Lista numerelor

A alege viaţa

Cu recunoştinţă, pentru că percepem fericirea la care am fost chemaţi, am aflat că toate creaturile au fost scoase din nimic de Dumnezeu şi sunt pentru Dumnezeu: creaturile raţionale, oamenii, cu toate că atât de des ne pierdem raţiunea; şi cele iraţionale, care cutreieră pe suprafaţa pământului, sau trăiesc în adâncurile lumii, sau traversează albastrul cerului, unele aproape ajungând să se holbeze la soare. Dar, în mijlocul acestei miraculoase diversităţi, doar noi, oamenii – nu vorbesc aici despre îngeri –, ne unim cu Creatorul prin exercitarea propriei noastre libertăţi: putem să-i oferim sau să-i negăm Domnului gloria care îi revine ca autor a tot ceea ce există.

Această posibilitate compune clar-obscurul libertăţii umane. Domnul ne invită, ne impulsionează – pentru că ne iubeşte din adâncul inimii sale! – să alegem binele. Iată, ţi-am pus azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul, căci ţi-am poruncit azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile lui şi să păzeşti poruncile lui, legile lui şi rânduielile lui, ca să trăieşti... Alege deci viaţa, ca să trăieşti⁵.

Vrei să te gândeşti – eu, de asemenea, îmi fac examenul de conştiinţă – dacă îţi menţii de neclintit şi fermă alegerea vieţii? Dacă auzind această voce a lui Dumnezeu, atât de plină de bunătate, care te stimulează la sfinţenie, răspunzi liber „da”? Să ne întoarcem privirea la Isus al nostru, când vorbea oamenilor în oraşele şi pe câmpurile din Palestina. Nu doreşte să se impună. Dacă vrei să fii desăvârşit⁶..., îi spune tânărului bogat. Acel băiat a respins sugestia, şi spune evanghelia că abiit tristis⁷, a plecat întristat. De aceea, odată, l-am numit pasărea tristă: a pierdut bucuria pentru că nu şi-a încredinţat libertatea lui Dumnezeu.

Mama noastră, sfântă Biserica, s-a pronunţat mereu pentru libertate şi a respins toate fatalismele, vechi şi mai puţin vechi. A arătat că fiecare suflet este stăpân asupra destinului său, la bine şi la rău: Şi cei care nu se vor îndepărta de bine vor merge la viaţa veşnică; cei care fac răul, la focul veşnic³³. Întotdeauna ne impresionează această capacitate uimitoare a ta şi a mea, a tuturor, care revelează, în acelaşi timp, semnul nobleţei noastre. Până în asemenea punct păcatul este un act voluntar, încât în niciun fel nu ar fi păcat dacă nu şi-ar avea începutul în voinţă: această afirmaţie este atât de evidentă încât sunt de acord cu ea puţinii înţelepţi şi numeroşii ignoranţi care trăiesc în lume³⁴.

Îmi înalţ din nou inima ca act de mulţumire Dumnezeului meu, Domnului meu, pentru că nimic nu l-ar fi împiedicat să ne creeze fără greşeală, cu un imbold irezistibil spre bine, dar cred că el hotărâse că ar fi mai buni servitorii săi dacă l-ar sluji liberi³⁵. Ce mare este dragostea, milostivirea Tatălui nostru! În faţa acestor realităţi a iubirii divine nebune pentru fiii săi, aş vrea să am o mie de guri, o mie de inimi, mai multe, care să-mi permită să trăiesc într-o continuă laudă lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt. Gândiţi-vă că Atotputernicul, cel care cu providenţa sa guvernează Universul, nu vrea slujitori constrânşi, preferă fii liberi. A pus în sufletul fiecăruia – deşi ne naştem proni ad peccatum, înclinaţi spre păcat, din cauza căderii protopărinţilor noştri –, o scânteie din inteligenţa sa infinită, atracţia pentru bine, o năzuinţă spre pace fără sfârşit. Şi ne face să înţelegem că adevărul, fericirea şi libertatea se obţin când încercăm să germineze în noi această sămânţă de viaţă veşnică.

Sclavie pentru sclavie – dacă, în orice caz, trebuie să slujim, pentru că, fie că recunoaştem sau nu, aceasta este condiţia umană –, nu există nimic mai bun decât a ne şti, din dragoste, sclavi ai lui Dumnezeu. Pentru că în acel moment pierdem condiţia de sclavi, pentru a ne transforma în prieteni, în fii. Şi aici se arată diferenţa: abordăm ocupaţiile cinstite ale lumii cu aceeaşi pasiune, cu aceeaşi râvnă ca şi ceilalţi, dar cu pace în străfundul sufletului; cu bucurie şi seninătate, şi în faţa contradicţiilor: pentru că nu ne punem încrederea în ceea ce trece, ci în ceea ce rămâne pentru totdeauna, nu suntem copiii celei roabe, ci ai celei libere³⁷.

De unde vine această libertate? De la Cristos, Domnul nostru. Aceasta este libertatea cu care el ne-a răscumpărat³⁸. De aceea, ne învaţă: Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi³⁹. Noi, creştinii, nu trebuie să cerem cu împrumut de la nimeni acest dar, pentru că singura libertate care îl salvează pe om este cea creştină.

Îmi place să vorbesc despre aventura libertăţii, pentru că aşa se desfăşoară viaţa voastră şi a mea. Liberi – ca fii, insist, nu ca sclavi –, urmăm cărarea pe care Domnul ne-a arătat-o fiecăruia dintre noi. Ne bucurăm de această libertate de mişcare ca de un dar al lui Dumnezeu.

Liber, fără vreo constrângere, pentru că aşa vreau, îl aleg pe Dumnezeu. Şi mă angajez să-l slujesc, să-mi transform existenţa în dăruire faţă de ceilalţi, din dragoste pentru Domnul meu Isus. Această libertate mă încurajează să spun că nimic de pe pământ nu mă va despărţi de dragostea lui Cristos⁴⁰.