LUPTE

Nu toţi pot să devină bogaţi, savanţi, celebri… În schimb, toţi – da, „toţi” – suntem chemaţi să fim sfinţi.

Fidelitatea față de Dumnezeu presupune să lupți. Și luptă corp la corp, om cu om – omul cel vechi împotriva omului lui Dumnezeu –, un lucru mărunt după altul, fără să cedezi.

Nu neg, această încercare este foarte grea: trebuie să mergi înainte ca și cum ai urca o pantă abruptă, să mergi „contra curentului”.

– Ce te sfătuiesc? Repetă aceste cuvinte: «omnia in bonum», tot ce se întâmplă, „tot ce mi se întâmplă”, este pentru binele meu… Prin urmare – şi aceasta este concluzia cea bună – acceptă ceea ce ţi se pare atât de scump plătit, ca pe o dulce realitate.

Astăzi nu mai este suficient să fim bărbați buni, femei bune. – Mai mult, nu este destul de bun cel care se mulțumește să fie aproape… bun: trebuie să fii „revoluţionar”.

În faţa hedonismului, în faţa mărfii păgâne şi materialiste care ni se oferă, Cristos are nevoie de nonconformişti, de rebeli ai Iubirii!

Sfinţenia, efortul autentic de a o atinge, nu-şi îngăduie nici pauze, nici vacanţe.

De-a lungul întregii lor vieţi, unii se comportă ca si cum Domnul nu a vorbit despre dăruirea de sine şi despre comportamentul drept decât celor pe care acestea nu-i costă – aceştia nu există! – sau celor care n-ar avea nevoie să lupte.

Ei uită un lucru: că Isus a spus pentru toţi că Împărăţia Cerurilor se cucereşte prin violenţă, printr-o luptă sfântă în fiecare clipă.

Ce dorinţă arzătoare de reformă la atâţia oameni! Nu ar fi mai bine să ne reformăm noi toţi, fiecare dintre noi, pentru a ne îndeplini cu fidelitate datoria?

Te joci cu tentaţiile, te pui în primejdie, glumești cu văzul şi cu imaginaţia, vorbești… prostii. – Şi apoi te înspăimântă că îndoielile, scrupulele, tulburările, tristeţea şi descurajarea te hărţuiesc.

– Trebuie să fii de acord că eşti prea puţin consecvent.

După entuziasmul începutului au venit ezitările şi amânările, temerile. – Te preocupă studiile tale, familia ta, problemele economice şi, mai ales, gândul că nu poți, că, poate, nu ești destul de bun, că îţi lipseşte experienţa de viață.

Îţi voi da un mijloc infailibil pentru a depăşi aceste temeri – tentaţii care vin de la diavol sau din lipsa ta de generozitate! – „dispreţuieşte-le”, şterge din memoria ta aceste amintiri. A spus-o clar Învățătorul, cu douăzeci de secole în urmă: „Nu privi înapoi!”

Trebuie să cultivăm în sufletul nostru o autentică oroare de păcat. Doamne – repetă cu inima plină de remușcări – fie să nu te mai supăr! Dar nu te speria dacă resimţi greutatea acestui biet trup şi a pasiunilor omeneşti: ar fi o prostie şi o naivitate copilărească să-ţi dai seama acum că „aceasta” există. Nimicnicia ta nu trebuie să fie un obstacol, ci un imbold să te unești mai mult cu Dumnezeu, să Îl cauți cu perseverenţă, pentru că El ne purifică.

Dacă imaginaţia ta clocoteşte în jurul a tine însuți, dă naştere la situaţii iluzorii, idei care, în mod normal, nu sunt compatibile cu drumul tău, care te distrag, te răcesc şi te îndepărtează de Dumnezeu. Aceasta este vanitate.

