Acum mulţi ani – peste 25 – mergeam la o cantină pentru săraci, pentru cerşetorii care nu aveau într-o zi altă hrană decât mâncarea care li se dădea acolo. Era vorba despre un local mare, de care aveau grijă un grup de doamne caritabile. După prima serie, pentru a primi resturile, veneau alţi cerşetori şi, în acest al doilea grup, mi-a atras atenţia unul: era proprietarul unei linguri de cositor. O scotea cu grijă din sacul lui, cu jind, o privea cu adoraţie şi, când termina porţia, continua să privească lingura cu nişte ochi care strigau: E a mea! O lingea de două ori, ca să o cureţe şi o punea din nou, mulţumit, între zdrenţele sale. Efectiv, era a lui! Un sărman mizerabil care, între acei oameni, tovarăşi în nenorocire, se considera bogat.

Cunoşteam pe atunci o doamnă cu titlu nobiliar, Grande de Spania. În faţa lui Dumnezeu, asta nu înseamnă nimic: toţi suntem egali, toţi suntem fii ai lui Adam şi ai Evei, creaturi slabe, capabile – dacă Domnul ne abandonează – de cele mai rele crime. De când Cristos ne-a răscumpărat, nu există deosebire de rasă, nici de limbă, nici de culoare, nici de stirpe, nici de bogăţie...: Suntem toţi fii ai lui Dumnezeu. Această persoană despre care vă vorbesc acum locuia într-o casă nobilă, dar nu cheltuia pentru ea însăşi nici doi bani pe zi. În schimb, îi plătea foarte bine pe servitori, iar restul îl folosea pentru a ajuta nevoiaşii, ea trecând prin foarte multe lipsuri de toate genurile. Acestei femei nu îi lipseau multe dintre aceste bunuri dorite de atât de mulţi, dar ea era cu adevărat săracă, se mortifica foarte mult, desprinsă complet de tot. M-aţi înţeles? Ne ajunge, de altfel, să ascultăm cuvintele Domnului: Fericiţi cei săraci cu spiritul, căci a lor este împărăţia cerurilor²⁶.

Dacă tu doreşti să atingi acest spirit, te sfătuiesc să fii cumpătat cu tine şi foarte generos cu ceilalţi; evită cheltuielile inutile pentru lux, din capriciu, din vanitate, din comoditate...; nu îţi crea necesităţi. Într-un cuvânt, învaţă cu sfântul Paul: Ştiu să duc lipsă, ştiu şi să am cu îndestulare. M-am obişnuit în totul şi cu toate; atât să fiu sătul, cât şi să flămânzesc; atât să prisosesc, cât şi să o duc în lipsuri. Toate le pot prin acela care-mi dă putere²⁷. Şi la fel ca apostolul, vom ieşi învingători din lupta spirituală şi ne vom păstra inima desprinsă, liberă de ataşamente.

Toţi cei care venim în arena credinţei, spune sfântul Grigore cel Mare, luăm în sarcina noastră să luptăm împotriva spiritelor maligne. Diavolii nu posedă nimic din această lume şi, în consecinţă, cum ei merg goi, şi noi trebuie să luptăm goi. Pentru că, dacă unul care este îmbrăcat se luptă cu unul dezbrăcat, va fi imediat doborât, pentru că duşmanul are de unde să-l apuce. Şi ce sunt aceste lucruri de pe pământ dacă nu un fel de îmbrăcăminte²⁸?