Responsabili în faţa lui Dumnezeu

Dumnezeu l-a făcut pe om de la început şi l-a lăsat în mâinile liberului său arbitru (Ecl 15,14). Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi avut libertate de alegere⁴¹. Suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru toate acţiunile pe care le realizăm liber. Nu încape aici anonimatul; omul se găseşte în faţa Domnului său şi în voinţa lui stă să se hotărască să trăiască fie ca prieten, fie ca duşman. Aşa începe drumul luptei interioare, care este o întreprindere pentru toată viaţa pentru că, atâta timp cât durează trecerea noastră pe acest pământ, nimeni nu a atins plenitudinea libertăţii sale.

În plus, credinţa noastră creştină ne face să le asigurăm tuturor un climat de libertate, începând cu îndepărtarea oricărui tip de constrângeri înşelătoare în prezentarea credinţei noastre. Dacă ne târâm după Cristos, credem fără să vrem; se foloseşte atunci violenţa, nu libertatea. Fără să vrei, poţi intra în biserică; fără să vrei, te poţi apropia de altar; fără să doreşti, poţi să primeşti sfântul sacrament. Dar poate să creadă doar cel care îşi doreşte⁴². Şi devine evident că, ajungând la vârsta raţiunii, se cere libertate personală pentru a intra în Biserică şi pentru a răspunde la continuele chemări pe care Domnul ni le adresează.