Lista numerelor

Acest prag al Săptămânii Mari, atât de apropiat de momentul în care s-a consumat pe Calvar răscumpărarea omenirii întregi, mi se pare un timp în mod special potrivit pentru ca tu şi eu să ne gândim pe ce căi ne-a salvat Isus Domnul nostru; să contemplăm această dragoste a sa – într-adevăr inexprimabilă – faţă de nişte biete creaturi, modelate din lut.

Memento, homo, quia pulvis es, et in pulvere reverteris (adu-ţi aminte omule, ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce¹), ne admonestează mama noastră Biserica, la începutul Postului Mare, cu scopul ca niciodată să nu uităm că suntem foarte mărunţi, că într-o zi oarecare corpul nostru – atât de plin de viaţă acum – se va distruge, ca norul uşor de praf pe care îl ridică picioarele noastre în timpul mersului; se va împrăştia ca negura atinsă de razele soarelui².

Exemplul lui Cristos

Dar eu aş vrea, după ce v-am amintit atât de brutal nimicnicia noastră personală, să vă aduc în faţa ochilor altă realitate minunată: măreţia divină care ne susţine şi care ne îndumnezeieşte. Ascultaţi aceste cuvinte ale apostolului: Cunoaşteţi doar bunătatea Domnului nostru Isus Cristos, care, din bogat ce era, s-a făcut sărac pentru voi, ca voi să vă îmbogăţiţi din sărăcia lui³. Priviţi cu pace exemplul Învăţătorului, şi veţi înţelege imediat că dispunem de teme suficiente pentru a medita tot timpul vieţii, pentru a concretiza hotărâri sincere de mai multă generozitate. Pentru că, şi să nu pierdeţi din vedere această ţintă pe care trebuie să o atingem, fiecare dintre noi trebuie să se identifice cu Isus Cristos, care – tocmai aţi auzit – s-a făcut sărac pentru tine, pentru mine, şi a suferit, dându-ne exemplu, ca să îi urmăm paşii⁴

Cu privirea la cer

Să creştem în speranţă, pentru că în acest fel ne vom întări în credinţă, adevăratul temei al celor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute³⁰. Să creştem în această virtute, care înseamnă să îl rugăm pe Domnul să crească în noi caritatea lui, pentru că avem încredere cu adevărat doar în ceea ce iubim din toate puterile. Şi merită să îl iubim pe Domnul. Voi aţi experimentat, ca şi mine, că persoana îndrăgostită se dăruieşte total, într-o sintonie minunată, în care inimile bat pentru aceeaşi iubire. Şi ce va fi dragostea lui Dumnezeu? Nu ştiţi că pentru fiecare dintre noi a murit Cristos? Da, pentru această inimă a noastră, săracă, mică, s-a consumat sacrificiul mântuitor al lui Isus.

Deseori ne vorbeşte Domnul despre premiul pe care l-a câştigat pentru noi cu moartea sa şi cu învierea sa. Da, eu mă duc să vă pregătesc un loc. Iar când voi fi plecat să vă pregătesc un loc, voi veni din nou şi vă voi lua cu mine, ca să fiţi unde sunt eu³¹. Cerul este ţinta căii noastre pământeşti. Isus Cristos ne-a precedat şi acolo, în compania Fecioarei şi a sfântului Iosif – pe care îl venerez atât de mult –, a îngerilor şi a sfinţilor, aşteaptă sosirea noastră.

Nu au lipsit niciodată ereticii – chiar şi în perioada apostolilor – care au încercat să le smulgă creştinilor speranţa. Dacă se predică dar că Isus a înviat din morţi, cum de spun unii printre voi că nu există o înviere a morţilor? Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a înviat. Dar dacă Cristos nu a înviat, atunci predica voastră este deşartă; deşartă şi credinţa voastră³².... Divinitatea drumului nostru – Isus, cale, adevăr şi viaţă³³ – este garanţia sigură care se termină în fericirea eternă, dacă nu ne îndepărtăm de el.

Sunt atât de multe scenele în care Isus Cristos vorbeşte cu Tatăl său, încât este imposibil să ne oprim asupra tuturor. Dar cred că nu putem să nu medităm asupra orelor, atât de intense, care preced patimile şi moartea sa, când se pregăteşte să împlinească sacrificiul care ne va aduce dragostea divină. În intimitatea Cinei celei de Taină, inima sa se revarsă: i se adresează implorator Tatălui, anunţă coborârea Duhului Sfânt, îi încurajează pe ai săi la o continuă fervoare de caritate şi de credinţă.

Această meditaţie înflăcărată a Mântuitorului continuă în Grădina Ghetsemani, când îşi dă seama că patimile sunt iminente, cu umilinţele şi cu durerile care se apropie, acea cruce tare, pe care sunt prinşi răufăcătorii, pe care el a dorit-o cu ardoare. Tată, dacă vrei, înlătură această cupă de la mine⁵. Şi imediat: dar nu voia mea, ci a ta să fie⁶. Mai târziu, bătut în lemn, singur, cu braţele întinse într-un gest de preot etern, continuă acelaşi dialog cu Tatăl său: În mâinile tale îmi încredinţez sufletul⁷.