CURĂŢIE

Castitatea – aceea pe care fiecare o trăieşte după starea sa: celibatar, căsătorit, văduv, preot – este afirmaţia triumfătoare a iubirii.

„Miracolul” curăţiei are ca puncte de sprijin rugăciunea şi mortificarea.

Cu atât mai periculoasă se dovedește tentația împotriva castității cu cât este mai disimulată: pentru că este insidioasă, înșală mai bine.

– Nu ceda, nici măcar cu scuza de a nu vrea să „pari ciudat”!

Sfânta curăţie: umilinţa cărnii! Doamne – Îi cereai –, dă-mi şapte lacăte pentru inima mea. Şi te-am sfătuit să-I ceri, împreună cu cele şapte lacăte pentru inima ta, optzeci de ani de seriozitate, pentru tinereţea ta…

Mai mult, fii vigilent…, pentru că se stinge mai uşor o scânteie, decât un incendiu; fugi…, pentru că în acest domeniu este o laşitate josnică să fii „viteaz”; nu umbla cu ochii larg deschişi…,pentru că acesta nu este semnul unui spirit viu, ci mai degrabă o cursă a satanei.

Dar tot acest zel omenesc, cu mortificare, ciliciu, disciplină şi post, cât de puţin valorează fără Tine, Dumnezeul meu!

Iată cum un confesor a ucis senzualitatea unui suflet delicat, care se acuza de anumite curiozităţi: „Ei… instincte de masculi şi femele!”

De îndată ce admiţi, voit, un dialog, tentaţia îndepărtează liniștea din suflet, la fel cum consimțământul la necurăție distruge harul.

A urmat calea necurăției, cu tot trupul său…, şi cu tot sufletul său. – Încetul cu încetul, credinţa lui s-a estompat…, cu toate că este perfect conştient că nu este o problemă de credinţă.

„Mi-aţi spus că aş putea deveni un alt «sfânt Augustin», cu tot trecutul meu. Nu mă îndoiesc, și astăzi, mai mult decât ieri, vreau să încerc să dovedesc acest lucru”.

Dar trebuie să tai păcatul, curajos, din rădăcină, aşa cum a făcut sfântul episcop de Hippona.

Da, cere iertare și fă mare penitență pentru actele necurate ale vieţii tale trecute, dar nu dori să ţi le aminteşti.

Această conversaţie… aşa de murdară, de obscenă – nu este de ajuns că nu participi la ea: manifestă-ți cu tărie dezgustul!

Pare că „spiritul” s-ar fi micşorat, încetul cu încetul, până a nu mai fi decât un punct… Iar corpul se măreşte, creşte nemăsurat, până la a domina totul. – Pentru tine, Sfântul Paul a scris: „îmi pedepsesc trupul şi îl aduc în stare de sclavie, ca nu cumva eu, care le-am predicat altora, să fiu blamat”.

Câtă milă provoacă acei care afirmă – în numele tristei lor experienţe personale – că nu poţi fi cast, trăind şi lucrând în mijlocul lumii! Cu raţionamente aşa de puţin coerente, nu ar trebui să se simtă jigniţi dacă alţii ofensează memoria părinţilor lor, a fraţilor şi surorilor, a soţiilor, a soţilor.

Un confesor, puţin cam sever, dar cu experienţă, a stăvilit rătăcirile sufletului tău și l-a făcut să reintre în ordine, cu această afirmaţie: „tu mergi acum pe drumul vacilor; te vei mulţumi, apoi, să-l iei pe acela al caprelor; şi apoi… vei fi mereu ca un animal, care nu ştie să privească cerul”.

Poate că ești… ceea ce eşti: un mic animal! – Dar trebuie să recunoşti că alţii sunt integri şi caşti. Și nu te supăra, apoi, când nu se bazează pe tine sau când te ignoră: ei și ele îşi făuresc planurile omeneşti cu persoane care au suflet şi trup…, nu cu animale.

Sunt unii care aduc copii pe lume pentru afacerile lor, pentru scopurile lor, pentru egoismul lor… Şi nu-şi amintesc că aceștia sunt un dar minunat al Domnului, de care vor trebui să dea socoteală în mod cu totul deosebit.

A aduce copii pe lume numai pentru a perpetua specia, și animalele – oh, nu te simţi jignit! – ştiu să o facă.

Un cuplu creştin nu trebuie să dorească să sece izvoarele vieţii. Pentru că dragostea lui se bazează pe Dragostea lui Cristos, care este dăruire de sine şi sacrificiu… În plus, aşa cum îi amintea Tobie lui Sara, soţii ştiu că „noi suntem copii de sfinţi, şi nu putem să ne împreunăm precum păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu”.

Când eram mici, ne strângeam lângă mama noastră când trebuia să trecem pe drumuri întunecoase sau pe unde erau câini.

Acum, când simţim tentaţiile cărnii, trebuie să ne ducem lângă Mama Cerului, conștientizându-i prezența și apropierea, și prin intermediul rugăciunilor jaculatorii.

– Ea ne va apăra şi ne va conduce la lumină.

Nu sunt mai bărbați, nici nu sunt mai femei pentru că duc această viață dezordonată.

Se vede că pentru aceia care gândesc astfel persoanele ideale sunt prostituatele, perverșii, degeneraţii... aceia care au o inimă putredă şi care nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor.

Lasă-mă să-ţi dau acest sfat, pentru a-l pune în practică în fiecare zi. Când inima ta te va face să simți cele mai josnice înclinații, spune încet această rugăciune către Fecioara Neprihănită: priveşte la mine cu milă, nu mă părăsi, o, Maica mea! – Şi dă acest sfat şi altora.