A-i răspunde „nu” lui Dumnezeu, a respinge acest început de fericire nouă şi definitivă, a rămas în mâinile creaturii. Dar dacă procedează aşa, încetează să mai fie fiu pentru a se transforma în sclav. Fiecare lucru este ceea ce se potriveşte naturii sale; de aceea, când se mişcă în căutarea a ceva străin, nu acţionează potrivit propriului său mod de a fi, ci dintr-un impuls străin; şi aceasta este o aservire. Omul este raţional prin natura sa. Când se comportă potrivit raţiunii, acţionează prin propria hotărâre, ca persoană, aşa cum este: acest lucru este caracteristic libertăţii. Când păcătuieşte, acţionează fără raţiune, şi atunci se lasă condus de impulsul altuia, supus constrângerilor străine, şi de aceea cel care acceptă păcatul este rob al păcatului (In 8,34³⁶).

Permiteţi-mi să insist asupra acestui lucru; este foarte clar şi putem verifica deseori în jurul nostru sau în propriul nostru eu: niciun om nu scapă de un anumit tip de aservire. Unii se prosternează în faţa banului; alţii adoră puterea; alţii, liniştea relativă a scepticismului; alţii descoperă în senzualitate viţelul lor de aur. Şi la fel se întâmplă cu lucrurile nobile. Ne scufundăm în muncă, într-o întreprindere de proporţii mai mici sau mai mari, în elaborarea unei lucrări ştiinţifice, artistice, literare, spirituale, Dacă se pune tragere de inimă, dacă există pasiune adevărată, cel care se dăruieşte trăieşte ca un sclav, se dedică cu bucurie îndeplinirii sarcinii sale.