Uneori, când totul ne iese pe dos decât ne-am imaginat, ne vine, spontan, să spunem: Doamne, să se scufunde totul, totul, totul...! A venit momentul să rectificăm: eu, cu tine, voi înainta sigur, pentru că tu eşti însăşi forţa: Quia tu es, Deus, fortitudo mea¹⁶.

Te-am rugat ca, în mijlocul preocupărilor tale, să încerci să îţi ridici ochii la cer cu perseverenţă, pentru că speranţa ne impulsionează să ne prindem de această mână puternică, pe care Dumnezeu ne-o întinde fără încetare, cu scopul de a nu pierde punctul de vedere supranatural; de asemenea, când pasiunile se ridică şi ne atacă, pentru a ne încătuşa în strâmtoarea meschină a propriului eu, sau când – cu vanitate puerilă – ne simţim centrul universului. Eu trăiesc convins de faptul că, fără a privi în sus, fără Isus, niciodată nu voi reuşi nimic; şi ştiu că forţa mea, pentru a mă învinge şi pentru a învinge, se naşte din repetarea acelui strigăt: Toate le pot prin acela care-mi dă putere¹⁷, care cuprinde promisiunea sigură a lui Dumnezeu de a nu-şi abandona fiii, dacă fiii lui nu îl abandonează.