Dacă imaginaţia ta se învârtește în jurul celorlalți, cazi cu ușurință în păcatul de a judeca, atunci când nu aceasta este sarcina ta, şi interpretezi într-un mod răutăcios şi puţin obiectiv comportamentul lor. Acestea sunt judecăţi temerare.

Dacă imaginaţia ta planează asupra propriilor tale talente şi a modului tău de a vorbi sau asupra admiraţiei pe care o trezeşti în ceilalţi, te expui să-ţi pierzi corectitudinea intenției şi să faci loc orgoliului.

În general, a da frâu liber imaginaţiei este o pierdere de timp. Şi mai mult, dacă nu o stăpâneşti, imaginația deschide calea unui întreg șir de tentaţii voluntare.

– Nu întrerupe în nicio zi mortificarea ta interioară!

Îndepărtează acest soi de naivitate care te face să crezi că trebuie să înduri tentaţii pentru a fi sigur că ești ferm pe drumul tău. Este ca şi cum ai dori să îți fie oprită inima pentru a-ţi dovedi că vrei să trăieşti.

Nu dialoga cu tentaţia. Lasă-mă să ţi-o repet: ai curajul de a fugi, ai tăria de a nu te juca cu slăbiciunea ta, gândindu-te până unde vei putea să mergi. Retează, fără concesii.

Nu ai nicio scuză. Este numai vina ta. Dacă ştii – te cunoști suficient de bine –, că poți sfârși în prăpastie cu aceste lecturi, cu această companie…, de ce te încăpăţânezi să crezi că, poate, sunt o scurtătură care te ajută la formarea ta sau care face să se maturizeze personalitatea ta? Schimbă-ți în mod radical planurile tale, chiar dacă aceasta presupune mai mult efort pentru tine și mai puţine distracții la îndemână. Este timpul să te comporţi ca o persoană responsabilă.

Cât îl face să sufere pe Domnul inconştienţa acestei mulţimi de bărbaţi şi de femei care nu se străduiesc să evite în mod deliberat păcatele lesne iertătoare. Este normal – gândesc și se justifică ei – căci toţi cădem în aceste greşeli.

Ascultă-mă cu atenție: cea mai mare parte din acea mulțime care L-a condamnat pe Cristos şi L-a omorât a început doar prin a striga – ca şi ceilalţi! – și a urca spre Grădina Măslinilor – cu ceilalţi…

În cele din urmă, împinși şi ei de ce făceau „toţi”, nu au ştiut cum sau nu au mai vrut să dea înapoi… şi L-au răstignit pe Isus!

– Acum, după douăzeci de secole, tot nu am învăţat nimic.

Suișuri şi coborâșuri. Tu ai prea multe suișuri și coborâșuri: cauza este limpede: până acum ai dus o viaţă uşoară şi nu vrei să admiți că de la „dorinţă” la „dăruirea de sine” este o distanţă considerabilă.

Cum mai devreme sau mai târziu trebuie să te lovești de evidenţa propriei tale nimicnicii, vreau să te previn împotriva unor tentaţii pe care diavolul ţi le va sugera atunci şi pe care va trebui să le respingi de îndată: gândul că Dumnezeu te-a uitat, chemarea ta la apostolat este deşartă sau că greutatea durerii şi a păcatelor din lume este peste puterile tale de apostol…

– Nimic din toate acestea nu este adevărat!

Dacă lupţi cu adevărat, trebuie să-ţi faci examenul de conştiinţă.

Ai grijă de acest examen zilnic: vezi dacă simţi într-adevăr o durere din Iubire, pentru că nu Îl tratezi pe Domnul Nostru aşa cum ar trebui.

La fel cum mulţi se duc la „punerea pietrei de temelie” fără să le pese dacă lucrarea începută va fi terminată, păcătoşii se înşeală pe ei înşişi cu acele „ultime dăți”.

Când este vorba despre „a pune capăt”, să nu uiți, „ultima dată” trebuie să fie cea dinainte, cea care deja s-a întâmplat.

