Lista numerelor

Există 5 numere în „Drum” al căror subiect este Prezență lui Dumnezeu → în muncă.

Mă întrebi: de ce această cruce de lemn? — Şi copiez dintr-o scrisoare: „Ridicând ochii de la microscop, privirea dă peste crucea neagră şi goală. Această cruce fără Răstignit este un simbol. Are o semnificaţie pe care ceilalţi nu o vor vedea. Şi cel care, obosit, tocmai se pregătea să-şi părăsească lucrul, îşi apropie din nou ochii de ocular şi continuă să lucreze: pentru că acea Cruce solitară cere nişte umeri care să o poarte“.

Crucifixul tău. — Fiind creştin, ar trebui să porţi mereu cu tine Crucifixul. Şi să-l pui pe masa ta de lucru. Şi să-l săruţi înainte de a merge să te odihneşti şi când te trezeşti: sărută-l, de asemenea, şi atunci când bietul tău trup se revoltă împotriva sufletului tău.

Dă un motiv supranatural activităţii tale profesionale obişnuite, şi-ţi vei sfinţi munca.

Trăiţi o deosebită Împărtăşire a Sfinţilor: şi fiecare din voi va simţi în clipa luptei interioare, ca şi în timpul muncii profesionale, bucuria şi forţa de a nu fi singur.

Este chestiune de secundă… Gândeşte-te înainte de a începe orice ocupaţie: ce vrea Dumnezeu de la mine în privinţa asta?

   Şi, cu harul Domnului, fă-o!