Când ai reînceput munca ta obişnuită, ţ-ia scăpat, parcă, un strigăt de protest: e totdeauna la fel! Iar eu ţi-am spus – da, totdeauna la fel. Dar această îndatorire banală – la fel cu aceea a colegilor tăi – trebuie să fie pentru tine o rugăciune continuă, cu aceleaşi cuvinte intime şi familiare, dar în fiecare zi pe o melodie diferită.

Este tocmai misiunea noastră de a transforma proza acestei vieţi în versuri iambice, într-un poem eroic.