Lista numerelor

Roadele cumpătării

Cumpătarea înseamnă stăpânire de sine. Nu tot ceea ce experimentăm în trup şi în suflet trebuie să se manifeste fără frâu. Nu tot ceea ce se poate face trebuie făcut. Este mai comod să te laşi purtat de impulsuri care sunt numite naturale; dar la capătul acestui drum se găseşte tristeţea, izolarea în propria mizerie.

Unii nu vor să nege nimic stomacului, ochilor, mâinilor; nu vor să îl asculte pe cel care îi sfătuieşte să trăiască o viaţă curată. Capacitatea de a procrea – care este o realitate nobilă, participare la puterea creatoare a lui Dumnezeu – o folosesc dezordonat, ca pe un instrument în slujba egoismului.

Dar nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre necurăţie. Vreau să mă opresc asupra roadelor cumpătării, vreau să îl văd pe omul cu adevărat om, care nu este ataşat de lucrurile care strălucesc fără să aibă valoare, ca flecuşteţele pe care le adună coţofana. Acest om ştie să deosebească lucrurile care îi fac rău sufletului şi îşi dă seama că sacrificiul este doar aparent: pentru că trăind astfel – cu sacrificiu – se eliberează de multe servitudini şi reuşeşte, în profunzimea inimii sale, să se bucure de întreaga dragoste a lui Dumnezeu.

Viaţa îşi recapătă atunci nuanţele pe care lipsa de cumpătare le acoperă: omul este în stare să se preocupe de ceilalţi, să împartă ceea ce este al său cu toţi, să se dedice sarcinilor mari. Cumpătarea face sufletul sobru, modest, înţelegător; îi dă o modestie naturală care este totdeauna atrăgătoare, pentru că se observă în comportament stăpânirea de sine a inteligenţei. Cumpătarea nu înseamnă limitare, ci măreţie. Este mult mai multă privaţiune în desfrâu, în care sufletul abdică de la sine însuşi, pentru a-l sluji pe primul care îi zornăie la urechi câţiva arginţi.

Se poate spune că Domnul nostru, în faţa misiunii primite de la Tatăl, trăieşte de pe o zi pe alta, aşa cum sfătuia într-una dintre învăţăturile cele mai sugestive care au ieşit din gura sa divină: Nu vă îngrijoraţi de viaţă, pentru ceea ce veţi mânca, nici de trup, pentru ceea ce veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât mâncarea şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă la corbi, cum nici nu seamănă, nici nu seceră, nu au cămară, nici grânar, iar Dumnezeu îi nutreşte. Cu cât mai mult preţuiţi voi decât păsările!... Uitaţi-vă la crini, cum nici nu torc, nici nu ţes. Cu toate acestea, vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, n-a fost îmbrăcat ca unul dintre ei. Dacă iarba de pe câmp, ce azi este iar mâine e aruncată în cuptor, Dumnezeu o îmbracă astfel, cu cât mai mult o va face pentru voi, puţin credincioşilor¹³?

Dacă am trăi cu mai multă încredere în providenţa divină, siguri – cu credinţă năvalnică! – de această ocrotire divină, care niciodată nu ne lipseşte, de câte îngrijorări sau nelinişti nu ne-am scuti! Ar dispărea atâtea frământări care, cum a spus Isus, sunt proprii păgânilor, oamenilor mondeni¹⁴, persoanelor lipsite de simţ supranatural. Aş vrea, în calitate de prieten, de preot, de tată, să vă amintiţi în orice împrejurare că noi, prin mila lui Dumnezeu, suntem fii ai acestui Tată al nostru, atotputernic, care este în ceruri şi, în acelaşi timp, în intimitatea inimii; aş vrea să scriu cu litere de foc în minţile voastre că avem toate motivele să călătorim cu optimism pe acest pământ, cu sufletul desprins de aceste lucruri care par indispensabile, pentru că Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie¹⁵ şi el vă va da. Credeţi-mă că doar astfel ne vom comporta ca stăpâni ai creaţiei¹⁶, şi vom evita trista sclavie în care cad atâţia, pentru că îşi uită condiţia de fii ai lui Dumnezeu, ostenindu-se pentru un mâine sau pentru o altă dată pe care, poate, nici nu o vor vedea.