Te sfătuiesc să încerci să revii câteodată… la începutul „primei convertiri”, ceea ce, dacă nu înseamnă să redevenim copii, seamănă mult cu aceasta: în viața spirituală, trebuie să te lași condus cu deplină încredere, fără teamă, fără duplicitate; trebuie să vorbești cu absolută claritate despre ceea ce ai în cap și în inimă.

Cum vei ieşi din această stare de lipsă de entuziasm, de jalnică lâncezeală, dacă nu faci nimic? Lupţi foarte puţin şi când faci un efort, îl faci parcă cu furie şi cu proastă dispoziţie, aproape cu dorinţa ca slabele tale eforturi să nu producă niciun efect, pentru a te autojustifica: pentru a nu cere mai mult de la tine însuţi şi să nu ți se ceară mai mult.

– Îndeplinești voința ta şi nu pe aceea a lui Dumnezeu. Dacă nu te schimbi cu adevărat, nu vei fi fericit şi nu vei obţine pacea care-ţi lipseşte acum.

– Umileşte-te în faţa lui Dumnezeu şi încearcă să vrei cu adevărat.

Câtă pierdere de vreme şi ce viziune prea omenească, atunci când se reduce totul la tactici, ca şi când într-asta ar consta secretul eficienței!

– Se uită faptul că „tactica” lui Dumnezeu este caritatea, Iubirea fără margini: astfel, El a acoperit prăpastia de netrecut pe care omul o deschide, prin păcat, între Cer şi Pământ.

Fii de o sinceritate „sălbatică” în examenul tău de conştiinţă; adică fii curajos: la fel ca atunci când te uiți în oglindă, ca să știi unde te-ai rănit sau unde te-ai murdărit, ori unde sunt defectele pe care trebuie să le elimini.

Trebuie să te previn împotriva unei subtilităţi de care „satana” – da, cu literă mică, pentru că nu merită mai mult – încearcă să se slujească în circumstanţele cele mai normale pentru a ne face să deviem puţin sau mult de la calea care ne duce spre Dumnezeu.

Dacă lupţi şi, mai ales, dacă lupţi cu adevărat, nu trebuie să te miri că apar oboseala sau sentimentul că înaintezi „contra curentului”, fără nicio consolare spirituală sau omenească. Ascultă ce mi-a scris cineva demult, şi am păstrat gândindu-mă la aceia care consideră că harul face abstracţie de natură: „Părinte, de câteva zile mă aflu într-o stare de lene şi de apatie teribile în îndeplinirea planului meu de viaţă: fac totul forţându-mă şi cu foarte puţină tragere de inimă. Rugaţi-vă pentru mine, pentru ca să treacă repede această criză, căci sufăr mult când mă gândesc că ea poate să mă abată din drumul meu”.

– Mam limitat să răspund: nu ştiai că Dragostea cere sacrificiu? Citeşte pe îndelete cuvintele Învăţătorului: „cine nu îşi ia Crucea «quotidie» – în fiecare zi – nu este vrednic de Mine”. Şi mai departe: „nu vă voi lăsa orfani…”. Domnul Nostru îngăduie ca tu să ai parte de o asemenea uscăciune, care te apasă atât de mult, pentru ca tu să-L iubești mai mult, ca să ai încredere doar în El, pentru ca tu, cu Crucea, să poți să fii co-răscumpărător, pentru ca să-L găseşti.

Cât de puțin inteligent pare diavolul!, comentai tu. Nu înţeleg cum poate să fie atât de prost: întotdeauna aceleaşi amăgeli, aceleaşi minciuni…

– Ai perfectă dreptate. Dar noi, oamenii, suntem și mai puţin inteligenţi şi nu învăţăm din experienţa altora… Şi satana contează pe asta pentru a ne ispiti.

