SUFERINŢĂ

Îmi spuneai că anumite scene din viaţa lui Isus te mişcă în mod deosebit: când întâlneşte oameni care suferă cumplit… când aduce pace şi sănătate celor al căror suflet şi corp sunt zdrobite de durere… Te entuziasmezi – insişti tu –văzându-L vindecând lepra, redând văzul, redând sănătate paraliticului de la piscină: acest nenorocit de care nimeni nu-şi mai aminteşte. Atunci tu Îl contempli îndelung: atât de profund uman, atât de aproape de tine.

– Ei, bine… Isus continuă să fie Cel de atunci.

I-ai cerut Domnului să te facă să suferi puţin pentru El. Dar apoi, când vine încercarea în forma ei atât de omenească, atât de normală – dificultăţi şi probleme familiale…, sau acele o mie de nimicuri ale vieţii obișnuite – ți-e greu să Îl afli pe Cristos în spatele lor. – Deschide-ţi, cu supunere, mâinile acestor cuie…. şi durerea ta va deveni bucurie.

Nu te plânge dacă suferi. Piatra pe care o preţuieşti, aceea care are valoare, este şlefuită.

Te doare? Lasă-te tăiat, fii recunoscător că Dumnezeu te-a luat în mâinile Sale ca pe un diamant… Nu este prelucrată așa o piatră obișnuită.

Aceia care fug în mod laş de suferinţă au motiv să mediteze când văd cu cât entuziasm alte suflete îmbrăţişează durerea.

Bărbaţii şi femeile care ştiu să sufere creştineşte nu sunt în număr mic. Să le urmăm exemplul.

Te plângi?... Şi-mi explici de parcă ai avea dreptate: o înţepătură!… Alta!

– Dar nu-ţi dai seama că este stupid să te miri că printre trandafiri sunt spini?

Îngăduie-mi să-ţi spun încă o dată, cum am făcut-o şi până acum, confidenţial: îmi este de ajuns să am în faţă Crucifixul, pentru a nu mai îndrăzni să vorbesc de suferinţele mele… Şi nu mă sfiesc să adaug că am suferit mult, totdeauna cu bucurie.

Nu te înţeleg? El era Adevărul şi Lumina, dar ai Săi, de asemenea, nu L-au înţeles. Aşa cum te-am făcut să reflectezi şi altă dată, aminteşte-ţi de aceste cuvinte ale Domnului Nostru: „discipolul nu este peste Învăţătorul său”.

Pentru un copil al lui Dumnezeu, contradicţiile şi calomniile sunt ca pentru un soldat rănile căpătate pe câmpul de luptă.

Vorbesc una sau alta despre tine… Reputaţia ? Ce contează?

Orice ar fi, să nu-ți fie ruşine, nici să nu suferi pentru tine, ci pentru ei: pentru aceia care te tratează rău.

Câteodată nu vor să înţeleagă: ca și cum ar fi orbiți… Dar altă dată tu eşti acela care nu a reuşit să se facă înţeles: corectează-te.

Nu este destul să ai dreptate. Trebuie să o şi valorifici… şi ceilalţi să vrea să o recunoască.

Totuşi, afirmă adevărul de câte ori este nevoie, fără să te oprești din cauza a „ce vor spune”.

Dacă frecventezi şcoala Învăţătorului nu te vei mira că va trebui să și lupți împotriva lipsei de înţelegere a atâtor şi atâtor persoane, care ar putea să te ajute enorm, doar făcând un mic efort de înţelegere.

Nu l-ai maltratat în sensul fizic al cuvântului… Dar l-ai ignorat adesea: l-ai tratat cu indiferenţă, aşa cum te uiţi la un străin.

–Oare, aceasta ţi se pare puţin lucru?

Fără să vrea, cei care persecută, sfinţesc… Dar vai de acești „sanctificatori!”

Pe acest pământ eşti răsplătit, adesea, cu calomnii.

Sunt suflete care par să se încăpăţâneze în a-şi inventa suferinţe, torturându-se imaginar.

Apoi, când apar dureri şi contradicţii obiective, nu ştiu să rămână, asemenea Sfintei Fecioare, la picioarele Crucii, cu privirea aţintită asupra Fiului ei.

Sacrificiu, sacrificiu! – Este adevărat că a-L urma pe Isus Cristos –chiar El a spus-o –înseamnă a-ți purta crucea. Dar nu-mi place să aud sufletele care-L iubesc pe Domnul vorbind atâta despre cruci şi renunţări: deoarece, când există Iubire, sacrificiul este plin de bucurie – chiar dacă doare – viar crucea este Sfânta Cruce.

–Sufletul care ştie să iubească şi să se dăruiască astfel se umple de bucurie şi de pace. Atunci, de ce să insiști asupra „sacrificiului”, ca și cum ai căuta o consolare, din moment ce Crucea lui Cristos – care este viaţa ta – te face fericit?

Câtă neurastenie şi isterie ar dispărea dacă – cu doctrina catolică – oamenii ar învăţa să trăiască într-adevăr creştinește: iubindu-L pe Dumnezeu şi știind să accepte contrarietăţile ca pe o binecuvântare venită din mâinile sale.

Nu trece indiferent pe lângă durerea altuia. Această persoană – o rudă, un prieten, un coleg… cel pe care un îl cunoşti – este fratele tău.

– Aminteşte-ţi ce spune Evanghelia și ce ai citit de atâtea ori, cu tristeţe: nici cei apropiaţi de Isus nu s-au încrezut în El.

– Ai grijă ca această scenă să nu se repete.

Închipuie-ţi că nu există decât Dumnezeu şi cu tine pe pământ.

– Îţi va fi astfel mai uşor să înduri mortificările, umilinţele… Şi, în final, vei face lucrurile pe care Dumnezeu le vrea şi aşa cum El le vrea.

Uneori – comenta acel bolnav, consumat de zel pentru suflete – trupul protestează puţin, se plânge. Dar încerc, de asemenea, să transform „aceste gemete” în surâsuri, pentru că ele devin foarte eficiente.

O boală incurabilă îi limita activitatea. Şi, totuşi, plin de bucurie, îmi dădea această asigurare: „boala mea se poartă bine cu mine şi o iubesc din ce în ce mai mult; dacă ar fi să aleg, aş renaşte de o sută de ori în acelaşi fel”.

Isus a ajuns la Cruce, după ce s-a pregătit timp de treizeci şi trei de ani, toată viața!

– Discipolii săi, dacă vor într-adevăr să-L imite, trebuie să-şi transforme existenţa în co-răscumpărare din Dragoste, prin negarea propriei fiinţe, activă şi pasivă.

Crucea este prezentă în toate, şi apare atunci când te aştepţi mai puţin. – Dar nu uita că, de obicei, începutul Crucii şi începutul eficienței vin împreună.

Domnul, Preotul Veşnic, binecuvântează întotdeauna cu Crucea.

«Cor Mariae perdolentis, miserere nobis» – Invocă Inima Sfintei Maria cu însuflețire și hotărâre de a te uni cu durerea ei, ca reparaţie pentru păcatele tale şi pentru acelea ale oamenilor din toate timpurile.

– Şi cere-i – pentru fiecare suflet – ca durerea ei să mărească în noi aversiunea față de păcat, și să ştim să iubim, ca ispăşire, contrarietăţile fizice sau morale din fiecare zi.