Lista numerelor

Există 6 numere în „Drum” al căror subiect este Viață supranaturală  → Preasfânta Fecioară și Sfântul Iosif.

Iubirea pentru Maica noastră va fi suflu ce aprinde în flacără vie jarul virtuţilor ce stau ascunse în cenuşa lâncezelii tale.

Iubeşte-o pe Maica Domnului. Şi Ea îţi va dobândi har din belşug, ca să învingi în această luptă zilnică. — Şi la nimic nu-i vor folosi celui blestemat acele dorinţe perverse, care urcă şi urcă, clocotind în tine, până a voi să înece în putreziciunea lor atrăgător mirositoare marile idealuri, poruncile sublime pe care Cristos însuşi le-a pus în inima ta. — „Serviam!“

Înainte, singur nu puteai… — acum, ai alergat la Maica Domnului şi cu Ea, cât de uşor este!

Sfântul Iosif, Tatăl lui Cristos, este şi Tatăl şi Stăpânul tău. — Cere-i ajutorul.

Părintele şi Domnul nostru Sfântul Iosif este maestru al vieţii interioare. — Pune-te sub patronajul lui şi vei simţi eficacitatea puterii lui.

Despre Sfântul Iosif spune Sfânta Tereza, în cartea vieţii ei: „Cine nu găseşte Învăţătorul care să-l înveţe să se roage, să-l ia pe acest mărit sfânt şi nu va rătăci niciodată drumul“. — Sfatul vine de la un suflet încercat. Urmează-l.