Lista numerelor

Uneori, vorbind despre realitatea Asociaţiei Opus Dei, aţi afirmat că este o „organizare dezorganizată”. Aţi putea să le explicaţi cititorilor noştri semnificaţia acestei expresii?

Vreau să spun că acordăm o importanţă de prim ordin, fundamentală, spontaneităţii apostolice a persoanei, iniţiativei sale libere şi responsabile, călăuzite de Spirit, şi nu structurilor de organizare, ordinelor, tacticilor şi planurilor impuse de la vârf, de la conducere.

Există, evident, un minim de organizare, cu o conducere centrală, care acţionează întotdeauna în mod colegial, cu sediul la Roma şi cu conduceri regionale, de asemenea în spirit colegial, fiecare având în frunte un Consilier ¹⁰. Dar întreaga activitate a acestor organisme se îndreaptă, în esenţă, spre un obiectiv: acela de a acorda membrilor asistenţa spirituală necesară pentru viaţa lor de pietate, şi o adecvată formare spirituală, doctrinal-religioasă şi umană. Aşadar, fiecare la treabă! Adică: credincioşilor să sfinţiţi toate drumurile oamenilor, căci toate au mireasma trecerii lui Dumnezeu!

Ajungând la această limită, la acest moment, Asociaţia ca atare şi-a terminat sarcina – adică tocmai aceea pentru care membrii Opus Dei se asociază –, nu mai are ce face, nu poate şi nici nu trebuie să mai dea vreo indicaţie. Începe atunci acţiunea personală, liberă şi responsabilă, a fiecărui membru. Fiecare, cu spontaneitate apostolică, acţionând cu totală libertate personală şi formându-şi autonom propria conştiinţă în faţa deciziilor concrete care trebuie luate, încearcă să caute perfecţiunea creştinească şi să aducă mărturie creştină în propriul său mediu, sfinţindu-şi munca profesională, intelectuală sau manuală. Fireşte, luând fiecare în mod autonom aceste decizii în viaţa sa seculară, în realităţile lumeşti în care se mişcă apar frecvent opţiuni, criterii şi atitudini diferite: apare, pe scurt, această binecuvântată dezorganizare, acest just şi necesar pluralism, care este o caracteristică esenţială a spiritului drept al Opus Dei şi care mie mi s-a părut întotdeauna singura manieră corectă şi bine rânduită de a concepe apostolatul laicilor.

Vă spun şi mai mult: această organizare dezorganizată apare chiar şi în lucrările apostolice pe care Opus Dei le realizează, din dorinţa de a contribui, ca și Asociaţie, la rezolvarea creştinească a problemelor ce afectează comunităţile omeneşti din diverse ţări. Aceste activităţi şi iniţiative ale Asociaţiei au întotdeauna caracter nemijlocit apostolic: sunt opere educative, de asistenţă sau de binefacere. Dar, întrucât spiritul nostru este tocmai acela de a stimula ideea ca iniţiativele să se ivească de la bază şi dat fiind că circumstanţele, necesităţile şi posibilităţile fiecărei naţiuni sau fiecărui grup social sunt specifice şi de obicei diverse, conducerea centrală a Operei lasă conducerilor regionale – care se bucură de o autonomie practic totală – responsabilitatea de a decide, a promova şi organiza acele activităţi apostolice concrete pe care le consideră mai adecvate: de la un centru universitar sau un cămin studenţesc, până la un dispensar sau o fermă-şcoală pentru ţărani. Ca rezultat logic, avem un mozaic multicolor şi variat de activităţi: un mozaic dezorganizat în chip organizat.

