Lista numerelor

„Sunteţi toţi atât de veseli! Nu ne aşteptam”, am auzit comentându-se.

Vine de departe acest zel diabolic al duşmanilor lui Cristos, care nu contenesc să murmure că aceia care s-au dăruit lui Dumnezeu sunt niște „triști”. Şi, din păcate, printre cei care vor să fie „buni”, unii le cântă în strună cu „virtuţile lor triste”.

– Îţi mulţumim, Doamne, că ai vrut să te bizui pe vieţile noastre pline de bucurie, pentru a şterge această falsă caricatură.

– Îţi cer, de asemenea, să nu uităm acest lucru.

Nimeni să nu citească pe chipul tău nici tristeţe, nici durere, când împrăştii în lume mireasma sacrificiului tău; copiii lui Dumnezeu trebuie să fie totdeauna semănători de pace şi de bucurie.

Bucuria unui bărbat al lui Dumnezeu, a unei femei a lui Dumnezeu trebuie să fie covârşitoare: senină, contagioasă, atrăgătoare… într-un cuvânt, ea trebuie să fie atât de supranaturală, atât de expansivă şi de firească, încât să antreneze şi pe alţii pe drumurile creştinismului.

„Mulţumit?” – Această întrebare m-a pus pe gânduri.

– Nu au fost încă inventate cuvintele pentru a exprima tot ceea ce simţi – în inimă şi în voinţă – atunci când te știi copil al lui Dumnezeu.

Crăciun. Tu îmi scrii: „de-a lungul acestei sfinte aşteptări a Mariei şi a lui Iosif, şi eu aştept Copilul, cu nerăbdare. Cât de fericit voi fi la Betleem! Presimt că voi fi cuprins de o bucurie fără margini. Şi cu El vreau să mă nasc, şi eu, din nou…”.

– De-ar fi adevărată această dorinţă a ta!

Unii trăiesc tot timpul în amărăciune. Totul le provoacă neliniște. Adorm cu o obsesie fizică: această evadare, singura posibilă, va dura aşa de puţin. Se trezesc cu sentimentul dăunător şi descurajant că au încă o zi în faţa lor.

Mulţi au uitat că Domnul ne-a pus în această lume în drumul nostru spre fericirea veşnică; şi nu se gândesc că o vor putea atinge numai aceia care merg, pe pământ, cu bucuria fiilor lui Dumnezeu.

Ești extraordinar de fericit. Câteodată, când vezi că un copil al lui Dumnezeu îşi părăseşte Tatăl, simți – în pacea și în fericirea ta – o durere, o amărăciune născută din afecţiune, dar care nici nu tulbură, nici nu îngrijorează.

– Fie… dar să recurgem la toate mijloacele omeneşti şi supranaturale pentru ca acela să reacţioneze… şi să ne punem toată încrederea în Isus Cristos! Astfel, apele se întorc totdeauna în matcă.