Lista numerelor

Acolo unde ne aflăm, ne îndeamnă Dumnezeu: veghează! Să hrănim în conştiinţele noastre, în faţa acestei cereri a lui Dumnezeu, dorinţele pline de speranţe de sfinţenie, cu lucrări: Dă-mi, fiule, mie inima ta¹², ne sugerează. Încetează să construieşti castele cu imaginaţia, hotărăşte-te să-ţi deschizi inima lui Dumnezeu, pentru că doar în Domnul vei găsi fundamentul real pentru speranţa ta şi pentru a le face bine celorlalţi. Când nu lupţi cu tine însuţi, când nu respingi categoric inamicii care sunt în citadela interioară – orgoliul, invidia, concupiscenţa cărnii şi a ochilor, autosuficienţa, aviditatea nebunească pentru libertinaj –, când nu există această luptă interioară, cele mai nobile idealuri se veştejesc ca floarea ierbii. Soarele se înalţă cu arşiţa şi usucă iarba, iar floarea ei cade şi înfăţişarea ei arătoasă piere¹³. Apoi, în cea mai mică fisură se vor revărsa dezamăgirea şi tristeţea, ca o plantă dăunătoare şi invazivă.

Isus nu se mulţumeşte cu un consimţământ şovăitor. Pretinde, are dreptul să mergem pe acest drum cu integritate, fără concesii în faţa dificultăţilor. Cere paşi fermi, concreţi; pentru că, de obicei, hotărârile generale nu slujesc la prea mult. Aceste hotărâri atât de puţin conturate mi se par iluzii amăgitoare, care încearcă să reducă la tăcere chemările divine pe care le percepe inima; focuri de paie, care nu ard, nici nu dau căldură, şi care dispar cu aceeaşi rapiditate cu care au izbucnit.

De aceea, mă voi convinge că intenţiile tale de a atinge ţinta sunt sincere, dacă te văd mergând cu hotărâre. Fă binele, revizuind atitudinea ta obişnuită în faţa ocupaţiei din fiecare clipă; practică dreptatea, chiar în mediile pe care le frecventezi, deşi eşti doborât de oboseală; alimentează fericirea celor care te înconjoară, slujindu-i pe ceilalţi cu bucurie la locul tău de muncă, cu strădania de a lucra cu cea mai mare perfecţiune posibilă, cu înţelegerea ta, cu surâsul tău, cu atitudinea ta creştină. Şi totul, pentru Dumnezeu, cu gândul la gloria sa, cu privirea în sus, aspirând la patria definitivă, pentru că doar acest scop merită.

Cu privirea la cer

Să creştem în speranţă, pentru că în acest fel ne vom întări în credinţă, adevăratul temei al celor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute³⁰. Să creştem în această virtute, care înseamnă să îl rugăm pe Domnul să crească în noi caritatea lui, pentru că avem încredere cu adevărat doar în ceea ce iubim din toate puterile. Şi merită să îl iubim pe Domnul. Voi aţi experimentat, ca şi mine, că persoana îndrăgostită se dăruieşte total, într-o sintonie minunată, în care inimile bat pentru aceeaşi iubire. Şi ce va fi dragostea lui Dumnezeu? Nu ştiţi că pentru fiecare dintre noi a murit Cristos? Da, pentru această inimă a noastră, săracă, mică, s-a consumat sacrificiul mântuitor al lui Isus.

Deseori ne vorbeşte Domnul despre premiul pe care l-a câştigat pentru noi cu moartea sa şi cu învierea sa. Da, eu mă duc să vă pregătesc un loc. Iar când voi fi plecat să vă pregătesc un loc, voi veni din nou şi vă voi lua cu mine, ca să fiţi unde sunt eu³¹. Cerul este ţinta căii noastre pământeşti. Isus Cristos ne-a precedat şi acolo, în compania Fecioarei şi a sfântului Iosif – pe care îl venerez atât de mult –, a îngerilor şi a sfinţilor, aşteaptă sosirea noastră.

Nu au lipsit niciodată ereticii – chiar şi în perioada apostolilor – care au încercat să le smulgă creştinilor speranţa. Dacă se predică dar că Isus a înviat din morţi, cum de spun unii printre voi că nu există o înviere a morţilor? Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a înviat. Dar dacă Cristos nu a înviat, atunci predica voastră este deşartă; deşartă şi credinţa voastră³².... Divinitatea drumului nostru – Isus, cale, adevăr şi viaţă³³ – este garanţia sigură care se termină în fericirea eternă, dacă nu ne îndepărtăm de el.