Am auzit spunându-se cândva că în timpul marilor bătălii se petrece un fenomen ciudat. Cu toate că victoria este asigurată dinainte datorită superiorităţii numerice şi a mijloacelor, nu lipsesc momentele în care, în toiul luptei, din cauza slăbiciunii unui sector, înfrângerea ameninţă. Atunci vin ordinele dure de la comandamentul suprem şi sunt acoperite breșele din flancul aflat în dificultate.

– M-am gândit la tine şi la mine. Cu Dumnezeu, care nu pierde nicio bătălie, vom fi întotdeauna învingători. De aceea, în lupta pentru sfinţenie, dacă te simţi fără puteri, ascultă ordinele, dă-le atenţie, lasă-te ajutat,… pentru că El nu dă greș.

Ţi-ai deschis, cu sinceritate, inima Directorului tău, i-ai vorbit în prezenţa lui Dumnezeu… şi ce minunat a fost să vezi că ai găsit singur răspunsul potrivit la intențiile tale de evaziune.

Să iubim direcția spirituală!

De acord: te porți așa cum se cuvine… Dar lasă-mă să fiu sincer cu tine: dacă vei continua în ritmul acesta atât de lipsit de vigoare – recunoaște – nu numai că nu vei fi deloc fericit, ci și rămâi foarte departe de sfinţenie.

– De aceea, te întreb: te porți într-adevăr așa cum se cuvine? Nu ai cumva o idee greşită despre cuviință?

Astfel, hoinărind, cu această frivolitate interioară și exterioară, cu aceste ezitări în fața tentațiilor și cu acest a vrea fără să vrei, este imposibil să avansezi în viața interioară.

Întotdeauna m-am gândit că, pentru mulţi, „mâine”, „după aceea” înseamnă împotrivire față de har.

Alt paradox al drumului spiritual: sufletul care are cel mai puţin nevoie de reformă în conduita sa se străduieşte să o obţină şi nu se opreşte până ce nu a izbutit. Şi dimpotrivă.

Câteodată îţi inventezi „probleme” pentru că nu mergi la rădăcina comportamentului tău.

– Singurul lucru de care ai nevoie este să schimbi cu hotărâre modul de atac: să îți îndeplineşti cu loialitate datoria şi să urmezi cu fidelitate indicaţiile care ţi-au fost date în îndrumarea spirituală.

Ai resimţit cu mai multă tărie urgenţa, „ideea fixă”, de a fi sfânt şi ţi-ai asumat lupta cotidiană fără ezitare, convins că trebuie să distrugi cu curaj orice simptom de îmburghezire.

Apoi, în timp ce vorbeai în rugăciunea ta cu Domnul Nostru, ai înţeles cu şi mai multă claritate că luptă este sinonim cu Iubire şi I-ai cerut o Iubire şi mai mare, fără teamă de a înfrunta ceea ce te aşteaptă, pentru că vei lupta pentru El, împreună cu El şi în El.

Complicaţii? Fii sincer şi recunoaşte că preferi să fii sclavul egoismului tău decât să-L serveşti pe Dumnezeu sau pe acel suflet. Recunoaște!

«Beatus vir qui suffert tentationem…» – fericit omul care îndură ispita căci, după ce a fost pus la încercare, va primi coroana Vieţii.

Nu te umpli de bucurie când îți dai seama că acest sport interior este un izvor de pace care nu seacă niciodată?

«Nunc coepi!» – Acum încep! Aceasta este strigătul sufletului îndrăgostit care, în fiecare moment, fie că a fost fidel sau lipsit de generozitate, îşi reînnoieşte dorinţa de a-L sluji – de a-L iubi – pe Dumnezeul nostru cu deplină loialitate.

Te-a durut sufletul când ţi s-a spus: ceea ce cauţi tu nu este convertirea, ci o casetă pentru mizeriile tale…; astfel, să continui cu ușurință – dar cu gust de fiere! – să porți această tristă povară.

