Lista numerelor

Există 24 numere în «Brazdă» al căror subiect este Bucurie.

Nimeni nu este fericit pe pământ atâta vreme cât nu se hotărăşte a nu fi. Aşa este drumul: durere, în limbaj creştin, înseamnă Cruce; Voinţa lui Dumnezeu, Dragoste: fericire aici şi apoi în eternitate.

«Servite Domino in laetitia!» – Voi servi pe Dumnezeu cu bucurie! O bucurie care va fi consecinţa Credinţei mele, a Speranţei mele şi a Dragostei mele… O bucurie care trebuie să dăinuiască totdeauna: însuşi Apostolul ne asigură: «Dominus prope est!»… Domnul mă urmărește îndeaproape. Voi merge deci cu El cu toată siguranţa, deoarece Domnul este Tatăl meu… şi cu ajutorul Lui, voi îndeplini până la capăt Voinţa Lui, chiar dacă mă costă.

Un sfat pe care voit vi l-am repetat: fiţi veseli, întotdeauna veseli! – Să fie triști cei care nu se consideră fii ai lui Dumnezeu.

Mi-aș da viața pentru ca fraţii mei mai tineri să „umble cu uşurinţă”, după cum spuneţi. Este atâta bucurie în a trece prin tot felul de încercări!

Un om al credinței îmi scria: „când, de nevoie, ești izolat, se vede bine ajutorul dat de frații tăi. Întrucât acum trebuie să suport totul «singur», mă gândesc adesea că, dacă nu ar exista această «companie pe care ne-o ţinem de la distanță» – binecuvântata comuniune a Sfinţilor! – nu mi-aş putea păstra optimismul care mă copleşeşte”.

Nu uita că este câteodată necesar să ai în preajmă figuri surâzătoare.

„Sunteţi toţi atât de veseli! Nu ne aşteptam”, am auzit comentându-se.

Vine de departe acest zel diabolic al duşmanilor lui Cristos, care nu contenesc să murmure că aceia care s-au dăruit lui Dumnezeu sunt niște „triști”. Şi, din păcate, printre cei care vor să fie „buni”, unii le cântă în strună cu „virtuţile lor triste”.

– Îţi mulţumim, Doamne, că ai vrut să te bizui pe vieţile noastre pline de bucurie, pentru a şterge această falsă caricatură.

– Îţi cer, de asemenea, să nu uităm acest lucru.

Nimeni să nu citească pe chipul tău nici tristeţe, nici durere, când împrăştii în lume mireasma sacrificiului tău; copiii lui Dumnezeu trebuie să fie totdeauna semănători de pace şi de bucurie.

Bucuria unui bărbat al lui Dumnezeu, a unei femei a lui Dumnezeu trebuie să fie covârşitoare: senină, contagioasă, atrăgătoare… într-un cuvânt, ea trebuie să fie atât de supranaturală, atât de expansivă şi de firească, încât să antreneze şi pe alţii pe drumurile creştinismului.

„Mulţumit?” – Această întrebare m-a pus pe gânduri.

– Nu au fost încă inventate cuvintele pentru a exprima tot ceea ce simţi – în inimă şi în voinţă – atunci când te știi copil al lui Dumnezeu.

Crăciun. Tu îmi scrii: „de-a lungul acestei sfinte aşteptări a Mariei şi a lui Iosif, şi eu aştept Copilul, cu nerăbdare. Cât de fericit voi fi la Betleem! Presimt că voi fi cuprins de o bucurie fără margini. Şi cu El vreau să mă nasc, şi eu, din nou…”.

– De-ar fi adevărată această dorinţă a ta!

O hotărâre sinceră:să fim binevoitori și să facem calea uşoară pentru ceilalţi, căci viaţa aduce destulă amărăciune.

Mulţi se simt nefericiți, tocmai pentru că au din toate prea mult. Creştinii, dacă se comportă ca adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, vor avea de îndurat lipsa de confort, căldura, oboseala, frigul… Dar bucuria nu-i va părăsi niciodată, pentru că toate acestea – totul! – El este acela care le hotărăşte sau le îngăduie. El, care este izvorul adevăratei fericiri.

În fața tabloului oferit de oamenii fără credinţă, fără speranţă; în fața creierelor care se agită, aproape disperate, căutând un motiv pentru a fi în viață, tu ai găsit un ţel: El!

Şi această descoperire va introduce permanent în existenţa ta o bucurie nouă: ea te va transforma şi te va face să descoperi în fiecare zi o mulţime de lucruri frumoase, care ţi-au fost necunoscute până atunci şi care sunt semnul amplorii bucuriei pe care o oferă drumul foarte larg care te duce la Dumnezeu.

Fericirea ta pe pământ se identifică cu fidelitatea față de credinţă, de puritate și de drumul pe care Domnul l-a trasat pentru tine.

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru că ești fericit, plin de o bucurie profundă care nu știe să fie zgomotoasă.

Cu Dumnezeu, mă gândeam, fiecare zi îmi pare mai atrăgătoare.

Trăiesc „picătură cu picătură”, într-o zi găsesc un oarecare amănunt, magnific; în alta, descopăr o panoramă pe care nu o remarcasem înainte… Dacă va continua aşa, nu știu ce se va întâmpla cu timpul.

Apoi, am constatat că El mă asigura: în fiecare zi, bucuria ta va fi mai mare pentru că te vei cufunda din ce în ce mai adânc în această aventură divină, această foarte mare „încurcătură” în care te-am amestecat. Şi vei vedea că Eu nu te părăsesc.

Bucuria este consecinţa dăruirii de sine. Se confirmă cu fiecare apăsare a pompei.

Câtă bucurie imuabilă îți provoacă faptul că te-ai dăruit lui Dumnezeu! Și câtă înfrigurare, ce dorință ca toți să participe la bucuria ta!

Tot ce te preocupă acum încape într-un surâs, schiţat din dragoste pentru Dumnezeu.

Optimism? totdeauna: Chiar și atunci când lucrurile par să meargă prost; poate că acela este momentul să începi să cânţi Gloria, pentru că te-ai refugiat în El, şi de la El, nu poate să-ţi vină decât bine.

A spera nu înseamnă a începe să vezi lumina, ci a fi sigur, cu ochii închişi, că Domnul o are din plin şi trăieşte în această strălucire. El este lumina.

Datoria fiecărui creştin este să aducă pacea şi bucuria în diversele medii ale lumii, printr-o cruciadă de forţă şi de bucurie, care să miște chiar şi inimile veştejite şi putrezite şi să le ridice către El.

Dacă tai din rădăcină cea mai mică urmă de invidie şi dacă te bucuri sincer de succesele celorlalţi, nu vei pierde bucuria.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură