A alege viaţa

Cu recunoştinţă, pentru că percepem fericirea la care am fost chemaţi, am aflat că toate creaturile au fost scoase din nimic de Dumnezeu şi sunt pentru Dumnezeu: creaturile raţionale, oamenii, cu toate că atât de des ne pierdem raţiunea; şi cele iraţionale, care cutreieră pe suprafaţa pământului, sau trăiesc în adâncurile lumii, sau traversează albastrul cerului, unele aproape ajungând să se holbeze la soare. Dar, în mijlocul acestei miraculoase diversităţi, doar noi, oamenii – nu vorbesc aici despre îngeri –, ne unim cu Creatorul prin exercitarea propriei noastre libertăţi: putem să-i oferim sau să-i negăm Domnului gloria care îi revine ca autor a tot ceea ce există.

Această posibilitate compune clar-obscurul libertăţii umane. Domnul ne invită, ne impulsionează – pentru că ne iubeşte din adâncul inimii sale! – să alegem binele. Iată, ţi-am pus azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul, căci ţi-am poruncit azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile lui şi să păzeşti poruncile lui, legile lui şi rânduielile lui, ca să trăieşti... Alege deci viaţa, ca să trăieşti⁵.

Vrei să te gândeşti – eu, de asemenea, îmi fac examenul de conştiinţă – dacă îţi menţii de neclintit şi fermă alegerea vieţii? Dacă auzind această voce a lui Dumnezeu, atât de plină de bunătate, care te stimulează la sfinţenie, răspunzi liber „da”? Să ne întoarcem privirea la Isus al nostru, când vorbea oamenilor în oraşele şi pe câmpurile din Palestina. Nu doreşte să se impună. Dacă vrei să fii desăvârşit⁶..., îi spune tânărului bogat. Acel băiat a respins sugestia, şi spune evanghelia că abiit tristis⁷, a plecat întristat. De aceea, odată, l-am numit pasărea tristă: a pierdut bucuria pentru că nu şi-a încredinţat libertatea lui Dumnezeu.