Lista numerelor

Am dori să ne spuneţi, Monseniore, care sunt, în opinia dumneavoastră, obiectivele esenţiale ale Universităţii, şi în ce termeni situaţi predarea religiei în cadrul studiilor universitare?

Universitatea trebuie să contribuie de pe o poziţie de primă importanţă la progresul uman – ştiţi acest fapt fiindcă îl trăiţi sau doriţi să-l trăiţi. Deoarece problemele care se pun în viaţa popoarelor sunt multiple şi complexe – spirituale, culturale, sociale, economice etc. -, este necesar ca formarea pe care trebuie s-o asigure Universitatea să cuprindă toate aceste aspecte.

Nu este de-ajuns dorinţa să munceşti pentru binele comun temporal; mijlocul pentru a face ca această dorinţă să fie eficientă este acela de a forma bărbaţi şi femei capabili să-şi însuşească o pregătire temeinică şi să ofere semenilor lor roadele acestei plenitudini la care au ajuns.

Religia este cea mai mare răzvrătire a omului care nu vrea să trăiască precum un animal şi nu renunţă - nu se linişteşte - până nu-l cunoaşte pe Creator şi nu i se adresează: de aceea studiul religiei este o necesitate fundamentală. Un om care nu dispune de o formare religioasă nu este format pe de-a întregul. Astfel, religia trebuie să fie prezentă în Universitate şi trebuie să se predea la nivelul superior, ştiinţific, al unei teologii de calitate. O Universitate din care lipseşte religia este o Universitate incompletă, pentru că ignoră o dimensiune esenţială a fiinţei umane, care nu exclude – ci dimpotrivă impune – celelalte dimensiuni.

Pe de altă parte, nimeni nu poate viola libertatea conştiinţei: predarea religiei trebuie să fie liberă, chiar dacă creştinul ştie că, dacă vrea să fie în armonie cu credinţa sa, are obligaţia imperioasă de a dobândi o formare solidă în acest domeniu, de a dispune, prin urmare, de o cultură religioasă: doctrina, pentru a putea trăi din ea şi a fi martor al lui Cristos prin exemplu şi prin cuvânt.

În încheiere, aţi avea un mesaj pentru noi, cei care lucrăm în presa universitară?

Jurnalismul este ceva extraordinar, jurnalismul universitar de asemenea. Puteţi aduce o contribuţie importantă promovând printre colegii voştri dragostea pentru idealurile nobile, dorinţa fierbinte de a depăşi egoismul personal, sensibilitatea faţă de sarcinile colective, fraternitatea. Iar acum nu pot să nu vă mai invit, încă o dată, să iubiţi adevărul.

Nu vă ascund că detest senzaţionalismul unor jurnalişti care spun adevărul pe jumătate. A informa nu înseamnă a te opri la jumătatea drumului dintre adevăr şi minciună. Asta nu se poate numi informare, şi nu este nici moral. Nu pot fi numiţi jurnalişti cei care amestecă, printre puţine adevăruri, multe erori şi chiar calomnii premeditate: nu se pot numi jurnalişti fiindcă nu sunt altceva decât angrenajul – mai mult sau mai puţin uns – al oricărei organizaţii ce propagă informaţii false, ştiind că vor fi repetate până la refuz fără rea intenţie, din ignoranţa şi prostia multora. Trebuie să vă mărturisesc că, în ce mă priveşte, aceşti falşi jurnalişti sunt în câştig: fiindcă nu există zi în care să nu mă rog plin de afecţiune pentru ei, implorându-l pe Domnul să le limpezească tuturor conştiinţa.

Vă rog aşadar să răspândiţi dragostea pentru jurnalismul de calitate, care nu se mulţumeşte cu zvonurile neîntemeiate, cu acel se zice inventat de minţi înfierbântate. Informaţi cu fapte, cu rezultate, fără să judecaţi intenţiile, păstrând justificata diversitate de opinii pe un plan obiectiv, fără a vă coborî la atacul personal. Este greu să existe o adevărată convieţuire acolo unde lipseşte informaţia autentică; iar informaţia autentică este aceea a jurnalistului care nu se teme de adevăr şi nu se lasă manipulat, pentru a obţine o avansare, un prestigiu înşelător sau avantaje economice.