– Şi eu îţi răspund: fie ca Dumnezeu să te întărească în hotărârea ta pentru ca să fim ajutor și prilej de odihnă pentru El.

Este sigur că unii care se entuziasmează pleacă mai târziu… Nu te îngrijora, sunt acul de care se serveşte Dumnezeu, pentru ca să tragă aţa prin pânză.

– A, și roagă-te pentru ei pentru că, astfel, poate reușim să îi facem să continue să îi împingă pe alții!

Pentru tine, care eziţi, copiez acestea dintr-o scrisoare: „De acum înainte, voi rămâne, poate, același instrument inept dintotdeauna. Dar în pofida acestui lucru, mi-am schimbat modul de a pune și de a rezolva problema vieții mele, pentru că există în mine o dorință, fermă, de a persevera… pe vecie”.

– Nu te mai îndoi, că El nu dă greș niciodată.

Viaţa ta este slujire, dar întotdeauna cu loialitate deplină, fără condiții; numai astfel vom putea să dăm Domnului ceea ce El așteaptă.

Nu voi împărtăși niciodată, nici pe plan ascetic, nici pe cel juridic, ideea celor care gândesc şi trăiesc ca şi cum a sluji Biserica ar echivala cu o promovare în lume.

Te doare să vezi că unii folosesc tehnica de a vorbi despre Crucea lui Cristos numai pentru a se ridica şi a parveni la anumite funcţii… Sunt aceiaşi care nu consideră curat nimic din ce văd, dacă nu coincide cu criteriile lor.

– Motiv în plus, atunci, pentru ca tu să perseverezi în rectitudinea intenţiilor tale şi pentru a-I cere Învăţătorului să îţi dea forţa de a repeta: «non mea voluntas, sed tua fiat» – Doamne, fă să îndeplinesc cu dragoste Voința Ta Sfântă!

În fiecare zi trebuie să crești în loialitatea ta faţă de Biserică, față de Sfântul Părinte, față de Sfântul Scaun… Cu o dragoste din ce în ce mai teologică!

Ai o mare dorinţă de a iubi Biserica: cu atât mai mare cu cât se agită mai mult cei care vor s-o urâțească. – Mi se pare foarte logic, pentru că Biserica este Mama ta.

Aceia care nu vor să înţeleagă că credinţa impune slujirea Bisericii şi a sufletelor, mai devreme sau mai târziu inversează termenii, și sfârșesc prin a se sluji de Biserică și de suflete pentru scopurile lor personale.

Fie să nu cazi, niciodată, în eroarea de a identifica Trupul Mistic al lui Cristos cu un anumit comportament, personal sau public, al unui membru sau al altuia.

Şi să nu îi lași niciodată pe alți oameni mai puțin pregătiți să cadă în această eroare.

– Acum îți dai seama de importanța coerenței, a loialității tale!

Nu te înţeleg atunci când, vorbind despre chestiuni de morală şi de credinţă, îmi spui că eşti un catolic independent…

– Independent faţă de cine? Această falsă independenţă echivalează cu ieşirea de pe calea lui Cristos.

Să nu cedezi niciodată în ceea ce privește doctrina Bisericii. – Când se face un aliaj, metalul cel mai bun este cel care se pierde.

Mai mult, acest tezaur nuţi aparţine şi – aşa cum povestește Evanghelia – Stăpânul îţi poate cere socoteală în momentul în care te aştepţi cel mai puţin.

Sunt de acord cu tine că există unii catolici, practicanţi şi chiar pioşi în ochii celorlalţi şi, probabil, sinceri în convingerile lor, care îi slujesc cu naivitate pe duşmanii Bisericii.

– S-a strecurat în propria lor casă, sub diferite denumiri întrebuințate greșit – ecumenism, pluralism, democraţie –, cel mai rău adversar, ignoranța.

Cu toate că pare un paradox, nu arareori cei care se numesc pe ei înşişi fii ai Bisericii sunt tocmai aceia care seamănă cea mai mare confuzie.

Eşti obosit de atâta luptă. Te-a dezgustat acest mediu, caracterizat de lipsă de loialitate... Toţi se aruncă asupra celui căzut pentru a-l călca în picioare! Nu ştiu de ce te miri. Acelaşi lucru I s-a întâmplat lui Isus, dar El nu a dat înapoi, pentru că a venit tocmai ca să îi salveze pe bolnavi şi pe cei care nu-L înţelegeau.

Să nu acționeze cei loiali!, doresc cei neloiali.

Să fugi de sectarisme, care se opun unei colaborări loiale.

Nu se poate promova adevărata unitate pe baza provocării de noi diviziuni… Cu atât mai puțin atunci când promotorii aspiră să preia comanda, dând la o parte autoritatea legitimă.

Ai căzut pe gânduri când m-ai auzit făcând acest comentariu: Vreau să am sângele Mamei mele Biserica, nu pe acela al lui Alexandru sau Carol cel Mare, nici pe al celor şapte înţelepţi ai Greciei.

A persevera înseamnă a persista în dragoste, «per Ipsum et cum Ipso et in Ipso…», ceea ce realmente putem interpreta şi în felul următor: El!, cu mine, prin mine şi în mine.

Se poate întâmpla ca, printre catolici, să fie unii care au puţin spirit creştinesc; sau care dau această impresie acelora cu care vin în contact, la un moment dat.

Dar dacă te-ai scandaliza de această realitate, ai da dovadă că tu cunoşti puţin mizeria omenească şi… propria ta mizerie. Mai mult, nu este nici drept şi nici loial ca să profiţi de slăbiciunile acestor puțini, pentru a defăima pe Cristos şi Biserica Sa.

Este adevărat că noi, copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să-L slujim pe Domnul Nostru cu scopul de a fi văzuți…, dar nici nu trebuie să ne simțim stingheriți că suntem văzuți, și cu atât mai puțin nu trebuie să încetăm să îndeplinim ceea ce avem de făcut pentru că suntem văzuți.

Douăzeci de secole s-au scurs şi scena se repetă în fiecare zi: ei continuă să-L judece, să-L biciuiască şi să-L răstignească pe Învăţător… Şi mulţi catolici, prin comportarea şi prin vorbele lor, continuă să strige: pe acesta nu-L cunosc! Aş dori să merg peste tot reamintindu-le, confidenţial, multora, că Dumnezeu este milostiv şi că este şi foarte drept! De aceea a spus clar: „Nici Eu nu-i voi recunoaşte pe cei care nu M-au recunoscut în faţa oamenilor”.

Am crezut întotdeauna că lipsa de loialitate, pentru obținerea unor onoruri omenești, este lipsă de iubire… şi lipsă de personalitate.

Întoarce-ţi ochii spre Sfânta Fecioară şi contemplă felul în care trăiește virtutea loialității. Când Elisabeta are nevoie de ea, Evanghelia spune că Ea aleargă «cum festinatione», – cu o grabă bucuroasă. Învaţă!