IPOCRIZIE

Ipocrizia îi face întotdeauna, pe cei care o cultivă, să ducă o viaţă de mortificare amară şi plină de ranchiună.

În fața unor propuneri ca aceea a lui Irod: „Mergeţi, interesaţi-vă cu precizie despre copil şi când îl veţi fi găsit, faceţi-mi cunoscut, pentru ca şi eu să merg să-l ador”, să cerem ajutorul Duhului Sfânt, ca să ne apere de „protecţiile sau bunele promisiuni” ale persoanelor aparent bine intenţionate.

– Nu ne va lipsi lumina Duhului Sfânt dacă, asemenea celor Trei Magi, vom căuta adevărul şi vom vorbi cu sinceritate.

Sunt unii care se supără, pentru că vorbești deschis?

– Poate fac asta pentru că au conştiinţa tulbure şi simt nevoia să o ascundă.

– Perseverează în conduita ta, pentru a-i ajuta să reacţioneze.

Atâta vreme cât interpretezi cu rea credinţă intenţiile celorlalţi, nu ai dreptul să pretinzi înţelegere pentru tine însuţi.

Spui mereu că trebuie făcute corecții, că este nevoie de reformă. Bine… reformează-te tu! – e mare nevoie – şi, astfel, vei fi început reforma.

Între timp, nu voi acorda niciun credit proclamațiilor tale de reînnoire.

Sunt unii atât de farisei încât… se scandalizează când aud că alte persoane repetă tocmai ceea ce au auzit înainte de la ei.

Ești atât de băgăreț încât se pare că nu ai altă preocupare decât să scormoneşti în viaţa aproapelui tău. Şi când, în sfârşit, te-ai izbit de un om cinstit, voluntar, energic, care te-a pus la locul tău, te plângi în public, ca şi cum te-ar fi ofensat.

– Până acolo ajung lipsa ta de pudoare și conştiinţa ta deformată…, şi a multora.

Dintr-o singură mișcare, pretinzi să-ţi însuşeşti „onorabilitatea” părerii adevărate şi „avantajele” mârşave ale părerii opuse…

– În orice limbă, aceasta se numeşte duplicitate.

Ce buni sunt unii!–Sunt dispuși să „ierte” ceea ce ar merita laude.

Vechi șiretlic al persecutorului care pretinde că este persecutat…– Înţelepciunea populară spaniolă l-a denunţat demult: arunci cu piatra şi te bandajezi.

Să fie, oare, adevărat că – din păcate – sunt atât de mulți cei care nedreptățesc cu calomniile lor, iar apoi invocă onoarea și caritatea, pentru ca victima lor să nu se poată apăra?

Trist ecumenism este acela al catolicilor care tratează cu asprime alţi catolici!

Ce viziune greșită a obiectivității! A privi persoanele sau activităţile lor cu lentilele deformate ale propriilor defecte și, cu acră nerușinare, a critica sau a-ți îngădui să dai sfaturi.

– O hotărâre concretă: atunci când criticăm sau când sfătuim, să vorbim în prezența lui Dumnezeu, aplicând acele cuvinte la comportamentul nostru.

Să nu recurgi niciodată la metoda – totdeauna deplorabilă – de a organiza agresiuni calomnioase împotriva cuiva… Cu atât mai puţin în numele unor țeluri moralizatoare, care niciodată nu justifică o acţiune imorală.

Nu există obiectivitate, nici intenţie dreaptă în sfaturile pe care le dai, dacă te supără sau consideri o dovadă de neîncredere faptul că sunt ascultate, de asemenea, alte persoane a căror formare și corectitudine a doctrinei sunt probate.

– Dacă, așa cum dai asigurări, te interesează binele sufletelor, sau afirmarea adevărului, de ce te superi?

Nici lui Iosif nu îi face cunoscut Maria misterul pe care Dumnezeu l-a realizat în Ea. – Pentru ca să învăţăm să nu fim superficiali, să canalizăm corect bucuriile noastre și tristețile noastre fără să căutăm nici laude, nici compătimire. «Deo omnis gloria!» – Totul pentru Dumnezeu!