Nu ştii ce a pus stăpânire pe tine, dacă este o oboseală fizică sau un fel de oboseală interioară, sau amândouă deodată…: lupți fără să lupţi, fără dorinţa unei schimbări pozitive autentice, pentru a transmite sufletelor bucuria şi dragostea lui Cristos.

Îţi voi aminti cuvintele clare ale Duhului Sfânt: va fi încununat doar acela care a luptat «legitime» – cu adevărat, în pofida tuturor îndoielilor.

Aş putea să mă comport mai bine, să acţionez cu mai multă hotărâre, să răspândesc în jurul meu mai mult entuziasm… De ce nu o fac? Pentru că – iartă-mi sinceritatea – eşti un caraghios: diavolul ştie prea bine că una dintre porţile cele mai prost păzite ale sufletului este aceea a prostiei omeneşti: vanitatea. Pe acolo dă atacul cu toată forţa: amintiri pseudo-sentimentale, complexe de oaie neagră, care te fac să vezi lucrurile într-un fel isteric, impresia amăgitoare a unei lipse de libertate…

Ce aştepţi pentru a urma cuvintele Învăţătorului: vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu cunoaşteţi nici ziua, nici ceasul?

Ai comentat cu un aer de frondă şi nesigur: unii urcă şi alţii coboară… Şi alţii – ca mine – suntem mai înceți pe drum.

Nepăsarea ta m-a întristat şi am adăugat: pe trândavi îi târăsc cei care urcă şi, de obicei, cu și mai multă forță, cei care coboară. Gândeşte-te la penibila rătăcire în care eşti pe cale să te afunzi: preasfințitul episcop de Hippona a spus-o deja: a nu înainta înseamnă a merge îndărăt.

Sunt în viaţa ta două elemente care nu se potrivesc: capul și sentimentul.

Inteligența – luminată de credință – îţi arată clar nu numai drumul, ci şi diferenţa dintre moduleroic și cel stupid de a-l parcurge. Mai ales, te aşază în faţa măreţiei şi frumuseţii divine ale lucrărilor pe care Sfânta Treime le încredinţează mâinilor noastre.

Sentimentul, în schimb, se leagă de tot ceea ce dispreţuieşti, chiar și atunci când îl consideri demn de dispreț. Este ca şi cum o mie de fleacuri pândesc cea mai mică ocazie și de îndată ce – din cauza oboselii fizice sau a pierderii viziunii supranaturale – sărmana ta voinţă slăbeşte, aceste nimicuri se acumulează și se agită în imaginaţia ta până când formează un munte care te apasă şi te descurajează: greutăţile muncii; împotrivirea față de ascultare; lipsa de mijloace; mirajul unei vieţi uşoare; tentaţii mici şi mari, respingătoare; puseuri de sensibilitate; oboseala; gustul amar al mediocrităţii spirituale… Şi, câteodată, şi teama: teama pentru că ştii că Dumnezeu vrea ca tu să fii sfânt şi nu eşti.

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc fără menajamente. Ai prea multe „motive” să îți întorci spatele şi îţi lipseşte îndrăzneala de a răspunde harului pe care El ţi l-a acordat, căci te-a chemat ca să fii un alt Cristos, «ipse Christus» – Cristos însuşi. Ai uitat mustrarea pe care Domnul Nostru i-a adresat-o Apostolului: „harul meu îţi este de ajuns”, care este o confirmarea faptului că dacă vrei, poţi.

Recuperează timpul pe care l-ai pierdut culcându-te pe laurii mulțumirii de sine, considerându-te o persoană bună, ca și cum era suficient să mergi încet, fără să furi sau să omori.

Accelerează ritmul în pietate și în muncă: mai ai încă atâta drum de străbătut; înţelege-te bine cu toţi, și cu cei care te deranjează şi străduiește-te să-i iubeşti – pentru a-i sluji! – pe cei pe care odinioară îi dispreţuiai.

