VIAȚĂ INTERIOARĂ

Mai mult obține cel care insistă mai de aproape… De aceea, apropie-te de Dumnezeu: fii hotărât să fii sfânt.

Îmi place să compar viaţa interioară cu o haină, cu haina de nuntă despre care vorbeşte Evanghelia. Ţesătura este compusă din fiecare obicei sau practică de pietate care, asemenea fibrelor, dau trăinicie materialului. Şi aşa cum o sfâșietură îi ia din valoare unui veșmânt, chiar dacă restul este în bună stare, tot aşa, dacă practici rugăciunea mentală, dacă lucrezi… dar îţi lipseşte căinţa – sau invers –, viaţa ta interioară nu este – ca să spunem aşa – desăvârşită.

Când îţi vei da seama că singura cale posibilă este să cauți, cu seriozitate, sfinţenia?

Hotărăște-te – nu te simţi jignit – să-L iei în serios pe Dumnezeu. Căci uşurinţa de care dai dovadă, dacă nu o combaţi, poate sfârși într-o tristă şi hulitoare parodie.

Laşi, câteodată, să izbucnească răul tău caracter, care se arată, nu o dată, cu o duritate absurdă. Alteori, nu te preocupi să-ţi îndrepți inima şi mintea, cu scopul ca ele să fie un lăcaș pentru Sfânta Treime… Şi, totdeauna, sfârşeşti prin a rămâne departe de Isus, pe care-L cunoşti atât de puțin…

– În felul acesta, nu vei avea niciodată viaţă interioară.

«Iesus Christus, perfectus Deus, perfectus Homo» – Isus Cristos, Dumnezeu perfect şi om perfect.

Numeroşi sunt creştinii care-L urmează pe Cristos, uimiți de divinitatea Sa, dar Îl uită ca Om… Şi eşuează în practicarea virtuţilor supranaturale – cu tot echipamentul exterior de pietate –, căci nu fac nimic pentru a dobândi virtuţile omeneşti.

Un remediu pentru tot: sfinţenia personală! – De aceea, sfinţii au fost atât de plini de pace, de forţă, de bucurie, de siguranţă…

Până acum nu ai înţeles mesajul pe care noi, creştinii, îl aducem celorlalţi oameni: minunea ascunsă a vieții interioare.

– Ce lume nouă le arăți acum!

Câte lucruri noi ai descoperit! – Cu toate acestea, câteodată eşti un naiv,şi crezi că ai văzut totul, că eşti de acum informat despre tot… Apoi, atingi cu propriile tale mâini bogăţia unică şi insondabilă a comorilor Domnului, care îţi va arăta întotdeauna „lucruri noi”, dacă răspunzi cu dragoste şi delicateţe: iar atunci înţelegi că te găseşti la începutul drumului tău, căci sfinţenia constă în identificarea cu Dumnezeu, cu acest Dumnezeu al nostru, care este infinit, inepuizabil.

Prin Dragoste, mai mult decât prin studiu, se ajunge la înțelegerea „lucrurilor lui Dumnezeu”.

De aceea, trebuie să lucrezi, trebuie să studiezi, trebuie să accepţi boala, trebuie să fii cumpătat… cu iubire!

Întrebări pentru examenul zilnic: am lăsat să treacă un ceas, fără să vorbesc cu Tatăl meu, Dumnezeu?… Am vorbit cu El, cu dragoste filială? – Poți!

Să nu ne înşelăm… – Dumnezeu nu este o umbră, o fiinţă îndepărtată, care ne creează și apoi ne părăseşte; nu este un stăpân care pleacă şi nu se mai întoarce. Cu toate că nu o percepem cu simţurile noastre, existenţa Lui e mult mai reală decât aceea a tuturor realităţilor pe care le atingem şi pe care le vedem. Dumnezeu este aici, cu noi, prezent, viu: ne vede, ne aude, ne conduce şi priveşte acţiunile noastre cele mai mărunte, intenţiile noastre cele mai ascunse.

O credem, desigur…, dar trăim ca şi cum Dumnezeu nu ar exista! Pentru că nu avem pentru El niciun gând, niciun cuvânt; pentru că nu-L ascultăm, nici nu încercăm să ne dominăm pasiunile; pentru că nu-I exprimăm dragostea noastră şi pentru că nu ispășim greșelile…

– Vom continua să trăim cu o credință moartă?

