Lista numerelor

Se poate spune că Domnul nostru, în faţa misiunii primite de la Tatăl, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum sfătuia într-una dintre învăţăturile cele mai sugestive care au ieşit din gura sa divină: Nu vă îngrijoraţi de viaţă, pentru ceea ce veţi mânca, nici de trup, pentru ceea ce veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât mâncarea şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă la corbi, cum nici nu seamănă, nici nu seceră, nu au cămară, nici grânar, iar Dumnezeu îi nutreşte. Cu cât mai mult preţuiţi voi decât păsările!... Uitaţi-vă la crini, cum nici nu torc, nici nu ţes. Cu toate acestea, vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, n-a fost îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă iarba de pe câmp, ce azi este iar mâine e aruncată în cuptor, Dumnezeu o îmbracă astfel, cu cât mai mult o va face pentru voi, puţin credincioşilor¹³?

Dacă am trăi cu mai multă încredere în providenţa divină, siguri – cu credinţă năvalnică! – de această ocrotire divină, care niciodată nu ne lipseşte, de câte îngrijorări sau nelinişti nu ne-am scuti! Ar dispărea atâtea frământări care, cum a spus Isus, sunt proprii păgânilor, oamenilor mondeni¹⁴, persoanelor lipsite de simţ supranatural. Aş vrea, în calitate de prieten, de preot, de tată, să vă amintiţi în orice împrejurare că noi, prin mila lui Dumnezeu, suntem fii ai acestui Tată al nostru, atotputernic, care este în ceruri şi, în acelaşi timp, în intimitatea inimii; aş vrea să scriu cu litere de foc în minţile voastre că avem toate motivele să călătorim cu optimism pe acest pământ, cu sufletul desprins de aceste lucruri care par indispensabile, pentru că Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie¹⁵ şi el vă va da. Credeţi-mă că doar astfel ne vom comporta ca stăpâni ai creaţiei¹⁶, şi vom evita trista sclavie în care cad atâţia, pentru că îşi uită condiţia de fii ai lui Dumnezeu, ostenindu-se pentru un mâine sau pentru o altă dată pe care, poate, nici nu o vor vedea.

Nu te îndemn la delăsare în îndeplinirea îndatoririlor tale sau în exercitarea drepturilor tale. Dimpotrivă, pentru fiecare dintre noi, de obicei, o retragere pe acest front echivalează cu a dezerta cu laşitate din luptă pentru a atinge sfinţenia, la care Dumnezeu ne-a chemat. De aceea, în deplină cunoştinţă, trebuie să te străduieşti – mai ales în munca ta – pentru ca nici tu, nici ai tăi să nu duceţi lipsă de ceea ce este necesar pentru a trăi cu demnitate creştină. Dacă vreodată simţi în trupul tău greutatea sărăciei, să nu te întristezi, nici să nu te revolţi; dar, insist, încearcă să foloseşti toate mijloacele nobile pentru a depăşi această situaţie, pentru că a proceda altfel ar însemna să îl pui la încercare pe Dumnezeu. Şi în timp ce lupţi, aminteşte-ţi, în plus, că omnia in bonum! Totul – şi lipsurile, sărăcia – cooperează pentru binele celor care îl iubesc pe Domnul²²; obişnuieşte-te, încă de pe acum, să înfrunţi cu bucurie micile limitări, inconvenientele, frigul, căldura, privarea de ceva pe care îl consideri indispensabil, a nu putea să te odihneşti cum şi când doreşti, foamea, singurătatea, ingratitudinea, neînţelegerea, dezonoarea...

Toate le pot

Dacă nu lupţi, să nu-mi spui că încerci să te identifici mai mult cu Cristos, să îl cunoşti, să îl iubeşti. Când pornim pe adevăratul drum de a-l urma pe Cristos, de a ne purta ca fii ai lui Dumnezeu, nu ni se ascunde ce ne aşteaptă: Sfânta cruce, pe care trebuie să o privim ca pe punctul central pe care se sprijină speranţa noastră de a ne uni cu Domnul.