În spovedania ta ai arătat mizeriile tale din trecut – pline de puroi. Şi preotul a acţionat în sufletul tău ca un doctor bun, ca un doctor cinstit: a tăiat acolo unde era nevoie şi nu a îngăduit ca rana să se închidă până ce nu a fost curăţat totul. – Mulţumeşte-i!

Dă rezultate excelente să abordezi lucruri serioase cu spirit sportiv… Am ratat de câteva ori? – Bine, dar – dacă perseverez – în cele din urmă voi câştiga.

Converteşte-te acum, cât te simţi încă tânăr… Ce greu este să te îndrepţi, când sufletul a îmbătrânit!

«Felix culpa» – cântă Biserica… Binecuvântată să fie greşeala ta – îţi repet la ureche – dacă ţi-a servit ca să nu cazi din nou şi ca să îl înţelegi și să îl ajuți mai bine pe aproapele tău, care nu este dintr-o sămânţă mai proastă decât tine.

Este, oare, posibil, ai întrebat tu, după ce ai respins această ispită, este posibil, Doamne, că eu aș fi putut să fiu… acel celălalt?

Voi rezuma cazul tău clinic: când cad, când mă ridic… Acest din urmă punct este important. – Ei bine, continuă această luptă interioară, chiar dacă înaintezi în ritm de țestoasă. Înainte!

– Știi bine, copilul meu, unde poţi ajunge, dacă nu lupţi: o prăpastie atrage alte prăpăstii.

Eşti plin de ruşine în faţa lui Dumnezeu şi a celorlalţi oameni. Ai descoperit în tine un putregai vechi şi nou: nu e niciun instinct rău sau o înclinaţie proastă pe care să nu le simţi că ies la suprafață… şi ai în inima ta norul îndoielii. În plus, tentaţia îşi face apariţia când nu vrei sau când te aştepţi mai puţin, atunci când voinţa ta slăbeşte din pricina oboselii.

–Nu mai ştii dacă aceasta te umileşte, cu toate că suferi să te vezi astfel… Dar suferă pentru El, din dragoste pentru El. Această căinţă din dragoste te va ajuta să rămâi vigilent, pentru că lupta va dura atât cât trăim.

Arzi de marea dorinţă de a pecetlui, din nou, dăruirea de sine, pe care ai făcut-o la timpul său: să te ştii copil al lui Dumnezeu şi să trăieşti ca atare:

– Pune în mâinile Domnului multele tale nimicnicii şi infidelităţi. Pentru că acesta este, de asemenea, singurul mod de a le uşura greutatea.

Reînnoire nu înseamnă relaxare.

Zile de reculegere. Reculegere pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru a te cunoaşte şi, astfel, a progresa. Un timp necesar pentru a descoperi în ce şi cum trebuie să te schimbi: ce trebuie să fac? ce trebuie să evit?

Să nu se mai repete ce s-a întâmplat anul trecut.

– „Cum a fost reculegerea?”, ai fost întrebat. Şi tu ai răspuns: „ne-am odihnit foarte bine...”.

Zile de tăcere şi de har intens… Rugăciune faţă în faţă cu Dumnezeu…

Am avut imboldul de a mulțumi când am văzut aceste persoane serioase, având în vedere vârsta şi experienţa lor, deschizându-şi inima la atingerea harului divin şi răspunzând ca nişte copii, entuziasmați de posibilitatea de a-și mai transforma încă viața în ceva util… care să şteargă toate rătăcirile şi toate omisiunile lor.

Amintindu-mi de această scenă, ţi-am recomandat de îndată: nu neglija lupta în viaţa de evlavie.

«Auxilium christianorum» – Ajutorul creştinilor, se spune cu încredere în Litania Lauretană. Ai încercat să repeţi această rugăciune jaculatorie în momentele grele? Dacă o faci plin de credinţă şi cu dragostea unei fiice sau a unui fiu, vei vedea eficiența mijlocirii Mamei tale, Sfânta Maria, care te va duce la izbândă.