Dacă te-ai afla în prezenţa lui Dumnezeu, câte purtări „ireparabile” ai corecta!

Cum o să trăiești prezenţa lui Dumnezeu, dacă nu faci decât să te uiţi în toate părțile?... – Eşti ca îmbătat de fleacuri.

Este posibil să te înspăimânte acest cuvânt: meditație. – Îţi aminteşte de cărţi cu învelitori negre şi vechi, de un zgomot de suspine şi rugăciuni, ca o repetiţie monotonă… Dar aceasta nu este meditaţie.

A medita înseamnă a analiza, a-L contempla pe Dumnezeu ca pe Tatăl tău, și pe tine ca pe fiul sau fiica Lui, care are nevoie de ajutor; și, apoi, a-I mulțumi pentru ceea ce ți-a dat deja și pentru tot ceea ce îți va da.

Singurul mijloc pentru a-L cunoaşte pe Isus: să-L frecventezi! În El vei găsi întotdeauna un Tată, un Prieten, un Sfătuitor şi un Colaborator pentru toate activităţile nobile ale vieţii tale cotidiene…

– Şi din această frecventare va lua naştere Dragostea.

Eşti destul de tenace ca să asiști, zilnic, la cursuri, doar pentru că acolo obţii niște cunoştinţe… foarte limitate; atunci, de ce nu arăţi constanţă în frecventarea Învăţătorului Nostru, întotdeauna dornic să te înveţe ştiinţa vieţii interioare, cu savoare și substanță eterne?

Cât valorează omul, cât valorează cea mai mare răsplată de pe pământ, în comparaţie cu Isus Cristos, care te așteaptă mereu?

Un timp de meditație zilnică – uniune de prietenie cu Dumnezeu – este caracteristica persoanelor care știu să își folosească bine viața; o viață de creștini conștienți, care se comportă cu consecvență.

Îndrăgostiţii nu ştiu să-şi ia adio: sunt mereu împreună.

– Oare, aşa Îl iubim, tu şi eu, pe Domnul Nostru?

Nu ai observat cum, pentru a plăcea și a arăta bine, se aranjează cu migală îndrăgostiții?... – Ei, bine, așa trebuie să îți cureți și să îți împodobești sufletul.

Harul acţionează, de obicei,ca şi natura: gradat. – Nu putem să devansăm acțiunea harului: dar, în ceea ce depinde de noi, trebuie să pregătim terenul și să cooperăm, atunci când Dumnezeu ni-l acordă.

Trebuie să facem ca sufletele să ţintească foarte sus: să le împingem către idealul lui Cristos; să le conducem până la ultimele consecinţe, fără a căuta circumstanţe atenuante, nici paliative de niciun fel, fără a uita că sfinţenia nu este în primul rând o lucrare de forţă. În mod normal, harul acţionează la timpul său, și nu-i plac violențele.

Cultivă sfintele tale nerăbdări…, dar nu îți pierde răbdarea.

A răspunde harului divin – mă întrebi – este o chestiune de dreptate? de generozitate?

– Este o chestiune de Dragoste!

„Îmi clocotesc în cap problemele în momentele cele mai nepotrivite…”, îmi spui tu.

De aceea, ţi-am recomandat să încerci să dobândești momente de linişte interioară… şi stăpânirea simţurilor tale exterioare şi interioare.

„Rămâi cu noi, pentru că vine noaptea…”. A fost eficientă rugăciunea lui Cleopa și a tovarășului său.

– Ce păcat, dacă tu şi eu nu ştim să-L „reţinem” pe Isus, atunci când trece! Ce durere, dacă nu-I cerem să rămână!

Aceste clipe pe care le consacri, zilnic, citirii Noului Testament, urmând sfatul pe care ţi l-am dat – să încerci să aprofundezi fiecare scenă şi să participi, ca şi cum ai fi un personaj în plus –, sunt pentru ca tu să întruchipezi, pentru ca să „împlineşti” Evanghelia în viaţa ta… şi pentru a-i „face pe alții să o împlinească!”

Înainte, te „distrai” mult… – Dar acum, când îl porţi pe Cristos în tine, întreaga ta viaţă s-a umplut de o bucurie sinceră şi comunicativă. De aceea, îi atragi şi pe alţii la tine.

– Aprofundează mai mult legătura cu El, pentru ca El să ajungă la toţi.

