INIMĂ

Pentru a ajunge la fericire nu este nevoie de o viață ușoară, ci de o inimă plină de dragoste.

După douăzeci de secole, trebuie să proclamăm cu o deplină siguranţă faptul că Isus Cristos nu a pierdut nimic din forţa Sa răscumpărătoare, singura care satisface, din plin, aspiraţiile inimii omeneşti. – Începe prin a grava acest adevăr în inima ta, căci va fi mereu neliniştită – cum a scris Sfântul Augustin – atâta timp cât nu o vei pune în întregime în Dumnezeu.

A iubi înseamnă… a nutri un singur gând, a trăi pentru persoana iubită, a nu-ți mai aparţine, a te supune, fericit şi liber, cu sufletul şi cu inima, unei voinţe care este a altcuiva… şi a ta, în acelaşi timp.

Tu nu-L iubeşti încă pe Domnul aşa cum avarul îşi iubeşte bogăţiile, cum o mamă îşi iubeşte copilul… te preocupi încă prea mult de tine însuţi şi de micimile tale. Cu toate acestea, observi că Isus a devenit deja indispensabil în viața ta…

– Ei, bine, de îndată ce vei răspunde întru totul chemării Lui, El va deveni indispensabil în orice acţiune a ta.

Strigă foarte tare, căci acest strigăt este nebunia unui îndrăgostit: Doamne, cu toate că Te iubesc… să nu Te încrezi în mine. Leagă-mă de Tine în fiecare zi și mai mult!

Să nu te îndoieşti: inima a fost creată ca să iubească. Să-L punem, deci, pe Domnul Nostru Isus Cristos în toate iubirile noastre. Dacă nu, inima goală se răzbună şi se umple cu josniciile cele mai mizerabile.

Există o inimă mai omenească decât aceea a unei creaturi care revarsă un simţ supranatural? Gândeşte-te la Maria, cea plină de har, Fiica lui Dumnezeu Tatăl, Mama lui Dumnezeu Fiul, Mireasa Dumnezeului Duh Sfânt; în inima ei este loc pentru întreaga umanitate, fără diferenţe şi discriminări. – Fiecare este pentru ea un copil, o copilă.

Când inima lor este foarte mică, oamenii par că-şi păstrează năzuințele într-un biet sertar uitat.

Faţă de cei din jurul tău, tu trebuie să te comporți, zilnic, cu multă înțelegere, cu multă afecțiune, împreună cu – bineînțeles – toată energia necesară; dacă nu, înțelegerea și afecțiunea se transformă în complicitate și în egoism.

Acest bun prieten spunea – şi umilinţa lui nu era prefăcută: „nu a trebuit să învăţ să iert, căci Domnul m-a învăţat să iubesc”.

A ierta: a ierta din tot sufletul şi fără nici cea mai mică urmă de pizmă. Atitudine întotdeauna magnifică şi rodnică.

– Aceasta a fost atitudinea lui Cristos, când a fost ţintuit pe Cruce: „Tată, iartă-le lor, pentru că nu ştiu ce fac”; și de acolo a venit salvarea ta şi a mea.

Ţi-a provocat multă durere acest comentariu, foarte puţin creştinesc, al unei persoane: „iartă-i pe duşmanii tăi – ți-a spus; nici nu îți imaginezi câtă furie le provoacă acest lucru!”

– Nu te-ai putut abține şi ai replicat, senin: „nu vreau să micșorez dragostea prin umilirea aproapelui. Iert pentru că iubesc, cu setea de a-L imita pe Învăţător.”

Evită, cu grijă, tot ce ar putea răni inima celorlalţi.

Între o mie de feluri de a spune „nu”, de ce trebuie să-l alegi totdeauna pe cel mai antipatic? – Virtutea nu caută să rănească.

Ascultă: noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu nu numai cu inima noastră, ci şi cu inima „Lui”, şi cu aceea a întregii omeniri din toate timpurile… altfel, nu vom reuși să răspundem pe deplin Dragostei Sale!

Sufăr când îi văd pe cei care s-au dăruit lui Dumnezeu, dând impresia unor burlaci bătrâni sau permițând să fie consideraţi ca atare: atunci când ei au Dragostea prin excelenţă! – Vor fi nişte burlaci bătrâni, dacă nu ştiu să-L iubească pe Acela care iubeşte atât de mult.

Cineva a comparat inima cu o moară acţionată de vântul dragostei, al pasiunii…

Într-adevăr, această „moară” poate măcina grâu, orz sau bălegar uscat. – Depinde de noi!

Diavolul – tatăl minciunii și victimă a orgoliului său – caută să-L imite pe Domnul Nostru, până şi în modul de a face prozeliţi. Ai observat? Aşa cum Dumnezeu se serveşte de oameni pentru a salva suflete şi a le duce la sfinţenie, tot aşa satana se serveşte de alte persoane, pentru a împiedica această muncă şi chiar pentru a pierde aceste suflete. Şi – nu te speria –, aşa cum Isus foloseşte, ca instrumente, pe cei mai apropiaţi – rude, prieteni, colegi, etc. –, diavolul, şi el, încearcă, adesea, să le facă să acţioneze pe aceste fiinţe dragi, pentru a ne conduce la rău.

De aceea, dacă legăturile de sânge devin legături care te împiedică să urmezi căile lui Dumnezeu, taie-le cu hotărâre. Şi, poate, hotărârea ta îi va elibera şi pe aceia care erau prinşi în mrejele lui Lucifer.