Care sunt contribuţiile Opus Dei la acest proces? Nu este poate momentul istoric cel mai potrivit pentru a face o estimare globală de acest gen. Deşi este vorba de probleme de care Conciliul Vatican II s-a ocupat mult – cât s-a mai bucurat de acest fapt sufletul meu! – şi, cu toate că nu puţine concepte şi situaţii referitoare la viaţa şi misiunea laicilor au primit deja din partea Magisteriului suficientă confirmare şi lumină, mai există totuşi un nucleu considerabil de chestiuni care constituie încă, pentru generalitatea doctrinei, adevărate probleme-limită ale teologiei. În spiritul pe care Domnul l-a insuflat lui Opus Dei şi pe care încercăm să-l trăim cu credinţă – în ciuda imperfecţiunilor noastre personale –, nouă ni se pare că sunt deja rezolvate minunat cea mai mare parte din aceste probleme dezbătute, dar nu urmărim
să prezentăm soluţiile drept singurele posibile.

Aţi putea schiţa un tablou al structurilor Opus Dei la nivel mondial şi al modului în care funcţionează în raport cu Consiliul General pe care dumneavoastră îl conduceţi la Roma?

La Roma îşi are sediul Consiliul General, independent pentru fiecare Secție, de bărbaţi şi de femei ¹, şi în fiecare ţară există un organism analog prezidat de un Consilier al Opus Dei în țara respectivă ². Să nu vă gândiți la o organizare puternică, care se extinde precum vasele capilare până în cele mai îndepărtate colţuri. Imaginaţi-vă mai curând o organizaţie dezorganizată, fiindcă munca directorilor de la Opus Dei se îndreaptă în principal spre a face ca tuturor membrilor se le parvină spiritul genuin al Evangheliei – spiritul carităţii, al convieţuirii, cu desăvârşire străin de fanatism -, prin mijlocirea unei temeinice şi adecvate formări teologice şi apostolice. Apoi, fiecare acţionează cu totală libertate personală şi, făurindu-şi în mod autonom propria conştiinţă, se străduieşte să caute perfecţiunea creştină şi să creştineze mediul înconjurător, sfinţindu-şi munca, intelectuală sau manuală, în orice împrejurare a vieţii sale şi în propriul cămin.

Pe de altă parte, conducerea Operei se înfăptuieşte într-o manieră colegială. Detestăm tirania, în special în această conducere exclusiv spirituală a Opus Dei. Iubim pluralitatea: altminteri nu s-ar putea ajunge decât la ineficienţă, la inacţiune şi la împiedicarea şi a altora să acţioneze, la lipsa oricărei îmbunătăţiri.

Cum este organizată Opus Dei în Spania? Care este structura sa de conducere şi cum funcţionează? Interveniţi dumneavoastră personal în activităţile Opus Dei în Spania?

Munca de conducere în Opus Dei ¹ este întotdeauna colegială, nu personală. Detestăm tirania, deoarece aceasta se îndreaptă împotriva demnităţii omului. În fiecare ţară, conducerea este încredinţată unei comisii alcătuite în majoritate din laici de diverse profesiuni, în fruntea căreia se află Consilierul Opus Dei în acea ţară. În Spania, Consilierul este don Florencio Sánchez-Bella.

Deoarece Opus Dei este o organizaţie supranaturală şi spirituală, comisia se limitează la a conduce şi a îndruma lucrarea apostolică, excluzând orice tip de finalitate lumească. Această comisie directoare a Lucrării nu numai că respectă libertatea membrilor săi, ci îi şi face să conştientizeze aceasta cu claritate. Pentru a atinge perfecţiunea creştină în profesia sau meseria fiecăruia, membrii Lucrării trebuie să capete o astfel de formare încât să ştie să-şi gestioneze propria libertate: cu prezenţa Domnului, cu pietate sinceră, cu doctrină. Aceasta este misiunea principală a directorilor Lucrării noastre: să le înlesnească tuturor membrilor cunoaşterea şi practicarea credinţei creştine, pentru a o transpune în realitate în viaţa lor, fiecare în mod pe deplin autonom. Bineînţeles, în privinţa domeniului strict apostolic este necesară o anumită coordonare, dar chiar şi aici această coordonare se reduce la minimum pentru a uşura înfăptuirea de lucrări educative, sociale sau de binefacere, care constituie un serviciu creştin eficient.

