În ce să sperăm

Probabil mai mulţi dintre voi se întreabă: Noi, creştinii, în ce trebuie să sperăm? Pentru că lumea ne oferă multe lucruri bune, pe placul acestei inimi a noastre, care cere fericire şi caută cu nesaţ dragostea. În plus, vrem să semănăm pacea şi bucuria cu mâinile pline, nu ne mulţumim cu obţinerea unei prosperităţi personale şi încercăm să facem astfel încât să fie mulţumiţi toţi cei care ne înconjoară.

Din păcate, unii, cu o viziune demnă dar plată, cu idealuri caduce şi trecătoare, uită că năzuinţele creştinului trebuie să se orienteze spre culmi mai înalte: infinite. Ne interesează chiar dragostea lui Dumnezeu, să ne bucurăm de ea pe deplin, cu o bucurie fără sfârşit. Ni s-a dovedit, în atâtea moduri, că tot ceea ce este aici jos va trece pentru toţi, când această lume se sfârşeşte: şi chiar mai devreme, pentru fiecare, odată cu moartea, pentru că nu ne însoţesc nici bogăţiile, nici onorurile în mormânt. De aceea, cu aripile speranţei, care încurajează inimile noastre să se înalţe până la Dumnezeu, am învăţat să ne rugăm: In te, Domine, speravi, non confundar in aeternum⁸; Sper în tine, Doamne, îndrumă-mă cu mâinile tale acum şi în fiecare clipă, în vecii vecilor.