Dacă vă uitaţi, între multele laude pe care i le-au adus lui Isus cei care au meditat asupra vieţii lui, este una care, într-un fel, le cuprinde pe toate. Mă refer la acea exclamaţie plină de uimire şi de entuziasm, pe care o repeta spontan mulţimea, asistând uimită la miracolele lui: Bene omnia fecit³; Toate le-a făcut admirabil de bine; marile miracole şi lucrurile mărunte, cotidiene, care nu iau ochii nimănui, dar pe care Cristos le-a făcut cu deplinătatea celui care este perfectus Deus, perfectus homo⁴, Dumnezeu perfect şi om perfect.

Întreaga viaţă a Domnului mă încântă. Am, în plus, o slăbiciune particulară pentru cei treizeci de ani ai săi de existenţă ascunsă, în Betleem, în Egipt şi în Nazaret. Acest timp – îndelungat –, despre care abia se vorbeşte în evanghelie, pare lipsit de semnificaţie în ochii celor care îl privesc cu superficialitate. Şi, cu toate acestea, mereu am susţinut că această tăcere asupra biografiei Învăţătorului este foarte elocventă şi cuprinde lecţii minunate pentru creştini. Au fost ani intenşi de muncă şi de rugăciune, în care Isus Cristos a dus o viaţă obişnuită – ca a noastră, dacă vrem –, divină şi umană în acelaşi timp; în acel modest şi ignorat atelier de meşteşugar, ca şi după aceea, în faţa mulţimilor, toate le-a făcut perfect.