Aceleaşi principii pe care le-am expus mai sus se aplică şi conducerii centrale a Lucrării. Eu nu conduc singur. Deciziile se iau în cadrul Consiliului General al Opus Dei, care îşi are sediul la Roma şi este compus, în prezent, de persoane din patrusprezece ţări. Consiliul General se limitează la rândul său la a conduce în linii fundamentale apostolatul Lucrării în toată lumea, lăsând un câmp foarte amplu de iniţiativă directorilor din fiecare ţară. În Secţiunea feminină există un regim analog, iar membrele Consiliului ei General reprezintă douăsprezece naţionalităţi.

Cum este organizată Opus Dei?

Dacă vocaţia pentru Lucrare, aşa cum tocmai v-am spus, se face simţită de bărbaţi sau de femei în viaţa lor normală, chiar la locul lor de muncă, veţi înţelege că Opus Dei nu este organizată pe bază de comitete, adunări, reuniuni etc. Câteodată, spre mirarea unora, am spus că Opus Dei este, în acest sens, o organizaţie dezorganizată. Majoritatea membrilor – de fapt aproape toţi – trăiesc pe seama lor, în locul unde ar trăi dacă n-ar face parte din Lucrare: în casa lor, cu familia, în locul unde îşi desfăşoară munca.

Şi fiecare membru, acolo unde se află, îndeplineşte ţelul Lucrării: acela de a se strădui să fie sfânt, făcând din viaţa sa un apostolat zilnic, obişnuit, mărunt dacă vreţi, dar eficace în chip perseverent şi divin. Acesta e aspectul cel mai important şi, pentru a întreţine această viaţă de sfinţenie şi apostolat, fiecare primeşte de la Opus Dei ajutorul spiritual necesar, sfaturile, îndrumarea. Însă numai în domeniul strict spiritual. În toate celelalte – în munca sa, în relaţiile sale sociale etc – fiecare acţionează cum doreşte, ştiind că acesta nu este un teren neutru, ci materie care sfinţeşte, care poate fi sfinţită, şi mijloc de apostolat.

Astfel, toţi îşi duc propria viaţă, cu relaţiile şi îndatoririle respective, şi apelează la Lucrare pentru a primi ajutor spiritual. Aceasta impune o anumită structură, dar întotdeauna foarte redusă: se folosesc resursele adecvate pentru că acea structură să rămână cea strict necesară. Se organizează o formare religioasă doctrinară – care durează toată viaţa - şi care duce la o evlavie activă, sinceră şi autentică, şi la o sârguință ce presupune în mod necesar rugăciunea continuă a contemplativului şi munca apostolică personală şi responsabilă, fără niciun fel de fanatism.

Toţi membrii ştiu, în plus, unde pot găsi un preot al Lucrării cu care să vorbească despre chestiuni de conştiinţă. Unii membri – foarte puţini, în comparaţie cu numărul total -, locuiesc împreună, pentru a conduce o lucrare apostolică sau pentru a asigura asistenţa spirituală a celorlalţi, formând un cămin normal de familie creştină şi continuând, în acelaşi timp, să-şi practice respectiva profesie.

Există în fiecare ţară o conducere regională, întotdeauna sub forma unui colegiu, în frunte cu un Consilier; şi o conducere centrală – alcătuită din profesioniști de naţionalităţi foarte diferite -, cu sediul la Roma. Opus Dei este structurată în două Secţiuni, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei, ambele fiind cu desăvârşire independente, constituind chiar două asociaţii distincte, unite numai prin persoana Preşedintelui General ⁷.

Sper că a reieşit foarte clar ce înseamnă organizaţie dezorganizată: faptul că se acordă prioritate spiritului în raport cu organizarea, că viaţa membrilor nu este încorsetată de cuvinte de ordine, planuri şi adunări. Fiecare este liber, legat de ceilalţi printr-un spirit comun şi o dorinţă comună de sfinţenie şi de apostolat şi încearcă să-şi sfinţească propria sa viaţă obişnuită.