Lista numerelor

A alege viaţa

Cu recunoştinţă, pentru că percepem fericirea la care am fost chemaţi, am aflat că toate creaturile au fost scoase din nimic de Dumnezeu şi sunt pentru Dumnezeu: creaturile raţionale, oamenii, cu toate că atât de des ne pierdem raţiunea; şi cele iraţionale, care cutreieră pe suprafaţa pământului, sau trăiesc în adâncurile lumii, sau traversează albastrul cerului, unele aproape ajungând să se holbeze la soare. Dar, în mijlocul acestei miraculoase diversităţi, doar noi, oamenii – nu vorbesc aici despre îngeri –, ne unim cu Creatorul prin exercitarea propriei noastre libertăţi: putem să-i oferim sau să-i negăm Domnului gloria care îi revine ca autor a tot ceea ce există.

Această posibilitate compune clar-obscurul libertăţii umane. Domnul ne invită, ne impulsionează – pentru că ne iubeşte din adâncul inimii sale! – să alegem binele. Iată, ţi-am pus azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul, căci ţi-am poruncit azi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile lui şi să păzeşti poruncile lui, legile lui şi rânduielile lui, ca să trăieşti... Alege deci viaţa, ca să trăieşti⁵.

Vrei să te gândeşti – eu, de asemenea, îmi fac examenul de conştiinţă – dacă îţi menţii de neclintit şi fermă alegerea vieţii? Dacă auzind această voce a lui Dumnezeu, atât de plină de bunătate, care te stimulează la sfinţenie, răspunzi liber „da”? Să ne întoarcem privirea la Isus al nostru, când vorbea oamenilor în oraşele şi pe câmpurile din Palestina. Nu doreşte să se impună. Dacă vrei să fii desăvârşit⁶..., îi spune tânărului bogat. Acel băiat a respins sugestia, şi spune evanghelia că abiit tristis⁷, a plecat întristat. De aceea, odată, l-am numit pasărea tristă: a pierdut bucuria pentru că nu şi-a încredinţat libertatea lui Dumnezeu.

Sensul libertăţii

Niciodată nu vom putea să înţelegem pe deplin această libertate a lui Isus Cristos, imensă – infinită –, ca şi dragostea lui. Dar comoara nepreţuită a generosului său sacrificiu trebuie să ne facă să gândim: de ce mi-ai lăsat, Doamne, acest privilegiu, cu care sunt capabil să îţi urmez paşii, dar şi să te ofensez? Vom ajunge astfel să calibrăm folosirea justă a libertăţii dacă dispune către bine; şi orientarea ei greşită, atunci când cu această facultate pe care o are, omul uită, se îndepărtează de iubirea iubirilor. Libertatea personală – pe care o apăr şi o voi apăra mereu din toate puterile mele – mă face să întreb cu o siguranţă plină de convingere, conştient, de asemenea, de slăbiciunea mea: Ce aştepţi de la mine, Doamne, ca să o îndeplinesc din proprie voinţă?

Ne răspunde însuşi Cristos: Veritas liberabit vos, Adevărul vă va face liberi¹³. Ce adevăr este acesta, care iniţiază şi consumă de-a lungul întregii noastre vieţi drumul libertăţii? O să vi-l rezum, cu bucuria şi cu certitudinea care provin din relaţia dintre Dumnezeu şi creaturile sale: a şti că am ieşit din mâinile lui Dumnezeu, că suntem obiect al predilecţiei Preasfintei Treimi, că suntem fii ai unui Tată atât de mare. Îi cer Domnului meu să ne hotărâm să ne dăm seama de asta, să savurăm acest adevăr zi de zi: aşa ne vom comporta ca persoane libere. Nu uitaţi: cel care nu se ştie fiu al lui Dumnezeu, nu recunoaşte adevărul său cel mai intim şi îi lipsesc în acţiunile lui stăpânirea şi nobleţea proprii celor care îl iubesc pe Domnul mai presus de toate lucrurile.

Să vă convingeţi că, pentru a câştiga cerul, trebuie să ne străduim liberi, cu o hotărâre deplină, constantă şi voluntară. Dar libertatea singură nu este de ajuns: are nevoie de un far călăuzitor, de un ghid. Nu e posibil ca sufletul să meargă fără ca nimeni să nu îl stăpânească; şi pentru asta a fost răscumpărat astfel încât să îl aibă ca rege pe Cristos, al cărui jug este bun şi a cărui sarcină este uşoară (Mt 11,30), şi nu diavolul, a cărui domnie este apăsătoare¹⁴.

Respingeţi amăgirea celor care se mulţumesc să strige cu amărăciune: Libertate! Libertate! De multe ori, chiar în acest strigăt se ascunde o tragică servitute: pentru că alegerea care preferă eroarea nu eliberează; singurul care eliberează este Cristos¹⁵, pentru că doar el este calea şi adevărul şi viaţa¹⁶.

Sunt suflete care fac baricade din libertate. Libertatea mea, libertatea mea! O au, şi nu o urmează; se uită la ea, o pun ca pe un idol de lut în mintea lor mărginită. Este aceasta libertate? Ce folos au ei din această comoară fără niciun angajament serios, care să orienteze întreaga existenţă? Un astfel de comportament se opune nobleţei persoane umane; a valorii sale intrinsece. Lipseşte traiectoria, drumul clar care orientează paşii pe pământ: aceste suflete – le-aţi întâlnit, ca şi mine – se vor lăsa apoi amăgite de vanitatea puerilă, de îngâmfarea egoistă, de senzualitate.

Libertatea lor se dovedeşte sterilă, sau produce roade ridicole, şi din punct de vedere omenesc. Cel care nu alege – în deplină libertate! – o normă dreaptă de comportament, mai devreme sau mai târziu se va vedea manipulat de alţii, va trăi în indolenţă – ca un parazit –, supus la ceea ce hotărăsc ceilalţi. Se va lăsa purtat de colo colo de orice vânt şi alţii vor hotărî totdeauna în locul lui. Aceştia sunt nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi²⁶, deşi se învăluie într-o pălăvrăgeală continuă, în disimulări cu care încearcă să ascundă lipsa caracterului, a curajului şi a onoarei.

Dar nimeni nu mă constrânge! repetă ei, cu obstinaţie. Nimeni? Toţi constrâng această libertate iluzorie, care nu îndrăzneşte să accepte cu responsabilitate consecinţele acţiunilor libere, personale. Acolo unde nu există dragostea lui Dumnezeu, apare un vid în exercitarea individuală şi responsabilă a propriei libertăţi: acolo – în pofida aparenţelor – totul este constrângere. Indecisul, nehotărâtul, este ca materialul plastic in voia împrejurărilor; oricine îl modelează după cheful său şi, înainte de toate, pasiunile şi cele mai rele înclinaţii ale naturii rănite de păcat.