Se întâmplă totuşi ca unii – sunt buni, cumsecade – să dea asigurări, prin cuvinte, că aspiră să răspândească idealul frumos al credinţei noastre, dar, în practică, se mulţumesc cu un comportament profesional uşuratic, neglijent: par nişte aiuriţi. Dacă ne întâlnim cu aceşti creştini din gură, trebuie să îi ajutăm cu dragoste şi cu claritate; să recurgem, când este nevoie, la acest remediu evanghelic al corectării fraterne: Dacă un om ar cădea în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii; şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Cristos²³. Şi, dacă la mărturia lor de catolici practicanţi se adaugă alte motive: mai mulţi ani, mai multă experienţă sau responsabilitate, atunci cu şi mai mult temei trebuie să vorbim cu ei, trebuie să încercăm să se schimbe, ca să lucreze cu mai multă seriozitate, îndrumându-i ca un părinte bun, ca un învăţător, fără să umilim.

Învăţăm mult dacă medităm în tihnă asupra comportamentului sfântului Paul: Voi înşivă ştiţi ce trebuie să faceţi ca să ne urmaţi; căci noi n-am umblat în neorânduială între voi; n-am mâncat fără plată pâinea nimănui, ci, lucrând din greu şi obosindu-ne, am muncit noapte şi zi, ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm noi înşine un exemplu, ca să ne urmaţi. Căci atunci când eram la voi vă porunceam: Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce²⁴!.