Atenţie: rămâi vigilent! – Atunci când ridici temperatura mediului tău, veghează ca a ta să nu scadă.

Obişnuieşte-te să raportezi totul la Dumnezeu.

Nu vezi că mulţi dintre camarazii tăi ştiu să arate multă delicateţe şi sensibilitate în raporturile lor cu persoanele pe care le iubesc: logodnica, soţia, copiii lor, familia lor…?

– Spune-le – și cere asta de la tine și tu! – că Domnul nu merită mai puțin: să Îl trateze la fel! Şi sfătuiește-i, de asemenea, să își păstreze această delicateţe și această sensibilitate, dar trăite cu El şi prin El; și vor ajunge la o fericire pe care nici nu au visat-o vreodată, și aici, pe pământ.

Domnul a pus o sămânţă bună în sufletul tău. Şi s-a slujit –pentru această semănătură de viaţă veşnică– de mijlocul puternic al rugăciunii: pentru că nu poți nega că, de multe ori, când ești în fața Tabernacolului, față în față cu El, te-a făcut să auzi – în adâncul sufletului tău – că vrea să fii al Lui, că trebuie să lași totul… Dacă acum negi acest lucru, ești un trădător mizerabil; și, dacă ai uitat, ești un ingrat.

S-a slujit, de asemenea – să nu te îndoiești de aceasta, cum te-ai îndoit până acum – de sfaturile sau de propunerile supranaturale ale Directorului tău, care ți-a repetat insistent cuvinte peste care nu trebuie să treci; și s-a slujit, la început – tot pentru a pune această sămânță bună în sufletul tău –, de acel prieten nobil, sincer, care ți-a spus adevăruri dure, pline de dragoste de Dumnezeu.

– Dar, cu uimire naivă, ai descoperit că dușmanul a semănat neghină în sufletul tău. Și că o seamănă în continuare, în timp ce tu dormi confortabil și slăbești în viața ta interioară. – Acesta, și nu altul, este motivul pentru care găsești în sufletul tău plante vâscoase, ordinare, care uneori par că o să sufoce bobul bun de grâu pe care l-ai primit…

– Smulge-le dintr-o dată! Harul lui Dumnezeu îţi este de ajuns. Nu te teme că vor lăsa un gol, o rană… Domnul va pune acolo o nouă sămânță a Sa: dragostea lui Dumnezeu, caritatea frătească, dorința de apostolat… Și, cu timpul, nu va mai rămâne nici cea mai mică urmă de neghină: dacă acum, cât mai este timp, o smulgi din rădăcină; și, mai bine, dacă nu dormi și îți păzești ogorul noaptea.

Fericite, preafericite acele suflete care, când aud vorbindus-e despre Isus– și El ne vorbeşte mereu– Îl recunosc de îndată ca fiind Calea, Adevărul și Viaţa!

– Tu știi foarte bine că, atunci când nu luăm parte la această fericire, este pentru că ne-a lipsit hotărârea de a-L urma.

O dată mai mult ai simţit că Isus era foarte aproape de tine. – Şi o dată mai mult ai înţeles că trebuie să faci totul pentru El.

Apropie-te mai mult de Domnul…, mai mult! – Până când va deveni Prietenul tău, Confidentul tău, Îndrumătorul tău.

În fiecare zi te vezi pe tine însuţi mai absorbit de Dumnezeu…, îmi spui. – În fiecare zi, atunci, vei fi mai aproape de fraţii tăi.

Dacă până acum, înainte de a-L fi găsit, voiai să alergi prin viaţă cu ochii larg deschişi, pentru a afla tot, din acest moment… să fugi cu privirea limpede, pentru a vedea cu El ceea ce te interesează cu adevărat.

Când există viaţa interioară, în fața oricărei greutăți ceri ajutorul lui Dumnezeu, cu aceeaşi spontaneitate cu care ţâşneşte sângele din rană.

„Acesta este Trupul meu…” şi Isus s-a jertfit, ascunzându-se sub aparența pâinii. Acum este acolo, cu Carnea şi cu Sângele Său, cu Sufletul şi cu Dumnezeirea Sa; la fel ca în ziua când Toma a pus degetele pe Rănile glorioase.

Cu toate acestea, în atâtea ocazii, tu treci fără ca măcar să schiţezi un scurt salut, de simplă bună cuviinţă, așa cum o saluți pe oricare dintre cunoştinţele tale, pe care o întâlneşti pe stradă.

