FRIVOLITATE

Când ne gândim cu mintea limpede la mizeriile acestei lumi și comparăm această panoramă cu bogățiile vieții cu Cristos, după părerea mea nu există decât un cuvânt pentru a califica – fără menajamente – drumul pe care îl alege lumea: prostie, prostie, prostie!

Majoritatea oamenilor nu numai că se înșală; ni se întâmplă ceva și mai rău: suntem proști de dăm în gropi.

Trist lucru să nu vrei să te ascunzi, precum o piatră de temelie, pentru a susţine edificiul. Dar să te transformi într-o piatră de care să se împiedice ceilalţi… aceasta mi se pare o ticăloșie!

Nu te scandaliza că există creştini răi care se agită dar nu practică. Domnul – scrie Apostolul – „îi va da fiecăruia după faptele sale”: ţie, pentru ale tale şi mie, pentru ale mele.

– Dacă tu şi eu ne hotărâm să ne comportăm bine, vor fi în lume doi ticăloşi mai puţin, pentru început.

Atâta timp cât nu vei lupta împotriva frivolităţii, capul tău va fi asemenea unei dughene a unui negustor de vechituri: el nu va păstra decât utopii, iluzii şi… lucruri răsuflate.

Ai o doză bună de nonconformism pe care, dacă ai folosi-o cu simţul supranaturalului, ţi-ar sluji pentru a fi un creştin formidabil… – Dar, având în vedere felul în care o foloseşti, nu eşti decât un formidabil nonconformist.

Prin felul tău de a lua totul uşor, îmi aminteşti o poveste veche: Vine leul!, îi strigau. Şi naturalistul naiv a răspuns: – Ce-mi pasă, eu prind fluturi!

De temut este ignorantul care este, în acelaşi timp, un muncitor neobosit.

Întreţine zelul de a te forma mai bine, chiar dacă te doboară bătrâneţea.

O scuză proprie omului frivol şi egoist: „nu-mi place să mă angajez la nimic”.

Nu vrei nici una – răul –, nici alta – binele –… Şi, astfel, şchiopătând de ambele picioare, pe lângă faptul că greşeşti drumul, viața ta rămâne plină de gol.

«In medio virtus…» – Virtutea se află pe linia de mijloc, spune o maximă înţeleaptă, pentru a ne îndepărta de extremisme. – Dar să nu cazi în greşeala de a transforma acest sfat într-un eufemism, pentru a-ţi ascunde delăsarea, viclenia, nepăsarea, lipsa de idealuri, conformismul.

Meditează asupra acestor cuvinte ale Sfintei Scripturi: „Ah, dacă ai fi rece sau cald! Dar din moment ce nu eşti nici rece, nici cald, ci călduţ, te voi scuipa din gura mea”.

Niciodată nu ajungi la esenţă. Rămâi, totdeauna, la superficialități. Dă-mi voie să-ţi repet ce spune Sfânta Scriptură: nu faci decât „să vorbeşti în vânt”!

Nu te comporta ca aceia care, după o predică, în loc să-şi aplice lor lecția, gândesc: ce bine i se potrivește asta lui X!

Câteodată, unii gândesc că o calomnie nu este făcută din rea intenţie: este o ipoteză – spun ei –, prin care ignoranţa încearcă să explice ceea ce nu cunoaşte sau nu înțelege, pentru a părea că este la curent.

Dar această este o dublă răutate: pentru că e ignorantă şi pentru că e mincinoasă.

Nu vorbi cu atâta iresponsabilitate… Nu înţelegi că, de îndată ce arunci prima piatră, alţii – în anonimat – organizează o lapidare?

Ești chiar tu cel care creează această atmosferă de nemulţumire, printre cei din jurul tău? – Iartă-mă atunci, dacă îţi spun că, pe lângă faptul că ești răutăcios, eşti şi… prost.

În fața unei nenorociri sau a unei erori, este o tristă satisfacţie să poți spune: „știam eu”.

Ar însemna că nu îți pasă de nenorocirea altuia: pentru că ar fi trebuit să corectezi dacă era în puterea ta.

Sunt multe moduri de a semăna confuzia… Este de ajuns, de pildă, să desemnezi excepţia drept regulă generală.

Spui că eşti catolic… – De aceea, câtă durere îmi provoci când constat că toate convingerile tale nu sunt suficient de solide ca să te facă să trăiești un catolicism de acțiune, fără întreruperi și fără rezerve.

Dacă nu ar fi atât de dureroasă, ar fi nostimă această naivitate cu care accepţi – din comoditate, ignoranţă, complex de inferioritate… –, absurditățile cele mai grosolane.

Își închipuie proştii, neruşinaţii, ipocriţii că toți ceilalţi sunt ca ei… Şi – acesta este lucrul cel mai penibil – îi tratează ca şi cum ar fi într-adevăr așa.

Rău ar fi dacă ţi-ai pierde timpul, care nu-ţi aparţine ţie, ci lui Dumnezeu şi gloriei Sale. Dar dacă, în plus, îi faci pe alţii să-şi piardă timpul, pe de o parte, ascendentul tău este slăbit şi, pe de altă parte, reduci în mod fraudulos gloria pe care o datorezi lui Dumnezeu.

Îţi lipsesc maturitatea şi reculegerea proprii celui care înaintează în viaţă cu certitudinea unui ideal, a unui țel. – Roagă-te Sfintei Fecioare, ca să înveţi să-L slăveşti pe Dumnezeu, din tot sufletul tău, fără distrageri de niciun fel.