Lista numerelor

Nu vă ascund că, de-a lungul acestor ani, au venit la mine unii şi, cuprinşi de durere, mi-au spus: Părinte, nu ştiu ce mi se întâmplă, mă simt obosit şi rece; pietatea mea, înainte atât de sigură şi de lină, mi se pare o comedie... Celor care se află în situaţia aceasta şi vouă tuturor vă răspund: o comedie? Mare lucru! Domnul se joacă cu noi, ca un părinte cu fiii săi.

Se spune în Scriptură: Ludens in orbe terrarum¹⁷; El se joacă pe întreaga faţă a pământului. Dar Dumnezeu nu ne părăseşte, pentru că imediat adaugă: Deliciae meae esse cum filiis hominum¹⁸; Este plăcerea mea să fiu cu fiii oamenilor. Domnul se joacă cu noi! Şi când ni se pare că jucăm într-o comedie, pentru că ne simţim îngheţaţi, apatici; când suntem dezgustaţi şi fără voinţă; când ni se pare dificil să ne îndeplinim îndatoririle şi să atingem obiectivele spirituale pe care ni le-am propus, a venit ceasul să ne gândim că Dumnezeu se joacă cu noi şi aşteaptă să ştim să interpretăm comedia noastră cu strălucire.

Nu mă deranjează să vă povestesc că Domnul, uneori, mi-a acordat multe haruri; dar de obicei eu merg în răspăr. Îmi urmez planul nu pentru că îmi place, ci pentru că trebuie să fac acest lucru, din dragoste. Dar, părinte, se poate interpreta o comedie cu Dumnezeu? Nu este o ipocrizie? Fii liniştit: pentru tine a venit clipa de a lua parte la o comedie umană, cu un spectator divin. Perseverează, pentru că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt contemplă această comedie a ta; fă totul din dragoste pentru Dumnezeu, pentru a-l bucura, chiar dacă ţie ţi-e greu.

Ce frumos este să fii jongler al lui Dumnezeu! Ce frumos este să reciţi această comedie din dragoste, cu sacrificiu, fără nicio satisfacţie personală, pentru a-l mulţumi pe Tatăl nostru Dumnezeu: care se joacă cu noi! Aşază-te faţă în faţă cu Domnul, şi mărturiseşte-i: nu am niciun chef să mă ocup de lucrul acesta, dar îl ofer pentru tine. Şi ocupă-te cu adevărat de această lucrare, deşi crezi că este o comedie. Binecuvântată comedie! Te asigur: nu este vorba despre ipocrizie, pentru că ipocriţii au nevoie de public pentru pantomimele lor. În schimb, spectatorii acestei comedii a noastre – lasă-mă să ţi-o repet – sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; Fecioara Preasfântă, sfântul Iosif şi toţi îngerii şi sfinţii din cer. Viaţa noastră interioară nu cuprinde un mai mare spectacol decât acesta: este Cristos care trece quasi in occulto¹⁹.

În plus, aş vrea să fiţi atenţi la faptul că nimeni nu scapă de mimetism. Oamenii, aproape inconştient, sunt conduşi de o continuă râvnă de a se imita unii pe alţii. Şi noi vom abandona invitaţia de a-l imita pe Isus? Fiecare individ se străduieşte, puţin câte puţin, să se identifice cu ceea ce îl atrage, cu modelul pe care l-a ales pentru propriul său talant. Potrivit idealului pe care fiecare şi-l forjează, aşa apare modul său de a proceda. Învăţătorul nostru este Cristos: Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Preasfintei Treimi. Imitându-l pe Cristos, vom avea minunata posibilitate de a participa la acest curent al dragostei, care este misterul lui Dumnezeu unic şi întreit.

Dacă uneori nu vă simţiţi suficient de puternici ca să călcaţi pe urmele lui Isus Cristos, schimbaţi cuvinte prieteneşti cu cei care l-au cunoscut îndeaproape cât timp s-a aflat pe acest pământ al nostru. Cu Maria, în primul rând, care l-a adus pe lume pentru noi. Cu apostolii. Printre cei veniţi să se închine de sărbători se aflau şi câţiva greci. Aceştia se duseră dar la Filip, care era din Betsaida Galileii, şi-l rugară: Doamne, am vrea să-l vedem pe Isus. Filip se duse şi-i spuse lui Andrei. Apoi Andrei şi Filip se duc şi-i spun lui Isus²⁷. Nu ne încurajează acest lucru? Acei străini nu îndrăznesc să se apropie de Isus şi caută un bun mijlocitor.

Preasfânta Treime

Am început cu rugăciuni vocale, simple, încântătoare, pe care le-am învăţat în copilăria noastră, şi pe care nu am vrea să le abandonăm niciodată. Rugăciunea, care a început cu această ingenuitate puerilă, se dezvoltă acum în făgaş larg, domol şi sigur, pentru că urmează pasul prieteniei cu acela care a afirmat: Eu sunt calea²⁸. Dacă îl iubim pe Cristos astfel, dacă cu divină îndrăzneală ne refugiem în rana pe care lancea a lăsat-o în coasta sa, se va îndeplini promisiunea Învăţătorului: Dacă cineva mă iubeşte, îmi va păstra cuvântul, iar Tatăl meu îl va iubi şi noi vom veni la el şi vom locui la el²⁹.

Inima are nevoie atunci, de a o deosebi şi de a o adora pe fiecare dintre persoanele divine. Într-un fel, este o descoperire, pe care o face sufletul în viaţa supranaturală, ca una dintre acele mici fiinţe care îşi deschide ochii asupra existenţei. Şi discută cu dragoste cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Duhul Sfânt; şi se supune cu uşurinţă acţiunii Duhului Sfânt dătător de viaţă, care ne dăruieşte fără să merităm: darurile şi virtuţile supranaturale!