Dacă vreţi să lucraţi tot timpul ca stăpâni pe voi înşivă, vă sfătuiesc să vă străduiţi foarte mult să fiţi desprinşi de toate, fără teamă, fără îngrijorări, nici bănuieli. Apoi, în timp ce vă îndepliniţi obligaţiile voastre personale, familiale..., să folosiţi mijloacele pământeşti oneste cu corectitudine, gândindu-vă la slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii, a îndatoririi voastre profesionale, a ţarii voastre, a întregii omeniri. Nu uitaţi că tot ceea ce este important nu se concretizează în materialitatea de a poseda ceva sau de a-ţi lipsi altceva, ci de a te comporta în acord cu adevărul pe care ni-l arată credinţa noastră creştină: bunurile create sunt doar atât, mijloace. De aceea, respingeţi iluzia de a le considera drept ceva definitiv: Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi viermele nimicesc, unde hoţii dezgroapă şi fură. Adunaţi-vă însă comori în cer, unde nici molia, nici viermele nu nimicesc, unde hoţii nu dezgroapă, nici nu fură. Căci unde-ţi este comoara, acolo va fi şi inima ta¹⁹.

Când cineva îşi centrează fericirea exclusiv în lucrurile de aici, de jos – am fost martor la adevărate tragedii –, perverteşte folosirea lor rezonabilă şi distruge ordinea stabilită cu înţelepciune de creator. Inima rămâne atunci tristă şi nesatisfăcută; se scufundă pe căi de o eternă nemulţumire şi sfârşeşte în sclavie pe pământ, victimă chiar a acestor bunuri care au fost, poate, obţinute pe baza unor eforturi şi renunţări fără număr. Dar, mai presus de toate, vă recomand să nu uitaţi niciodată că Dumnezeu nu încape, nu locuieşte într-o inimă înăbuşită de o dragoste fără ordine, grosolană, vană. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Fie că pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, fie că la unul va ţine, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu, şi banului²⁰. Să ancorăm deci inima în dragostea capabilă să ne facă fericiţi... Să dorim comorile cerului²¹.

Desprinderea pe care o predic, după ce îl privim pe modelul nostru, este stăpânire; nu zgomotoasă calicime, o mască a lenei şi a abandonului. Trebuie să te îmbraci conform cu stilul condiţiei tale, mediului tău, familiei tale, muncii tale..., asemenea colegilor tăi, dar pentru Dumnezeu, cu dorinţa de a oferi o imagine autentică şi atrăgătoare a adevăratei vieţi creştine. Cu naturaleţe, fără extravaganţe; vă sfătuiesc să fiţi atenţi la aceste lucruri şi este mai bine să acordaţi mai multă atenţie decât prea puţină. Tu cum îţi imaginezi purtarea Domnului nostru? Nu te-ai gândit cu ce demnitate purta acea tunică fără cusături, pe care, probabil, au ţesut-o mâinile sfintei Maria? Nu îţi aminteşti cum în casa lui Simon s-a plâns că nu i-au oferit apă să se spele, înainte de a se aşeza la masă²⁵?. Cu siguranţă, el a scos în evidenţă această lipsă de politeţe pentru a concretiza cu această anecdotă învăţătura că în detaliile mărunte se arată dragostea, dar încearcă de asemenea să arate clar că respectă obiceiurile sociale ale mediului. De aceea, tu şi eu ne străduim să fim desprinşi de bunurile şi de confortul pământeşti, dar fără a ieşi din comun şi fără să facem lucruri ciudate.