Îţi anticipez că acest program nu se dovedeşte o întreprindere uşoară; că a trăi în modul pe care ni-l arată Domnul presupune strădanie. Vă citesc enumerarea pe care o face apostolul, când vorbeşte despre întâmplările şi suferinţele prin care a trecut pentru a îndeplini voinţa lui Isus: De la Iudei, de cinci ori am primit treizeci şi nouă de lovituri. De trei ori am fost bătut cu vergi, o dată cu pietre; de trei ori am naufragiat, o zi şi o noapte le-am petrecut în largul mării. De atâtea ori pe drumuri, în primejdii, pe râuri, primejdii de hoţi, primejdii din partea neamului meu, primejdii din partea păgânilor, primejdii în oraş, primejdii în pustiu, primejdii pe mare, primejdii printre fraţi mincinoşi. În muncă şi trudă, în repetate veghi, în foame şi sete, în posturi dese, în frig şi goliciune. Iar în afară de toate celelalte, sarcina mea de fiecare zi, îngrijorarea pentru toate Bisericile¹⁴.

Îmi place, în aceste conversaţii cu Domnul, să mă scufund în realitatea în care trăim, fără să inventez teorii, nici să visez la mari renunţări, la eroisme, care de obicei nu se realizează. Contează să profităm de timp, care ne scapă printre mâini şi care, după criteriul creştin, este mai preţios decât aurul, pentru că reprezintă o anticipare a gloriei care ni se va acorda după aceea.

Logic, de-a lungul zilei noastre nu ne vom lovi de genul şi mulţimea de contradicţii care au apărut în viaţa lui Saul. Noi vom descoperi micimea egoismului nostru, loviturile senzualităţii, loviturile unui orgoliu inutil şi ridicol, şi multe alte cedări; atâtea, atâtea slăbiciuni. Să ne descurajăm? Nu. Cu sfântul Paul, să-i repetăm Domnului: Mă simt bine în slăbiciunile mele, în umiliri, în necazuri, în prigoane şi strâmtorări pentru Cristos, deoarece când mă simt slab, atunci sunt tare¹⁵.

Uneori, când totul ne iese pe dos decât ne-am imaginat, ne vine, spontan, să spunem: Doamne, să se scufunde totul, totul, totul...! A venit momentul să rectificăm: eu, cu tine, voi înainta sigur, pentru că tu eşti însăşi forţa: Quia tu es, Deus, fortitudo mea¹⁶.

Te-am rugat ca, în mijlocul preocupărilor tale, să încerci să îţi ridici ochii la cer cu perseverenţă, pentru că speranţa ne impulsionează să ne prindem de această mână puternică, pe care Dumnezeu ne-o întinde fără încetare, cu scopul de a nu pierde punctul de vedere supranatural; de asemenea, când pasiunile se ridică şi ne atacă, pentru a ne încătuşa în strâmtoarea meschină a propriului eu, sau când – cu vanitate puerilă – ne simţim centrul universului. Eu trăiesc convins de faptul că, fără a privi în sus, fără Isus, niciodată nu voi reuşi nimic; şi ştiu că forţa mea, pentru a mă învinge şi pentru a învinge, se naşte din repetarea acelui strigăt: Toate le pot prin acela care-mi dă putere¹⁷, care cuprinde promisiunea sigură a lui Dumnezeu de a nu-şi abandona fiii, dacă fiii lui nu îl abandonează.

Virtutea speranţei – siguranţa că Dumnezeu ne guvernează cu providenţiala sa omnipotenţă, că ne dă mijloacele necesare – ne vorbeşte de această continuă bunătate a Domnului faţă de oameni, faţă de tine, faţă de mine, mereu dispus să ne asculte, pentru că niciodată nu oboseşte să asculte. Îl interesează bucuriile tale, succesele tale, dragostea ta şi, de asemenea, necazurile tale, durerea ta, eşecurile tale. De aceea, nu spera în el doar când te împiedici din cauza slăbiciunii tale; îndreaptă-te spre Tatăl tău din cer în împrejurările favorabile şi în cele adverse, agăţându-te de protecţia sa milostivă. Şi siguranţa nulităţii noastre personale – nu este nevoie de o mare umilinţă pentru a recunoaşte această realitate: suntem o autentică multitudine de zerouri – se va schimba într-o forţă irezistibilă, pentru că la stânga eului nostru va fi Cristos, şi ce număr incomensurabil rezultă! Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme²⁶?.

Obişnuiţi-vă să îl vedeţi pe Dumnezeu în spatele a toate, să ştiţi că el ne aşteaptă mereu, că ne priveşte şi cere cu dreptate să îl urmăm cu loialitate, fără să abandonăm locul nostru, dat nouă, în această lume. Trebuie să înaintăm cu vigilenţă afectuoasă, cu o preocupare sinceră de a lupta, pentru a nu pierde divina lui companie.