Voinţa lui Dumnezeu este să vă sfinţiţi, să vă feriţi de desfrâu; fiecare dintre voi să ştie păstra corpul său cu sfinţenie şi respect, nu cu dorinţă pătimaşă, ca păgânii, care nu-l cunosc pe Dumnezeu¹². Îi aparţinem total lui Dumnezeu, cu suflet şi trup, cu carnea şi cu oasele, cu simţurile şi cu puterile. Rugaţi-l cu încredere: Isuse, păstrează inima noastră! O inimă mare, puternică şi caldă, şi afectuoasă, şi delicată, revărsând de caritate pentru tine, pentru a sluji toate sufletele.

Trupul nostru este sfânt, templul lui Dumnezeu, precizează sfântul Paul. Această remarcă a apostolului îmi aduce în minte chemarea universală la sfinţenie, pe care învăţătorul o adresează oamenilor: Estote vos perfecti sicut et Pater vester caelestis perfectus est¹³. Tuturor, fără discriminare de niciun fel, ne cere Domnul răspuns la har; fiecăruia, în conformitate cu situaţia sa personală, îi cere practicarea virtuţilor proprii fiilor lui Dumnezeu.

De aceea, amintindu-vă acum că un creştin trebuie să păstreze o castitate perfectă, mă refer la toţi: la cei singuri, care trebuie să menţină o abstinenţă strictă; şi la cei căsătoriţi, care trăiesc cast îndeplinind obligaţiile proprii stării lor.

Cu spiritul lui Dumnezeu, castitatea nu pare o greutate chinuitoare şi umilitoare. Este o afirmaţie plină de bucurie: iubirea, stăpânirea de sine, învingerea de sine nu le dă carnea, nici nu vin din instinct; provine din voinţă, mai ales dacă este unită cu voinţa Domnului. Pentru a fi caşti – şi nu doar continenţi sau cinstiţi –, trebuie să supunem pasiunile raţiunii, dar dintr-un motiv înalt, dintr-un impuls de dragoste.

Compar această virtute cu nişte aripi care ne permit să transmitem poruncile, doctrina lui Dumnezeu, în toate colţurile pământului, fără teamă că ne vom murdări de noroi. Aripile – şi ale acelor păsări maiestuoase, care se înalţă până acolo unde norii nu ajung – au o greutate, şi mai mare. Dar dacă ar lipsi, nu ar exista zborul. Întipăriţi-vă acest lucru în minte, hotărâţi să nu cedaţi dacă simţiţi atingerea ispitei, care se insinuează prezentând puritatea drept o greutate insuportabilă: curaj, sus! Până la soare, vânători de dragoste.