Pentru mine, o manifestare a faptului că noi ne simţim stăpâni ai lumii, administratori fideli ai lui Dumnezeu este să avem grijă de ceea ce folosim, cu interesul să se păstreze, să dureze, să lumineze, să slujească în cel mai lung timp posibil scopului său, astfel încât să nu se irosească. În centrele Opus Dei veţi găsi o decorare simplă, primitoare şi, mai presus de orice, curată, pentru că nu trebuie să se confunde o casă săracă cu prostul gust, nici cu murdăria. Totuşi, înţeleg ca tu, în concordanţă cu posibilităţile tale şi cu obligaţiile tale sociale, familiale, să posezi obiecte de valoare şi să ai grijă de ele, cu spirit de mortificare, cu desprindere.

Acum mulţi ani – peste 25 – mergeam la o cantină pentru săraci, pentru cerşetorii care nu aveau într-o zi altă hrană decât mâncarea care li se dădea acolo. Era vorba despre un local mare, de care aveau grijă un grup de doamne caritabile. După prima serie, pentru a primi resturile, veneau alţi cerşetori şi, în acest al doilea grup, mi-a atras atenţia unul: era proprietarul unei linguri de cositor. O scotea cu grijă din sacul lui, cu jind, o privea cu adoraţie şi, când termina porţia, continua să privească lingura cu nişte ochi care strigau: E a mea! O lingea de două ori, ca să o cureţe şi o punea din nou, mulţumit, între zdrenţele sale. Efectiv, era a lui! Un sărman mizerabil care, între acei oameni, tovarăşi în nenorocire, se considera bogat.

Cunoşteam pe atunci o doamnă cu titlu nobiliar, Grande de Spania. În faţa lui Dumnezeu, asta nu înseamnă nimic: toţi suntem egali, toţi suntem fii ai lui Adam şi ai Evei, creaturi slabe, capabile – dacă Domnul ne abandonează – de cele mai rele crime. De când Cristos ne-a răscumpărat, nu există deosebire de rasă, nici de limbă, nici de culoare, nici de stirpe, nici de bogăţie...: Suntem toţi fii ai lui Dumnezeu. Această persoană despre care vă vorbesc acum locuia într-o casă nobilă, dar nu cheltuia pentru ea însăşi nici doi bani pe zi. În schimb, îi plătea foarte bine pe servitori, iar restul îl folosea pentru a ajuta nevoiaşii, ea trecând prin foarte multe lipsuri de toate genurile. Acestei femei nu îi lipseau multe dintre aceste bunuri dorite de atât de mulţi, dar ea era cu adevărat săracă, se mortifica foarte mult, desprinsă complet de tot. M-aţi înţeles? Ne ajunge, de altfel, să ascultăm cuvintele Domnului: Fericiţi cei săraci cu spiritul, căci a lor este împărăţia cerurilor²⁶.

Dacă tu doreşti să atingi acest spirit, te sfătuiesc să fii cumpătat cu tine şi foarte generos cu ceilalţi; evită cheltuielile inutile pentru lux, din capriciu, din vanitate, din comoditate...; nu îţi crea necesităţi. Într-un cuvânt, învaţă cu sfântul Paul: Ştiu să duc lipsă, ştiu şi să am cu îndestulare. M-am obişnuit în totul şi cu toate; atât să fiu sătul, cât şi să flămânzesc; atât să prisosesc, cât şi să o duc în lipsuri. Toate le pot prin acela care-mi dă putere²⁷. Şi la fel ca apostolul, vom ieşi învingători din lupta spirituală şi ne vom păstra inima desprinsă, liberă de ataşamente.

Toţi cei care venim în arena credinţei, spune sfântul Grigore cel Mare, luăm în sarcina noastră să luptăm împotriva spiritelor maligne. Diavolii nu posedă nimic din această lume şi, în consecinţă, cum ei merg goi, şi noi trebuie să luptăm goi. Pentru că, dacă unul care este îmbrăcat se luptă cu unul dezbrăcat, va fi imediat doborât, pentru că duşmanul are de unde să-l apuce. Şi ce sunt aceste lucruri de pe pământ dacă nu un fel de îmbrăcăminte²⁸?