Lista numerelor

În cazul în care consimţi ca Dumnezeu să domnească peste nava ta, ca el să fie stăpânul, ce siguranţă!..., chiar şi atunci când pare că este absent, că a adormit, că nu-i pasă, şi apare furtuna în mijlocul tenebrelor celor mai întunecate. Povesteşte sfântul Marcu că în aceste împrejurări se aflau apostolii; iar Isus a văzut pe ucenici că se muncesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi într-a patra strajă din noapte, a mers la ei, umblând pe mare... Îndrăzniţi, eu sunt, nu vă temeţi! Apoi s-a suit la ei în corabie şi vântul s-a potolit²⁷.

Fiii mei, se întâmplă atâtea lucruri pe pământ...! Aş putea să vă povestesc despre durerile, suferinţele, maltratările, despre martiriul – în deplinul sens al cuvântului –, despre eroismul multor suflete. În ochii noştri, în mintea noastră, încolţeşte uneori impresia că Isus doarme, că nu ne aude; dar sfântul Luca povesteşte cum se purta Domnul cu ai săi: Şi, pe când ei vâsleau, Isus a adormit. Pe lac s-a stârnit un vârtej de vânt, corabia se umplea cu apă şi erau în primejdie. Şi venind la el, l-au deşteptat, zicând: Învăţătorule, Învăţătorule, pierim! Dar el, sculându-se, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit şi s-a făcut linişte. Apoi a zis ucenicilor săi: Unde vă este credinţa²⁸?

Dacă ne dăm, el ni se dă. Trebuie să avem încredere deplină în Învăţător, trebuie să ne abandonăm în mâinile lui fără zgârcenie; să-i arătăm, cu lucrările noastre, că barca este a lui; că vrem să dispună după placul lui de tot ce ne aparţine.

Închei, cerând mijlocirea sfintei Maria, cu aceste hotărâri: să trăim din credinţă; să perseverăm cu speranţă; să rămânem nedezlipiţi de Isus Cristos; să-l iubim cu adevărat, cu adevărat, cu adevărat; să parcurgem şi să savurăm aventura noastră de iubire, pentru că îndrăgostiţi de Dumnezeu suntem; să lăsăm ca Isus Cristos să intre în sărmana noastră barcă şi să ia în stăpânire sufletul nostru, ca Domn şi Stăpân; să-i arătăm cu sinceritate că ne vom strădui să ne menţinem mereu în prezenţa lui, zi şi noapte, pentru că el ne-a chemat la credinţă: Ecce ego quia vocasti me²⁹!, şi venim în ţarcul său, atraşi de chemările şi fluierăturile lui de bun păstor, cu certitudinea că doar sub privirea lui vom întâlni adevărata fericire trecătoare şi eternă.

Dacă trăim astfel, vom realiza în lume o misiune de pace; vom şti să facem iubită celorlalţi slujirea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu bucurie²⁸. Creştinul este încă unul în societate; dar inima lui debordează bucuria celui care îşi propune să îndeplinească, cu ajutorul constant al harului, voinţa Tatălui. Şi nu se simte victimă, nici degradat, nici înrobit. Merge cu capul sus, pentru că este om şi este fiu al lui Dumnezeu.

Credinţa noastră conferă toată strălucirea sa acestor virtuţi pe care nici o persoană nu ar trebui să renunţe să le cultive. Nimeni nu îl poate întrece pe creştin în umanitate. De aceea, cel care îl urmează pe Cristos este capabil – nu prin merit propriu, ci prin harul Domnului – să le comunice celor care îl înconjoară ceea ce uneori bănuiesc, dar nu reuşesc să înţeleagă: faptul că adevărata fericire, adevărata slujire a aproapelui trece doar prin inima Mântuitorului nostru, perfectus Deus, perfectus homo.

Să mergem la Maria, mama noastră, creatura cea mai excepţională care a ieşit din mâinile Domnului. Să îi cerem să ne facă oameni de bine şi ca aceste virtuţi omeneşti, înlănţuite în viaţa de har, să se transforme în cel mai bun ajutor pentru cei care, ca noi, lucrează în lume pentru pacea şi pentru fericirea tuturor.