Îţi mulţumesc, Isuse al meu, pentru că ai vrut să devii un Om perfect, cu o Inimă iubitoare şi foarte binevoitoare, care iubeşte până la moarte şi care suferă; care se umple de bucurie şi de durere; care se entuziasmează pentru căile oamenilor şi ne-o arată pe cea care duce la Cer; care se supune, eroic, datoriei Sale şi acţionează cu milostenie; care veghează asupra săracilor şi asupra bogaţilor; care are grijă de păcătoşi şi de drepţi...

– Îți mulţumesc, Isuse al meu, şi dă-ne o inimă pe măsura Inimii Tale!

Roagă-L pe Isus să-ţi dea o Dragoste ca un rug de purificare, în care biata ta carne – biata ta inimă – să fie mistuită, curățindu-se de toate mizeriile pământești. Și, golit de tine însuți, să te umpli de El. Cere-I să-ţi dea o aversiune totală față de tot ce este lumesc: să te susţină numai Dragostea.

Vocaţia ta, ai văzut-o foarte limpede – a-L iubi pe Dumnezeu –, dar numai în cap. Mă asiguri că ţi-ai pus inima în acest drum… dar, câteodată, ești distras și chiar încerci să îți întorci privirea înapoi: iată un semn doveditor că inima nu este pe deplin implicată. Hai, rafinează-te!

„Am venit – așa spune Învățătorul – să ridic pe fiu împotriva tatălui, pe fiică împotriva mamei, pe noră împotriva soacrei…”.

Îndeplinind ceea ce El îți cere, vei dovedi că îi iubeşti cu adevărat. De aceea, să nu fie scuză afecțiunea pe care le-o porți – care trebuie să rămână intactă –, în momentul sacrificiului tău personal. Altfel, crede-mă, pui dragostea pentru părinţi înaintea dragostei pentru Dumnezeu; şi amorul tău propriu, înaintea dragostei pentru părinţi.

– Ai înțeles acum, mai profund, coerenţa acestor cuvinte evanghelice?

Ah, inima aceasta! Din când în când, fără ca să o poţi evita, se proiectează umbra unei viziuni omeneşti, o amintire penibilă, tristă, „grosolană”…

– Grăbește-te la Tabernacol, fizic sau măcar cu spiritul: şi vei reveni la lumină, la bucurie, la Viaţă.

Frecvenţa vizitelor pe care le facem Domnului Nostru depinde de doi factori: de credinţa şi de inima noastră; a vedea şi a iubi adevărul.

Dragostea devine mai puternică și prin negarea de sine și mortificare.

Dacă ai avea o inimă mai mare și puţin mai multă sinceritate, nu te-ai apuca să mortifici pe alții, nici nu te-ai simți mortificat…, pentru fleacuri.

Dacă te superi – în unele cazuri este o datorie, în altele, o slăbiciune –, să nu dureze mai mult decât câteva minute. Mai mult, să ai mereu caritate: afecţiune!

Să cerți pe cineva?… De multe ori este necesar. Dar fă-o arătând cum se corectează acel defect. Niciodată, dând frâu liber caracterului tău urât.

Când trebuie să corectezi pe cineva, trebuie să acționezi clar și cu amabilitate, chiar cu un surâs, dacă e potrivit. Niciodată – sau foarte rar – într-un mod copleșitor.

Te simţi depozitarul binelui şi al adevărului absolut şi, în consecinţă, învestit cu un titlu personal sau cu un drept de a dezrădăcina răul, cu orice preţ?

– Astfel, nu vei rezolva nimic: nu vei reuşi decât prin Dragoste şi cu Dragoste; aminteşte-ţi că Dragostea te-a iertat şi că îţi iartă multe lucruri.

Iubește-i pe cei buni, pentru că Îl iubesc pe Cristos. – Şi iubeşte-i şi pe cei care nu-L iubesc, pentru că au această nefericire… şi, mai ales, pentru că El îi iubeşte şi pe unii, şi pe ceilalți.

Oamenii din acele ținuturi – atât de îndepărtate de Dumnezeu, atât de dezorientate – ți-au amintit cuvintele Învăţătorului: „Sunt ca niște oi fără păstor”.

– Și ai simțit că și inima ta se umple de compasiune… Hotărăște-te ca, din locul pe care îl ocupi, să îți dai viața ca jertfă pentru toți.

Săracii – spunea un prieten al nostru – sunt cea mai bună carte a mea de spiritualitate şi principalul motiv al rugăciunilor mele. Săracii mă dor, şi Cristos mă doare prin ei. Şi, pentru că mă doare, înțeleg că Îl iubesc şi că îi iubesc.

Dacă aşezi dragostea de Dumnezeu în centrul prieteniei, această afecțiune se purifică, creşte, se spiritualizează; pentru că se ard zgura, punctele de vedere egoiste, consideraţiile prea carnale. Nu uita: iubirea de Dumnezeu rânduieşte mai bine afecțiunile noastre, le face mai pure, fără să le diminueze.

Eşti într-o stare care îţi arde inima: Isus s-a apropiat de tine, când nu erai decât un nenorocit de lepros. Până atunci, cultivai o singură calitate bună: un interes generos pentru ceilalți. După această întâlnire, ai căpătat harul de a-L vedea pe Isus în ei, te-ai îndrăgostit de El şi, acum, Îl iubeşti în ei…, și ți se pare puțin lucru – câtă dreptate ai! –altruismul care te împingea, altă dată, să faci unele servicii aproapelui.

Obișnuiește-te să îți pui biata ta inimă în Dulcea Inimă Neprihănită a Mariei, pentru ca Ea să o purifice de toată zgura şi să te conducă la Preasfânta şi Milostiva Inimă a lui Isus.