LUMEA DE APOI

Adevăratul creştin este totdeauna gata să apară în faţa lui Dumnezeu. Pentru că – dacă luptă pentru a trăi ca un om al lui Cristos – este în fiecare clipă pregătit să-şi îndeplinească datoria.

Senin în faţa morţii: iată cum te vreau! – Nu cu stoicismul rece al unui păgân, ci cu fervoarea unui copil al lui Dumnezeu, care ştie că viaţa se schimbă, nu se sfârșește. – A muri?... A trăi!

Un doctor în drept şi în filologie se pregătea pentru un concurs pentru a deveni profesor la Universitatea din Madrid. Două cariere strălucite, parcurse strălucit.

Am primit un mesaj de la el: era bolnav şi dorea să mă duc să-l văd. Am ajuns la pensiunea unde locuia. – „Părinte, mor!”, aşa m-a salutat. L-am îmbărbătat cu afecţiune. A vrut să facă o spovedanie generală. Şi a murit în noaptea aceea.

Un arhitect şi un medic m-au ajutat să-l învelesc în giulgiu. – Şi, la vederea acelui trup tânăr, care începea să se descompună repede… toţi trei am căzut de acord: cele două cariere universitare nu valorau nimic, în comparaţie cu cariera definitivă pe care, bun creștin, tocmai o obținuse.

Totul se repară, în afară de moarte… Şi moartea repară totul.

Moartea va veni, inexorabilă. Așadar, cât este de van a-ți centra existenţa pe această viaţă! Priveşte cât suferă toţi aceştia, bărbaţi şi femei. Pe unii, pentru că viaţa se termină, îi doare că o părăsesc; pe alții, pentru că ea durează, îi plictiseşte… În niciun caz nu își are locul ideea falsă de a justifica trecerea noastră pe acest pământ drept un scop în sine.

Trebuie să părăsim această logică şi să ne ancorăm bine în cealaltă: logica veşnică. Este nevoie de o schimbare totală: să ne golim de noi înşine, de motivele egocentrice, care sunt perimate, pentru a renaşte în Cristos, care este veşnic.

Când te gândeşti la moarte, să nu-ţi fie teamă, în pofida păcatelor tale… Căci El ştie bine că tu Îl iubeşti… şi ştie bine din ce lut eşti făcut.

– Dacă Îl cauţi, El te va întâmpina, precum tatăl îl întâmpină pe fiul risipitor: dar trebuie să-L cauţi cu adevărat!

«Non habemus hic manentem civitatem» – locuinţa noastră definitivă nu este pe acest pământ. – Şi, pentru ca să nu uităm, acest adevăr ne apare crud, câteodată, în ceasul morţii: lipsă de înţelegere, persecuţie, dispreţ… – Şi, totdeauna, singurătatea, pentru că – chiar dacă am fi înconjurați de afecţiune – fiecare moare singur.

– Să desfacem toate otgoanele! Să ne pregătim mereu pentru această trecere, care ne va conduce la prezenţa veşnică a Preasfintei Treimi.

Timpul este comoara noastră, „banul” cu care cumpărăm veşnicia.

Te-ai consolat cu ideea că viața înseamnă a ne cheltui, a arde în serviciul lui Dumnezeu. – Astfel, cheltuindu-ne în întregime pentru El, va veni eliberarea morții, care ne va aduce stăpânirea Vieții.

Un prieten preot lucra cu gândul la Dumnezeu, agăţat de mâna Lui părintească și ajutându-i pe ceilalţi să asimileze ideile esenţiale. De aceea, îşi spunea: când o să mori, totul va fi bine, pentru că El va continua să se ocupe de tot.

Nu face din moarte o tragedie, pentru că nu este! Numai nişte copii indiferenţi nu se bucură să își întâlnească părinţii.

Aici pe pământ, totul nu este decât un pumn de ţărână. Gândeşte-te la milioanele de persoane „importante” care au murit „de curând”, de care nu-și mai amintește nimeni.

Iată marea revoluţie creştină: a transforma durerea într-o suferinţă roditoare; să faci dintr-un rău un bine. L-am privat pe diavol de această armă… şi cu ea, cucerim veşnicia.

Cumplită va fi judecata pentru aceia care, cunoscând perfect calea, învăţându-i pe alţii despre ea, pretinzând-o de la alţii, nu au străbătut-o ei înşişi.

– Dumnezeu îi va judeca şi condamna cu propriile lor cuvinte.

Purgatoriul este o milostivire a lui Dumnezeu, pentru a purifica defectele celor care doresc să se identifice cu El.

Numai infernul este pedeapsa păcatului. Moartea şi judecata nu sunt decât consecinţe, de care nu se tem cei care trăiesc în stare de har al lui Dumnezeu.

Dacă, uneori, gândul la sora noastră, moartea, te îngrijorează, pentru că te simţi un nimic, încurajează-te şi gândeşte-te: cum va fi Cerul care ne aşteaptă, când toată frumuseţea şi mărirea, toată fericirea şi Dragostea nemărginită a lui Dumnezeu se vor revărsa în acest biet vas de lut, care este creatura omenească, şi o vor umple pe veci, cu noutatea continuă a unei noi fericiri?

Când se loveşte de amara nedreptate a acestei vieţi, cât de mult se bucură un suflet drept, gândindu-se la Dreptatea veşnică a lui Dumnezeu etern!

– Şi, cunoscându-şi propriile slăbiciuni, lasă să-i scape această exclamaţie paulină, susţinută de dorinţe roditoare: «non vivo ego» – nu mai sunt eu care trăieşte acum, ci este Cristos care trăieşte în mine. Şi va trăi veşnic!

Cât de mulţumit mori atunci când ai trăit cu eroism toate clipele vieţii tale! – Da, te asigur: pentru că am asistat la bucuria celor care, cu o nerăbdare senină, de-a lungul multor ani, s-au pregătit pentru această întâlnire.

Roagă-te ca niciunul dintre noi să nu Îi fie necredincios Domnului. – Nu ne va fi greu, dacă nu facem proștii. Pentru că Tatăl Nostru ne ajută în toate: inclusiv făcând temporar acest exil al nostru în lume.

Gândul la moarte te va ajuta să cultivi virtutea carităţii; pentru că, poate, acest moment de conviețuire este ultimul pe care îl trăieşti, alături de unul sau de altul… Ei, sau tu, sau eu, putem dispărea în orice moment.

Un suflet care-L dorea pe Dumnezeu cu toată ardoarea spunea: din fericire, noi, oamenii, nu suntem eterni!

O ştire care mi-a dat de gândit: cincizeci şi unu de milioane de oameni mor în fiecare an; nouăzeci şi şapte pe minut. Pescarul – a spus Învăţătorul – aruncă mrejele în mare; Împărăţia Cerurilor este asemenea unei mreje aruncate în mare… şi de acolo, se vor alege cei buni; cei răi, aceia care nu întrunesc condiţiile, vor fi aruncaţi pentru totdeauna. Cincizeci şi unu de milioane de oameni mor în fiecare an, nouăzeci şi şapte pe minut: spune-ţi ţie şi spune-le şi altora.

Mama Noastră s-a ridicat la Cer, cu trupul şi cu sufletul. Spune-i încă o dată că, precum copiii, nu vrem să ne despărţim de Ea… Şi Ea te va asculta!