Lista numerelor

Dacă creştinul luptă pentru a dobândi aceste virtuţi, sufletul său se pregăteşte pentru a primi cu eficienţă harul Duhului Sfânt; iar bunele calităţi umane se întăresc prin inspiraţiile pe care Sfântul Duh le pune în sufletul său. A treia persoană a Sfintei Treimi – dulce oaspete al sufletului²⁴ – îşi oferă darurile: darul înţelepciunii, al înţelegerii, al sfatului, al tăriei, al ştiinţei, al pietăţii, al fricii de Dumnezeu²⁵.

Se observă atunci bucuria şi pacea²⁶, fericirea interioară cu virtutea omenească a bucuriei. Când ne imaginăm că totul se prăbuşeşte sub ochii noştri, nu se prăbuşeşte nimic, pentru că tu eşti, Doamne, puterea mea²⁷. Dacă Dumnezeu locuieşte în sufletul nostru, orice altceva, oricât de important ar părea, este accidental, trecător; în schimb, noi, în Dumnezeu, suntem ceea ce este permanent.

Duhul Sfânt, cu darul pietăţii, ne ajută să ne considerăm cu certitudine fii ai lui Dumnezeu. Şi, fii ai lui Dumnezeu, de ce am fi trişti? Tristeţea este zgura egoismului; dacă vrem să trăim pentru Domnul, nu ne va lipsi bucuria, chiar dacă vom descoperi greşelile noastre şi mizeriile noastre. Bucuria intră în viaţa de rugăciune, până când nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să începem să cântăm, pentru că iubim, şi a cânta este un lucru pe care îl fac îndrăgostiţii.

Să nu acordaţi nici cel mai mic credit celor care prezintă virtutea umilinţei ca pe o micşorare a omului, sau ca pe o condamnare perpetuă la tristeţe. A te simţi un vas de lut, recompus cu scoabe, este un izvor continuu de bucurie; înseamnă a te recunoaşte mic în faţa lui Dumnezeu: copil, fiu. Şi există bucurie mai mare decât aceea a celui care, ştiindu-se sărman şi slab, se ştie, de asemenea, fiu al lui Dumnezeu? De ce ne întristăm noi, oamenii? Pentru că viaţa pe pământ nu se desfăşoară aşa cum noi personal ne aşteptăm, pentru că apar obstacole care împiedică sau îngreunează mersul înainte în satisfacerea a ceea ce dorim.

Nimic din acestea nu se întâmplă când sufletul trăieşte această realitate supranaturală a filiaţiei sale divine. Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră³³?. Să fie trişti cei care se încăpăţânează să nu se recunoască fiii ai lui Dumnezeu, continuu să repet dintotdeauna.

Pentru a încheia, descoperim în Liturghia de azi două cereri care trebuie să ţâşnească la fel ca o săgeată din gura noastră şi din inima noastră: Dă-ne, Doamne Atotputernic, ca realizând mereu misterele divine să merităm să ne apropiem de darurile cereşti³⁴. Şi te rugăm, Doamne, să ne dai darul de a te sluji mereu după voinţa ta³⁵. A sluji, a sluji, fiii mei, este felul nostru de a trăi; a fi slujitori ai tuturor, pentru ca în zilele noastre poporul credincios să crească în merit şi în număr³⁶.

Aici, în prezenţa lui Dumnezeu, care ne prezidează din tabernacol – cât de mult întăreşte această apropiere reală de Isus! – o să medităm astăzi asupra acestui extraordinar dar al lui Dumnezeu, speranţa, care umple sufletele noastre de bucurie, spe gaudentes³, bucuroşi, pentru că – dacă suntem credincioşi – ne aşteaptă dragostea infinită.

Să nu uităm niciodată că pentru toţi – pentru fiecare dintre noi, prin urmate – există doar două modalităţi de a exista pe pământ: se trăieşte viaţă divină, luptând pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu; sau se trăieşte viaţă animală, mai mult sau mai puţin ilustrată omeneşte, când ne desprindem de el. Niciodată nu am acordat prea multă importanţă pseudo-sfinţilor care susţin că nu sunt credincioşi: îi iubesc cu adevărat, ca pe toţi oamenii, fraţii mei; le admir voinţa bună, care în anumite aspecte se poate dovedi eroică, dar îi compătimesc, pentru că au enorma nefericire de a le lipsi lumina şi căldura lui Dumnezeu, şi inefabila bucurie a speranţei teologale.

Un creştin sincer, coerent în credinţa sa, nu acţionează decât cu faţa spre Dumnezeu, cu viziune supranaturală; lucrează în această lume, pe care o iubeşte cu pasiune, implicat în caznele pământeşti, cu privirea spre cer. Ne confirmă acest lucru sfântul Paul: Quae sursum sunt quaerite; Căutaţi-le cele de sus, unde se află Cristos, aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Cugetaţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit – pentru ceea ce este lumesc, prin Botez –, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu⁴.