– Ai mai puțină credință decât Toma!

Dacă, pentru a te elibera, ar fi trimis la închisoare unul dintre prietenii tăi intimi, nu ai căuta să-l vizitezi, să vorbeşti un pic cu el, să-i duci mici daruri, căldura prieteniei, o consolare?… Şi, dacă această conversaţie cu prizonierul ar avea loc pentru a te salva pe tine de ceva rău şi a-ţi face un bine… l-ai abandona? Şi dacă, în locul unui prieten, ar fi vorba chiar de propriul tău tată sau de fratele tău?

– Atunci!

Isus a rămas în Sfânta Ostie pentru noi! Pentru a rămâne alături de noi, pentru a ne susţine, pentru a ne conduce. – Iar dragostea nu se plăteşte decât cu dragoste.

– Atunci, cum să nu mergem zilnic la Tabernacol, chiar și doar pentru câteva minute, pentru a-L saluta şi a-I aduce dragostea noastră de copii şi fraţi?

Ai observat această scenă? – De un sergent oarecare, un gradat de rang mic, se apropie un recrut, cu ţinută impunătoare şi de o calitate mai bună decât a ofițerilor; şi unul nu se dă îndărăt să salute, nici celălalt, să răspundă.

Meditează profund asupra contrastului. – Din acest Tabernacol al Bisericii, Cristos – Dumnezeu perfect, Om perfect –, care a murit pentru tine pe Cruce, şi care-ţi dă toate bunurile de care ai nevoie…, se apropie de tine, iar tu treci fără a-I da atenţie.

Ai început prin a-I face câte o vizită zilnic… iată, de ce nu mă mir că-mi spui: încep să iubesc la nebunie lumina Tabernacolului.

Să nu treacă nici o zi fără ca să spui „Isus, te iubesc!” şi fără o comuniune spirituală – cel puțin –, ca reparație pentru toate profanările și sacrilegiile pe care El le îndură pentru a fi cu noi.

Oare, nu-i saluţi, nu-i tratezi cu cordialitate pe cei pe care-i iubeşti? – Atunci, tu și eu o să-I salutăm – de multe ori pe zi – pe Isus, pe Maria şi pe Iosif, şi pe Îngerul nostru păzitor.

Să ai o devoțiune intensă față de Mama Noastră. Ea ştie să răspundă, cu atâta delicateţe, darurilor pe care i le facem.

–Mai mult, dacă spui zilnic Sfântul Rozariu, în spirit de credinţă şi de dragoste, Preasfânta Fecioară se va însărcina să te conducă foarte departe pe drumul Fiului Său.

Fără ajutorul Maicii Domnului, cum am putea să rezistăm în lupta noastră zilnică? – Acest ajutor, îl cauţi tu, oare, mereu?

Îngerul Păzitor ne însoțește totdeauna, ca martor de excepție. El va fi acela care, în ceasul judecăţii tale individuale, va aminti de faptele bune pe care le-ai făcut pentru Domnul Nostru, de-a lungul vieţi tale. Mai mult: când te vei simţi pierdut în faţa acuzaţiilor cumplite ale duşmanului, Îngerul tău va prezenta imboldurile intime – pe care tu, poate, le-ai şi uitat –, acele dovezi de dragoste, pe care le-ai dat lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul, lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

De aceea, nu uita niciodată de Îngerul tău Păzitor, şi acest Prinţ al Cerului nu te va părăsi, nici acum, nici în momentul decisiv.

Împărtăşaniile tale erau foarte reci: dădeai puţină atenţie Domnului; te lăsai distras de orice fleac… – Dar, de când te gândeşti – în acest dialog intim al tău cu Dumnezeu – că sunt prezenți Îngerii, atitudinea ta s-a schimbat…: „să nu mă vadă așa!”, îţi spui tu…

– Şi iată cum, cu puterea a „ce se va spune” – de data aceasta, într-un sens bun –, ai înaintat puţin către Dragoste.

Când vezi că inima ta e seacă şi că nu ştii ce să spui, recurge cu încredere la Sfânta Fecioară. Spune-i: Maica Mea Neprihănită, mijlocește pentru mine!

Dacă o invoci cu credinţă, Ea te va face să te bucuri – în plină uscăciune – de apropierea de Dumnezeu.