Lista numerelor

Există 8 numere în „Brazdă” al căror subiect este Isus Cristos  → Sfânta Umanitate a Domnului.

Ce bucurie în privirea veselă a lui Isus: aceeaşi care străluceşte în ochii Maicii sale, care nu își poate stăpâni bucuria – «Magnificat anima mea Dominum» – sufletul ei Îl glorifică pe Domnul, din momentul în care Îl poartă în ea şi alături de ea.

O, Mamă, fă ca bucuria noastră să fie ca a ta: bucuria de a fi cu El şi de a-L avea în noi.

Câteodată, în faţa acestor suflete adormite, se naşte în noi dorinţa nebună de a striga, de a le scutura, de a le face să reacţioneze, pentru ca să iasă din această teribilă amorţeală în care se afundă. Este atât de trist să le vezi umblând ca orbii, fără să-şi găsească drumul.

– Cât de bine înţeleg lacrimile lui Isus privind Ierusalimul, izvorâte din caritate perfectă…

Ar fi jalnic să conchidă cineva, văzând cum se comportă catolicii în viaţa socială, că ei sunt inhibați și ușor de dominat.

Sub nicio formă nu trebuie uitat că Învăţătorul era – este! – «perfectus homo» – Omul perfect.

A ierta: a ierta din tot sufletul şi fără nici cea mai mică urmă de pizmă. Atitudine întotdeauna magnifică şi rodnică.

– Aceasta a fost atitudinea lui Cristos, când a fost ţintuit pe Cruce: „Tată, iartă-le lor, pentru că nu ştiu ce fac”; și de acolo a venit salvarea ta şi a mea.

Ascultă: noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu nu numai cu inima noastră, ci şi cu inima „Lui”, şi cu aceea a întregii omeniri din toate timpurile… altfel, nu vom reuși să răspundem pe deplin Dragostei Sale!

Îţi mulţumesc, Isuse al meu, pentru că ai vrut să devii un Om perfect, cu o Inimă iubitoare şi foarte binevoitoare, care iubeşte până la moarte şi care suferă; care se umple de bucurie şi de durere; care se entuziasmează pentru căile oamenilor şi ne-o arată pe cea care duce la Cer; care se supune, eroic, datoriei Sale şi acţionează cu milostenie; care veghează asupra săracilor şi asupra bogaţilor; care are grijă de păcătoşi şi de drepţi...

– Îți mulţumesc, Isuse al meu, şi dă-ne o inimă pe măsura Inimii Tale!

Obișnuiește-te să îți pui biata ta inimă în Dulcea Inimă Neprihănită a Mariei, pentru ca Ea să o purifice de toată zgura şi să te conducă la Preasfânta şi Milostiva Inimă a lui Isus.

Domnul l-a convertit pe Petru – care L-a renegat de trei ori – fără să-i adreseze nici măcar un reproş: o cu privire plină de Dragoste.

– Cu aceiași ochi ne privește Isus după căderile noastre. Fie să putem să Îi spunem, la fel ca Petru: „Doamne, Tu ştii totul; Tu ştii că Te iubesc!”, şi să ne schimbăm viaţa.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură