Poartă-te ca şi cum ambianţa locului în care lucrezi ar depinde de tine şi numai de tine: o ambianţă de muncă, de bucurie, de prezenţă a lui Dumnezeu şi de viziune supranaturală.

– Nu înțeleg apatia ta. Dacă dai peste un grup de camarazi ceva mai dificili – care, poate, au devenit dificili din pricina neglijenţei tale – te dezinteresezi de ei, te sustragi şi gândeşti că sunt lipsiţi de merit, o greutate care frânează proiectele tale apostolice, că nu te vor înţelege…

– Cum vrei să te asculte, dacă tu te mulţumeşti să-i iubeşti şi să-i serveşti prin rugăciunea şi mortificarea ta, şi nu le vorbeşti?...

– Câte surprize vei avea în ziua în care te vei hotărî să-l abordezi pe unul dintre ei, apoi, pe un altul şi, apoi, pe încă unul. În plus, dacă nu te schimbi, vor putea, pe bună dreptate, să strige, arătându-te cu degetul: «hominem non habeo» – nu am pe nimeni care să mă ajute!