Lista numerelor

Pretexte. Niciodată nu vor lipsi pentru a-ţi abandona îndatoririle. Puzderie de chibzuieli nechibzuite!

   Nu sta să le iei în seamă. — Respinge-le şi fă-ţi datoria.

Cere-ţi cu amabilitate scuze aşa după cum se dorește în caritatea creştină şi în relaţiile sociale. — Şi apoi, la drum! Cu o sfântă lipsă de ruşine, nu te opri până ce nu urci în întregime panta împlinirii datoriei.

Îndrumător spiritual. Ai nevoie de el. — Pentru a te dărui în întregime… ascultând. — Însă un îndrumător spiritual care să-ţi cunoască apostolatul, care să înţeleagă voia lui Dumnezeu: va putea astfel să sprijine eficient lucrarea Duhului Sfânt în sufletul tău, lăsându-te acolo unde eşti…, umplându-te de pace şi învăţându-te în ce chip munca ta poate să fie roditoare.

M-ai făcut să râd cu rugăciunea ta… nerăbdătoare. — Îi spuneai: „Nu vreau să îmbătrânesc, Isuse… E mult de aşteptat pentru a te vedea! Poate că atunci nu voi avea o inimă aprinsă în flăcări așa cum o am acum. La bătrâneţe cred că va fi târziu. Acum, unirea mea ar fi mai graţioasă, căci Te iubesc cu o iubire de adolescent.“

Un secret. — Un secret, răspicat: aceste crize mondiale sunt crize de sfinţi.

   — Dumnezeu vrea o mână de oameni „ai săi“ în fiecare activitate umană. — Apoi… „pax Christi in regno Christi“ — pacea lui Cristos în împărăţia lui Cristos.

Această falsă umilinţă este comoditate: astfel, atât de slugarnic, renunţi la drepturi… care sunt datorii.

Întreabă-te de multe ori pe zi: fac în această clipă ceea ce trebuie să fac?

Vrei cu adevărat să fii sfânt? — Îndeplineşte-ţi mica îndatorire de fiecare clipă: fă ceea ce trebuie să faci şi fii în ceea ce faci.

„Marea”sfinţenie constă în a-ţi îndeplini „micile îndatoriri“ de fiecare clipă.

Îmi spui: când se va ivi prilejul de a făptui ceva mare… atunci! — Atunci? Vrei să mă faci să cred, şi să crezi la rândul tău în mod serios, că vei fi învingător al Olimpiadei supranaturale, fără pregătire zilnică, fără antrenament?

Ai văzut cum au ridicat edificiul acela grandios, de o măreție impunătoare? — O cărămidă, apoi alta. Mii. Dar una câte una. — Şi saci de ciment, unul după altul. Şi pietre de temelie, care măsoară puţin faţă de anvergura clădirii. — Şi drugi de fier. — Şi lucrători care muncesc zi de zi, la aceleaşi ore…

   Ai văzut cum au înălţat acel edificiu de o măreţie impunătoare?… Pe seama lucrurilor mărunte.

Nu ai văzut în câte „lucruri mici“ se află iubirea umană? — Ei bine, tot în „lucruri mici“ se găseşte şi Iubirea divină.

Continuă să împlineşti exact îndatoririle momentului. — Munca aceasta — umilă, monotonă, măruntă — este rugăciune închegată în opere care te fac demn să primeşti harul celeilalte lucrări — mare, întinsă, adâncă — la care visezi.

Tot ceea ce întreprindem noi, bieţii oameni — chiar şi sfinţenia — este o ţesătură de mici fleacuri, care — după cât de dreaptă este intenţia — pot alcătui un splendid covor de eroism sau de josnicie, de virtuţi sau de păcate.

   Poemele eroice medievale istorisesc mereu isprăvi uriaşe, amestecate însă cu amănunte casnice din viaţa eroului. — Bine ar fi să preţuieşti — cu dreaptă măsură! — lucrurile mărunte.

Ai stat o clipă să chibzuieşti la suma enormă pe care o pot alcătui „mulţi puţini“?

A fost dură experienţa: nu uita învăţătura. — Marile tale laşităţi de acum merg — desigur — în paralel cu micile tale laşităţi zilnice.

   „Nu ai putut“ să ieşi învingător în cele mari, „pentru că nu ai vrut“ să învingi în cele mărunte.

Ai văzut strălucirea privirii lui Isus atunci când biata văduvă lasă în templu micul său obol? — Dă-i ceea ce poţi da: mult, puţin, nu înseamnă meritul, ci bunăvoinţa cu care dai.

Nu fi… prost: e adevărat că joci — în cel mai bun caz — rolul unui mic şurub în acest mare proiect al lui Cristos.

   Dar ştii ce înseamnă dacă şurubul nu e destul de strâns sau iese din locul său?: Piesele mai mari vor slăbi, sau roţile vor cădea făcute bucăţi.

   Munca va amorţi. — Poate că întreaga maşinărie va fi inutilizabilă.

   Ce lucru mare e să fii un mic şurub!

Cât de mult se ostenesc oamenii să plece din locurile lor! — Ce s-ar întâmpla dacă fiecare os, fiecare muşchi al corpului uman ar vrea să ocupe alt loc decât cel căruia îi aparţine?

   Nu-i alta cauza nemulţumirii oamenilor. — Stăruie în locul tău, fiule: de acolo cât vei putea lucra pentru domnia efectivă a Mântuitorului nostru!

A goni, a goni!… A face, a face!… Febră, nebunie a mişcării… Uimitoare edificii materiale…

   Spiritualiceşte: scânduri de brad, stămburi ieftine, mucava revopsită … a goni!, a face! — Şi lume multă alergând: dus şi întors.

   Căci ei stăruie cu gândul la clipa de acum: „se află“ mereu „în prezent“. — Tu… trebuie să vezi lucrurile prin prisma eternităţii, „având în prezent“ sfârşitul şi trecutul…

   Linişte. — Pace. — Viaţă intensă interioară. Fără goană, fără nebunia schimbării locului, de unde ţi-e dat să trăieşti, ca o puternică maşină de electricitate spirituală, câtor oameni le vei da lumină şi energie!…, fără a-ţi pierde tăria şi lumina.

Mă întrebi… şi-ţi răspund: desăvârşirea ta este în a trăi desăvârşit, în locul, serviciul şi gradul în care Dumnezeu să te aşeze, prin mijlocirea autorităţii.

A aspira la posturi de conducere în operele de apostolat este un lucru nefolositor în această viaţă, iar pentru cealaltă Viaţă este un pericol.

   Dacă Dumnezeu vrea, te vor chema. — Şi atunci, va trebui să primeşti. — Dar nu uita că oriunde te afli poţi şi trebuie să te sfinţeşti, căci de aceea ai venit.